Ce dovadă mai bună că România se schimbă am putea avea decât incredibila piruetă a Bacăului, acest oraș unde primarul de azi este un anti-Sechelariu?! Lucian Stanciu-Viziteu, actualul edil din partea USR, este imaginea răsturnată a fostului mecanic auto ajuns, în haiducia anilor ’90, baronul roșu al orașului moldav. Premiant la Olimpiada națională de Informatică, absolvent de Politehnică în România, cu masterat și doctorat luat cu Summa cum laudae în Franța, informatician și om de afaceri prosper, Viziteu nu știa în ce plonjează acum 8 ani, când l-a sunat pe Nicușor Dan, alt olimpic de top care tocmai înființase USR.
E greu să faci profilul lui Lucian Daniel Stanciu-Viziteu (39 de ani). Dacă te-ai lua după palmaresul academic, te-ai aștepta să ai de-a face cu un tocilar. Dar tocilarul acesta ține la tăvăleală. A făcut rugby și box thailandez, s-a certat cu studenții marxiști prin campusul din Franța, și-a deschis afaceri și are stomac pentru politica românească. Și îi trimite din proprie inițiativă reporterului un link către teza sa de doctorat în Finanțe luată la Universitatea din Grenoble, Franța. S-o citească și s-o verifice cine-o vrea, cu ce soft antiplagiat o fi: https://theses.hal.science/tel-00996394v1/document. Așa ar fi frumos să facă toți, nu să-și ascundă tezele de doctorat, adaugă Lucian Stanciu-Viziteu.
La sfârșitul clasei a IV-a a dat examen și a intrat într-o clasă de elită la Colegiul Nicolae Bălcescu din Brăila, iar din momentul acela a fost în permanentă competiție cu cei mai buni copii din oraș. „Din trimestrul II, trei sferturi lipseam de la ore. Eram toți în loturile olimpice, participam la Olimpiadele naționale. Eu eram singurul la Informatică, alții participau la Matematică, Fizică, Chimie“, își amintește primarul.
Într-a X-a a luat locul 3 la Olimpiada națională de Informatică, iar la sfârșitul liceului a fost admis la o universitate bună din SUA. Bursa acoperea 95% din cheltuieli, dar la începutul anilor 2000 românii erau prea săraci pentru a-și permite să viseze. Părinții n-au avut bani să pună diferența de 5%, așa că Lucian, după vreo două luni de depresie, s-a săltat singur în sus de pantaloni și a dat la Politehnică, unde a intrat cu 10 pe linie la examene.
În anul IV de facultate a plecat după viitoarea soție la Grenoble, în Franța, unde s-a înscris la masterat. Acolo, în primul an a fost șef de promoție la Statistică, iar în al doilea an – al doilea la Finanțe. A urmat doctoratul luat cu Summa cum laudae (cel mai înalt calificativ posibil), cu bursă de la statul francez, timp în care a și predat la facultate. Soția își luase și ea doctoratul în Energetică, tot în Franța, dar la sfârșitul studiilor au refuzat oferta francezilor de a continua cariera de cercetători și profesori acolo: „Am zis să dăm o șansă României”.
Până aici, profil de tocilar 100%, nu-i așa? Stați puțin, că acum încep interferențele. Lucian Viziteu povestește că s-a angajat încă din primul an de Politehnică. Făcea jocuri pe telefon pentru o subsidiară a gigantului internațional Ubisoft. Chestii complicate, era nevoie de cunoștințe grele de matematică și fizică, „telefoanele aveau ecranul 5 pe 5 centimetri, se lucra pixel cu pixel“. Când a ajuns în Franța, a făcut vreo trei ani rugby în echipa universității. S-a ales cu trei spitalizări, ultima oară cu pometul spart, chestie care a implicat o operație și un ultimatum din partea soției. Așa că s-a lăsat de rugby și a trecut la box thailandez. „S-au lipit de mine niște picioare în cap“, râde primarul, așa că s-a lăsat și de sportul ăsta.
Povestea continuă într-un ritm aproape suprarealist. Familia Viziteu s-a întors din Franța în orașul Bacău, de unde informaticianul lucra remote într-o zonă unde există extrem de puțini specialiști la nivel mondial. Aproape deloc contracte în România, în general angajamente pe plan internațional. Fiind așa puțini experți în domeniu, la licitațiile pentru contracte participau, în general, cam aceiași câțiva, ajunseseră să se știe între ei. Pe Lucian îl enerva teribil un pakistanez care licita mereu un preț foarte jos – „strica piața“.
Intrarea în politică, la USR, a fost șocantă. În campania electorală din 2016, doar statura sa l-a ocrotit să ia bătaie pe străzile din Bacău, un oraș de provincie unde oamenii credeau ce le spuneau televiziunile oligarhilor, că USR-iștii sunt sorosiștii care au vândut România. Acasă tăcea chitic. Nu le povestea soției și socrilor ce înjurături lua pe străzi. A înghețat împărțind flyere, a bătut străzile și, în final, cumva a reușit să prindă un loc de deputat.
În Parlament, alt șoc: în comisii a descoperit că nimeni din marea coaliție PSD-ALDE-UDMR nu era, de fapt, interesat de oamenii care-i trimiseseră acolo. Inițial, nu înțelegea de ce nici măcar legile evident bune nu trezesc interesul parlamentarilor. Abia apoi s-a prins că băieții negociau absolut tot, încercau să obțină avantaje personale ori de partid din orice.
În 2020 s-a băgat într-o bătălie pe care a dus-o cu determinare, deși – mărturisește – nicio clipă n-a crezut că va reuși s-o și câștige. În noaptea alegerilor, povestește Lucian Viziteu, a refuzat să se bucure chiar și după ce colegii de partid l-au anunțat că a câștigat. Nu voia să fie un al doilea Geoană. Abia după ce i-a dat SMS Victor Ponta, să-l felicite că l-a învins pe candidatul Pro România, a înțeles că a devenit cu adevărat primar.
Azi, Lucian Stanciu-Viziteu spune că a reușit să împingă și orașul, dar și organizația locală USR, într-o direcție care-i place. Anul trecut a făcut investiții de 240 de milioane de lei, din care 95% sunt bani europeni. „Am atras fonduri UE de 8-10 ori mai mult decât fosta administrație, folosind aceiași oameni“, relatează informaticianul. Cum? Simplu: i-a motivat pe oameni și pe urmă nu le-a stat în cale. A, și încă ceva: nu le-a spus niciodată că ar fi bine ca X sau Y să câștige contractele.
Citiți mai jos palpitanta poveste a unui doctor în Finanțe care vrea să lase în urma lui un oraș european și „o nouă generație de politicieni întregi la cap“.
„După ce am ajuns a treia oară la Urgențe, m-a luat soția și mi-a zis: «Ai de ales între mine și rugby!». Eram pilier. După despărțirea de scurta carieră de rugby, am stat vreo jumătate de an și am început să practic box thailandez”
Reporter: Domnule Lucian Viziteu…
Lucian Stanciu-Viziteu: Hai să vorbim la per tu! Sunt Lucian!
Reporter: OK. Lucian, dintre trei lucruri, rugby, muay thai și administrarea unui oraș precum Bacăul, care este cel mai greu?
Lucian Stanciu-Viziteu: Administrarea unui oraș, evident! Ar fi a patra variantă, de fapt: administrarea familiei în timp ce administrezi în oraș! (izbucnește în râs) Eu am două fete, de 9 și 11 ani. Când ajung acasă obosit, mă vor de bun! Uneori e mai greu să le bucuri pe ele decât să-ți fi făcut treaba la Primărie cu bine.
Reporter: Câți ani ai făcut rugby și câți muay thai?
Lucian Stanciu-Viziteu: Am început rugby în primul an când am ajuns în Franța. Să-mi amintesc exact: 2007…
Reporter: Ce vârstă aveai?
Lucian Stanciu-Viziteu: Facem calculul. Am 39 acum, m-am apucat de rugby în 2007, eram anul IV de facultate, deci aveam aproape 23 de ani. Am ajuns acolo și m-am înscris în echipa universității. Nu mai făcusem, nu știam nici reguli, nu știam nici franceză! Complicat a fost! Și am învățat prin limbajul semnelor. Îmi amintesc și acum. Neștiind franceză, s-au prins ăia repede și la primul joc, pe teren, am luat mingea și am început să fug de nebun cu ea, că așa înțelesesem! S-au oprit toți, s-au uitau la mine și antrenorul… Că acolo puțini știu să vorbească și engleză. Antrenorul știa ceva și îmi striga: „Lucian, stop running! Just pass the ball!“. A fost prima experiență în prima zi!
Reporter: Extraordinar! Și câți ani ai practicat?
Lucian Stanciu-Viziteu: Am practicat cam 3 ani, până când am ajuns a 3-a oară la urgențe și m-a luat soția și mi-a zis: „Acum ai de ales între mine sau rugby!“.
Reporter: Dar de ce ai ajuns la urgențe?
Lucian Stanciu-Viziteu: S-au mai întâmplat accidente. Ba un mușchi rupt… Prea mult efort și s-a rupt un mușchi o dată. De fapt, de două ori a fost. Și m-a luat de acolo la urgențe, că nu știam cât de grav este, dacă era un ligament sau altceva. Dar a fost doar în mușchi și s-a recuperat singur. A doua oară am avut un placaj în care eu n-am întors fața, ca să intru cu umărul, și am intrat cu pometul, osul de aici (Lucian Viziteu arată spre pometul drept). Am intrat în osul bazinal al adversarului, care e foarte dur. Și pometul s-a spart, a intrat în interior. Și m-au dus la urgențe să vadă, mi-au explicat antrenorul, deja vorbeam franceză, înțelegeam tot, că este un accident obișnuit la rugby, dar este cu risc de a fi tăiați mușchii care mișcă ochiul. Și atunci tebuiau să investigheze, să nu cumva să fie vreun os care poate să staie acei mușchi care-ți mișcă ochiul stânga-dreapta. E risc de incapacitate de a-ți mișca ochiul pe viață. Și de asta m-au dus la urgențe. Mi-au făcut radiografie și mi-au zis că e în regulă și m-au programat peste o lună-două la operație. Asta mi-au zis-o la sfârșit: „Totul e bine bine, nu e niciun risc, te operăm rapid!“. M-am bucurat, am luat în brațe asistenta, după aia mi-a zis: „Dar stați puțin, veniți peste o săptămână-două, să vă operăm oricum, că trebuie să vă ridicăm osul la loc!“. Între timp a ajuns la spital și soția, speriată, îți dai seama, și atunci a fost…
Reporter: Erați amândoi în Franța și erați amândoi la studii?
Lucian Stanciu-Viziteu: Da. Soția mea e cu 2 ani mai mare. Ea a plecat prima în Franța, și-a făcut licența și masteratul, după care am venit și eu. Ea era deja integrată în comunitatea de români de acolo și…
Reporter: La rugby pe ce post jucai?
Lucian Stanciu-Viziteu: Pilier am fost mult timp.
Reporter: Aoleo! Da…
Lucian Stanciu-Viziteu: Pilierii sunt cei mai mari, în față, acolo.
Reporter: Da, da, știu. Și muay thai câți ani ai practicat și cum ai ajuns la acest sport?
Lucian Stanciu-Viziteu: După ce am avut această despărțire de scurta carieră de rugby, am stat vreo jumătate de an și am început să practic box thailandez (muay thai – n. red.). S-a întâmplat pentru că în comunitate era un român care era antrenor. Și, cum aveam nevoie să fac sport, el m-a invitat, am mers o dată, de două ori, mi-a plăcut și după aia cred că am făcut 2 ani și jumătate sau 3 ani, am avut și câteva lupte în ring, la nivel de amatori.
Reporter: S-a lipit ceva de tine? Te-ai descurcat?
Lucian Stanciu-Viziteu: S-au lipit câteva picioare primite în cap de la adversari. Moment în care am realizat că nu-i de mine acest sport. Adică n-am, cum să zic, agresivitatea aia naturală care îți trebuie să… Nu sunt eu! Dar a fost așa, pentru bărbatul din mine a fost o experiență frumoasă. Adică, domnule, mi-am dat seama că știu să dau, să lovesc, știu să mă apăr, dar nu-i de mine. Adică de-acuma știu, fac tot posibilul ca să evit contactul fizic, pentru că e simplu… Adică cineva cu 20 de ore de antrenament deja știe să aplice niște lovituri foarte puternice, care te pot lăsa cu sechele pe viață. Așa că am înțeles asta, mi-am înțeles limitele și de-acum diplomația e pe primul loc!
„Prin clasa a X-a am luat locul 3 pe țară la Olimpiada de Informatică. Locul 3 pe țară înseamnă al treilea. La noi funcționează așa: primul om – primul loc, al doilea om – pe locul doi… La Matematică, primii 10% primesc premiul I! Și asta ne-a ofticat tot timpul. Erau mulți cu locul I la Olimpiada națională. La noi era unul singur pe țară. Asta era o rivalitate între cele două…”
Reporter: Hai să dăm un pic firul înapoi și să o luăm cu începutul acum. Te-aș ruga să te prezinți alegătorilor. Cine ești și de unde vii? Ești băcăuan? O scurtă biografie.
Lucian Stanciu-Viziteu: OK. Sunt născut în maternitatea din municipiul Galați, acolo unde locuiau părinții mei, care sunt amândoi născuți într-o comună de lângă oraș, din județul Galați, comuna Independența. Acolo i-au repartizat comuniștii cu serviciul, tata fiind pilot, mama absolventă de matematică…
Reporter: Tata, pilot de…
Lucian Stanciu-Viziteu: Pilot de avioane. Pilot militar. După aia a devenit civil, a absolvit faimoasa școală de aviație de la Bobocu. Mama a absolvit Matematica la Iași și cred că era la Institutul de Calcul. Cred că așa se numea atunci. Ulterior a intrat în sistemul de învățământ, ca profesoară, unde este și astăzi. N-am amintiri de atunci, din Galați. Eram prea mic. Când aveam 3 ani, părinții au primit repartizare în Brăila, tatăl meu s-a mutat la aerobaza Ianca, în județ, și mama – aceeași instituție, filiala Brăila. Și atunci ne-am mutat, practic, cu toții în Brăila, unde am copilărit, am urmat educația obligatorie până la 18 ani, deci am terminat liceul acolo. Am fost la Colegiul Bălcescu. Atunci era Liceul Nicolae Bălcescu, acum e colegiu. Am fost prima generație unde s-au reînființat clasele de gimnaziu. Și au fost, să zicem, un experiment reușit pentru perioada aia. S-a făcut selecție. A fost un concurs, am intrat diverși din oraș, în mare aceeași clasă s-a menținut timp de 8 ani. S-a creat un colectiv și am prietenii de atunci, practicde peste 20 de ani! Iar în liceu, din clasă, cam din semestrul II, trei sferturi nu eram la școală, pentru că eram toți la Olimpiade. Eu eram singurul olimpic la Informatică, aveam vreo doi colegi olimpici – când zic olimpic, zic de nivel național – la Matematică. Aveam un coleg la Fizică și, după aia, diverși mai erau la Chimie, la Filosofie! Deci, cumva, s-au cernut din acea clasă multe vârfuri, să zicem. Pentru că ne-au și tratat foarte dur! Îmi amintesc și acum clar, în clasa a V-a, la jumatea primului semestru la matematică, am primit și eu și alt coleg nota 1 că am vorbit neîntrebați. Adică ne tratau foarte dur. Profesorii nu erau obișnuiți cu elevi de gimnaziu, ei predând toată viața lor la liceu. Și ne-au tratat ca pe liceeni, adică într-un mod mai matur, mai dur. Și cred că asta ne-a și întărit. Ne-au pus și în competiție unii cu alții și fiecare a dat cât de mult a putut. Și de asta s-au ridicat foarte mulți care au excelat în diverse domenii.
Reporter: Tu cum ai ajuns la Informatică? Îți plăcea matematica?
Lucian Stanciu-Viziteu: Mama era profesoară de informatică și ea m-a întins aici. Tot așa, din clasa a V-a m-a trimis la niște tabere de vară unde făceau informatică, m-a învățat ea. Cumva m-a atras spre domeniul ăsta. Am avut un HC și, după aia, un Pentium 486, primele ecalatoare care apăruseră. Se cumpărau lucrurile în dolari atunci. Știu că s-au chinuit mult părinții să strângă niște bani să-mi ia un calculator. Și am mai avut în clasă câțiva colegi, ne-am făcut o echipă și descopeream împreună ce însemna Internetul la nivelul la care era atunci, că era Yahoo Search, adică tehnologiile vechi. Google nu apăruse, era Alta Vista ca motor de căutare. Încă erau floppy-disk-urile, de-abia apăreau CD-urile. Era o vreme… Deci, mama mea m-a împins înspre acest domeniu și mi-a plăcut, s-a prins de mine și am excelat în el. Chiar aici – și facem o legătură cu Bacăul – prima experiență cu municipiul Bacău a fost în timpul Olimpiadei de Informatică. Cred că în clasa a X-a sau a XI-a, nu mai știu. Am luat locul 3 pe țară. Locul 3 pe țară înseamnă al treilea. La noi funcționează așa: primul om – primul loc, al doilea om – pe locul doi… La Matematică, primii 10% primesc premiul I… La ei, la Matematică, sunt mult mai… Și asta ne-a ofticat tot timpul! Erau mulți cu locul I la Olimpiada națională. La noi era unul singur pe țară! Unul singur locul II, unul singur locul III și cred că una sau două mențiuni. Asta era o rivalitate între cele două…
Reporter: Asta în ce an se întâmpla? Când ai luat locul III pe țară?
Lucian Stanciu-Viziteu: 2000 sau 2001. Undeva, în clasa a X-a sau a XI-a. Și la Olimpiada aia care a avut loc în Bacău știu acum și la ce școală am fost cazat. Și am o imagine care-mi rămâne: Strada Mihai Viteazul. E o stradă din centrul orașului pe care am mers de câteva ori câte am fost atunci, 2-3 zile, la Olimpiadă. Și era plin de valutiști. Erau niște grupuri de oameni la fiecare intersecții cu geci negre, fioroși. Erau și în Brăila. Era perioada aia când se schimba valută la colțul străzii, dar cum am văzut aici mi-a rămas tipărit în minte. Era o imaginea asta foarte…
Reporter: Te-a marcat.
Lucian Stanciu-Viziteu: Da. De Vestul Sălbatic puțin, așa. Acum, retrospectiv privind, îmi dau seama că era primar Sechelariu. Era o haiduceală puternică.
„După liceu am dat Bacalaureatul american și am avut scoruri bune. Am făcut aplicații și am primit și un plic gros de la Universitatea Drexel, din Philadelphia, în care eram admis. Îmi aloca bursa decanului, care acoperea undeva la 95% din costurile de cazare, masă și educație. Și trebuia ca părinții mei să mai pună diferența de 5%. N-au avut banii și n-am putut să merg acolo! Așa am ajuns să intru cu 10 la Politehnică, în București”
Reporter: Așadar, ai performat la liceu, mai ales pe zona asta de informatică. La facultate cum ai ajuns să dai și unde?
Lucian Stanciu-Viziteu: În perioada aia, cum tot folosea calculatorul, am aflat de minunatele universități americane. Le-am scris, am primit tot felul de broșuri, pliante, cereri de aplicații. Și alesesem așa, o țintă, să ajung să studiez acolo. Mi se părea ceva fantastic. Erau poze cu studenți pe iarbă, cu profesori, făceau ore în aer liber, cu dezbateri… N-aveam nicio referință despre ce se întâmplă în sistemul universitar românesc, dar m-a captivat. Aici, sistemul universitar românesc nu se promova deloc. Nu știai ce-o să fie, cum, unde… Și nici experiența părinților nu era transmutabilă. Făcuseră studiile în perioada comunistă. Cel puțin tata a încercat cu mine să mă trimită spre o carieră militară, dar a fost un eșec din prima zi la biroul de recrutare din Bacău. M-a dus acolo, să văd, a apărut după ușă un domn în haine militare de doi pe doi, s-a plecat, așa, în lateral ca să intre pe ușă și m-a speriat teribil și am zis că nu-i de mine cu malaci din ăștia. Și m-am pregătit, am dat Bacalaureatul american, SAT-urile alea, Scholastic Aptitude Test și la Mate și la Engleză, după aia SAT 2 la Fizică, la Chimie și am avut scoruri bune. Erau obligatoriu să ai Bacalureatul acela american. Am făcut aplicații, le-am trimis, am primit plicurile subțiri de la majoritatea – asta e o cutumă, plicul subțire înseamnă că e o scrisoare în care zice că nu ai fost admis. Și am primit și un plic gros de la Universitatea Drexel (din Philadelphia – n. red.) care este acolo, în top, spre Ivy League, în care eram admis. Îmi aloca o bursă, bursa decanului, care acopera undeva, la 95% din costurile de cazare, masă și educație. Și trebuia părinții mei să mai pună diferența de 5%. De fapt, nici nu trebuiau să avem cash, trebuia doar să demonstrăm că dispunem de banii ăia. Da, era o perioadă, anii 2001-2002… Nu am reușit și n-am putut să merg acolo! Bineînțeles, a fost o perioadă de mare suferință. După două luni m-am ridicat de pantaloni în sus, să zicem, și am mai stat două-trei luni și m-am pregătit pentru Politehnică, am dat la Automatică și Calculatoare și am intrat cu 10 și 10 printre primii. Așa am ajuns la Politehnică, la București. Bineînțeles, șocul a fost mare, comparând imaginile din campusurile americane cu ce dărăpănături am găsit acolo, dar am ignorat asta și am învățat, am studiat. M-am angajat din primul an.
Reporter: Unde?
Lucian Stanciu-Viziteu: La Gameloft. Gameloft e o subsidiară a companiei mai mari Ubisoft, internațională, și programam și jocuri pe telefoanele mobile. Eram programator de jocuri pe telefoane mobile. Era perioada în care ecranele erau 5 pe 5 centimetri, pixel cu pixel. Și cu toate astea, programam de exemplu ecuații de mișcări ale unor lanțuri. Deci cu fizică multă, cu matematică, cu grafică, cu toate părțile complicate ale Informaticii, cu memorie limitată. Și se făceau niște jocuri foarte interesante și atunci. Era pioneratul jocurilor pe telefoane mobile. Am început acolo, eram într-un apartament vreo 10-15 persoane. După un an, ne-au mutat într-un hangar, o fostă hală abandonată. Am explodat la 200 de angajați. Și am mai schimbat vreo două-trei joburi până la finalul facultății, tot în domeniul programării toate. În anul doi am cunoscut-o pe Maria, care mi-a devenit ulterior soție.
Reporter: Soția tot în zona asta, a informaticii, activa?
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu! Soția am cunoscut-o în cadrul universității, era la Facultatea de Energetică, ea este energetician. La ea e tradiție de familie în domeniu. Adică ambii părinți au fost energeticieni și ea a urmat tradiția familiei, să zicem. La partea de disertație a licenței, deci în ultimul semestru din anul V, ea a plecat în Franța și și-a continuat și masteratul acolo. Iar când și-a terminat ea masteratul, eu de-abia terminam anul IV din cei V, cum era atunci. S-a întors vara, după o lună au sunat-o, i-au oferit o bursă de doctorat, ne-am certat două-trei luni și până la urmă am plecat cu ea. Am zis: „Bine, pentru tine las totul!“. Stătusem departe, îți dai seama, era o relație de un an jumate la distanță. Masteratul plus licența ei. Revine acasă, eu aveam planul să începem o afacere, închiriasem o casă, ne mutasem împreună în Cângași. Eram încă student și stăteam aproape de campus. Dar ea primise oportunitatea asta a unei burse de doctorat. Și am zis: „Bine, OK, asta e ce mai pot să fac eu. Merg cu tine!“. Și am plecat în necunoscut total.
„La Universitatea din Grenoble am ieșit șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe. Mi-au propus o bursă de doctorat și am zis hai să-l încep! Bursa era la nivelul salariului minim din Franța. Și am făcut doctoratul, chiar mi-a plăcut. Pentru mine a fost perioada cea mai interesantă din viață până acum, pentru că, practic, era cineva care mă plătea să devin mai deștept”
Reporter: Dar cum ai reușit transferul?
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu, le-am făcut în paralel! Mi-am tradus foaia matricolă și m-au acceptat la master nivelul 1. Ei aveau ciclul Bologna deja. Era licența 3 ani plus master 2 ani. Eu terminasem anul IV, dar nu mi-au echivalat ca să mă înscrie cumva în anul II de masterat, echivalent cu V, m-au înscris la master 1. Și am zis bine, OK, nu-i nicio problemă. Și m-am înscris la un masterat 1 acolo în statistică aplicată. Nu mai știu cum am ajuns să-mi aleg asta. Am căutat mai mult și am zis: „Uite, ar fi un domeniu interesant să învăț Statistică. Știu și informatică și să pot combina֧“. Și am făcut acel an de masterat în paralel cu anul cinci. Din când în când mai veneam cum puteam la niște cursuri. Dar profesorii au fost foarte înțelegători, mai ales că partea de cursuri o aveam în anul V la Politehnică doar în primul semestru. Și atunci am venit cursuri esențiale. În rest, am învățat de la distanță. Am avut și noroc că la francezi e altfel sesiunea. La francezi, sesiunea pentru o jumătate de an este într-o săptămână. Deci, într-o săptămână se dau 7 examene. E un ritm infernal. Ai 2 zile pe săptămână în care dai două examene. Plus că, știind asta de la începutul masteratului, mi-am dat seama că nu mai merge cum să practica în Politehnică, să faci nopți albe în sesiune. Dacă n-ai învățat tot anul, într-o săptămână n-ai cum să recuperezi pentru opt sau nouă materii. Și atunci, am învățat treptat. Și a fost, culmea, înaintea sesiunii de la Politehnică. Am terminat sesiunea la francezi pe masterat, am dat cele șapte sau opt examene, câte au fost, după care am plecat acasă. Adică am plecat în București, unde am avut o lună sesiunea la Politehnică. Și în luna aia am recuperat tot ce trebuia. Am luat examenele, după care semestrul doi l-am continuat în Franța, cu orele normale de masterat și în paralel lucram la lucrarea de dizertație.
Reporter: Practic, mare lucru nu-ți mai rămânea și pentru timp liber sau…
Lucian Stanciu-Viziteu: Sport! Mergeam la rugby. Că altfel… Eram foarte tineri, aveam energie, se poate face, dacă îți dorești.
Reporter: Și ce s-a întâmplat? De ce n-ai rămas în Franța?
Lucian Stanciu-Viziteu: Am terminat primul an de master, am descoperit un masterat unde m-am putut înscrie în anul doi de Finanțe, mi-a plăcut foarte mult. Acolo era master 1 o specializare, la master 2 poți să-ți iei altă specializare. E un sistem foarte bun, mi se pare. Am ieșit șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe.
Reporter: Asta era la Grenoble.
Lucian Stanciu-Viziteu: La Grenoble, da! Și la masterul de Finanțe am ieșit al 2-lea din promoție. Primul s-a dus în privat și eu fiind următorul pe listă mi-au propus o bursă doctorat. Soția era deja în anul II de doctorat. Adică mai avea de stat cel puțin un an și am zis hai să-l încep, ce să fac acum? Și am început și eu doctoratul. Bursa era la nivelul salariului minim din Franța, soția avea la fel salariul minim, eram studenți, ne ajungeau arhisuficient să mâncăm, să plătim o chirie și să mai mergem și undeva, la munte, într-o excursie, o dată la două luni. La francezi, cu salariul minim, dacă n-ai copii, poți trăi decent! Adică nu supraviețuiești, chiar îți mai rămân bani și de o mică excursie periodic. Și am făcut doctoratul, chiar mi-a plăcut. Pentru mine a fost perioada cea mai interesantă din viață până acum, pentru că, practic, era cineva care mă plătea să devin mai deștept! Mi s-a părut o chestie foarte tare. Având și experiența de 4 ani de zile de lucru în privat, era o floare la ureche ce se întâmpla! Adică, domnule, primeam bani și cercetam! Aveam programul meu, cum exploram subiectele din teză, totul! Adică era super! În timp ce alți colegi se cam plângeau că e greu, că nu știu ce. Dar ei nu avuseseră niciodată o experiență în privat. Pe mine m-a ajutat asta să pun lucrurile în altă perspectivă. Mi-a plăcut. Am învățat foarte multe lucruri despre Finanțe, Finanțe Computaționale. Era cam 2009, așa, perioada în care începuse criza financiară, s-au prăbușit piețele. Foarte mulți din privat, în Finanțe, erau dați afară. Am și studiat în teză fenomenul, cum s-a ajuns la criza aia financiară mondială, că a plecat de la americani, ce s-a întâmplat. Era o perioadă de efervescență în lumea asta, a finanțelor de piață. Am terminat asta, am luat titlul de conferențiar. La francezi așa este: ai terminat doctoratul, ai calificare de maitre de conférence, adică de conferențiar. Și mi-au propus un post undeva, la o universitate din Paris unde înființau un laborator specializat pe ceea ce făcusem eu în doctorat. Și am stat cu soția, noi aveam deja primul copil, sunt născuse acolo. Și am zis că hai să dăm României o șansă. Chiar așa i-am și zis profesorului îndrumător: „Mulțumesc pentru ofertă, vreau să mă întorc acasă, să contribui la țara mea care m-a format“, până la urmă, că educația de bază de acolo vine. Adică cea până la finalizarea facultății de acolo venea. Tot așa și soția, terminase doctoratul și acum hai să ne întoarcem în țară. A rămas întrebarea: unde? Și cum aveam o fetiță mică, voiam să mai facem un copil, am zis hai să mergem la părinții tăi, că altfel te ajută să să creștem fetițele. Eu neștiind nimic. Nu-i simplu! Și așa ne-am mutat în Bacău, în ideea în care eu, ca programator, puteam să-mi găsesc job, să lucrez la distanță. Nu depindeam de un loc, în timp ce soția ar fi beneficiat foarte mult de ajutorul părinților ei, în special al mamei, pentru a crește copiii.
„În Franța am găsit de zeci de ori universitatea blocată de studenți. Erau asociații marxiste, veneau cu flyere cu Marx. Și când am crezut că asta e tot, am văzut și flyere cu Troțki! Un student mi-a dat asta și i-am ținut un discurs: «Habar n-ai despre ce vorbești! Uite, eu vin din România, țară fostă comunistă. Ce citești tu aici sunt doar niște povești romantice. Comunismul este dictatură și privare de libertăți, nu cum crezi tu!». A plecat cam debusolat”
Reporter: Ai avut un șoc cultural când te-ai întors de la Grenoble, din Franța, în Bacău?
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, dar nu chiar așa de mare! Un șoc a fost când am cunoscut pe cineva din prietenii de liceu ai soției pe stradă și m-am apucat să pup femeia pe obraji, cum se făcea în Franța. Din obișnuită. Și am făcut asta o dată sau de două ori și, la un moment dat, unul dintre soții lor s-au luat de mine, că ce fac eu? De abia ne-am cunoscut și ne pupăm. Eu fiind obișnuit că așa se face cutumiar la francezi. Bun, și ușor, ușor am început să văd diferențele. N-a fost un șoc, aș zice, a fost o trezire la realitatea românească. M-am adaptat, să zicem, în sensul în care am rămas în minte cu lucrurile bune de Franța, dar și cu lucrurile, pentru că nici eu acolo nu sunt… Adică societatea franceză are multe probleme care nu se văd dacă stai o lună, două sau ești în vizită. Dacă stai câțiva ani, le vezi și îți dai seama că, din multe puncte de vedere, noi stăm mult mai bine.
Reporter: La ce te referi? Poți să dai un exemplu?
Lucian Stanciu-Viziteu: Păi, exemplu! Pe strada pe care am locuit timp de 2 ani, periodic găseam mașini incendiate, arse până la tablă. Pe aceeași stradă a fost un asasinat. Unii din cartier s-au întâlnit, nu s-au plăcut și s-au înjunghiat. Un cartier de lângă a fost sub asediul poliției timp de 2 săptămâni ca să prindă un hoț care jefuise un cazino. Ș se baricadase în cartierul ăla, un banlieue (suburbie – n. red.), iar poliția nu putea să intre acolo, că dacă intra de oriunde primeau cărămizi și frigidere în cap, frigidere la propriu! Și au creat tot felul de presiuni asupra populației. Toate nopțile, timp de o lună, survolau cu elicoptere, cu faruri, numai ca să convingă populația să-l predea pe ăla care se ascundea acolo. Am văzut ce înseamnă mișcarea sindicală a francezilor de la nivel de facultate până la nivel de adulți. Nu mi-a venit să cred când am găsit de zeci de ori universitatea blocată de studenți sau sindicatele lor, că erau tot felul de sindicate ale studenților, asociații ale studenților, asociații de sorginte marxistă, dar pe bune!, adică veneau cu flyere cu Marx! Și când am crezut că asta e tot, am văzut și flyere cu Troțki! Deci, ăia erau mai…
Reporter: Incredibil!
Lucian Stanciu-Viziteu: Vorbesc serios, m-am șocat când le-am văzut! Eram în campus, un student mi-a dat asta și când m-am uitat, i-am spus… Deja vorbeam foarte bine franceză – că am și predat 3 ani, asta era în perioada de doctorat, după masterat am și predat în franceză – și cred că i-am ținut un discurs băiatului. I-am zis: „Habar n-ai despre ce vorbești cu astfel de flyere! Uite, eu vin din România, țară fostă comunistă“. Și i-am explicat: „Ce citești tu aici sunt doar niște povești romantice. Comunismul implementat în realitate este dictatură și privare de libertăți, nu cum crezi tu!“. A plecat cam debusolat, i-am zis să se mai documenteze.
Reporter: Haha!
Lucian Stanciu-Viziteu: Așa. Și, deci, studenții când era vreo problemă, se raliau inclusiv cauzelor sindicatelor profesionale. Dacă, de exemplu, transportatorii aveau o problemă, se implicau studenții. Implicarea lor era să ia pubelele și să blocheze accesul universitate, lucru care ne afecta pe toți. În ziua aia primeam mesaje că nu mai mergem la cursuri, că nu avem acces la universitate. Sunt multe lucruri și bune, și rele acolo. Deci, au partea asta cu ghetoizarea, pe care au făcut-o în mod greșit cu populația adusă din Africa. I-au enclavizat și toate lucrurile astea. Au și părți bune, în mod evident. În fine, să revenim. M-am întors în România. în frumosul și necunoscutul – pentru mine – Bacău.
Reporter: Asta era în…
Lucian Stanciu-Viziteu: În 2013 era.
Reporter: Te-ai întors în orașul lui Sechelariu.
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, în acel moment era încă orașul lui Stavarache, în 2013, și în 2016 urma să ajungă Cosmin Necula primar.
Reporter: Cum ai ajuns să intri în USR? Cum ai ajuns să intri în politică, de fapt? Bănuiesc că meseria ta este o meserie bănoasă. Adică n-ai nevoie să intri în politică neapărat ca să îți construiești o stare materială bună. Politicianul român are reputația asta, că își ia Bacalaureatul la 32 de ani, n-are nicio meserie, e de profesie pierde-vară, intră în politică și peste câțiva ani are bani să-i întoarcă cu lopata. Tu n-aveai nevoie de chestia asta, deci de ce te-ai băgat?
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, da, da! Lucram consultanță informatică, finanțe, statistică. Chiar nimerisem prin voia sorții, așa, faptul că știam și statistică, și finanțe, și eram și programator la bază… La granița acestor trei domenii erau foarte puțini oameni să le stăpânească. Și foarte puțini oameni la nivel internațional. Lucram ca freelancer pe niște site-uri specializate și chiar mi-amintesc: tot timpul, la licitații pentru proiecte, concuram cu un profesor din Pakistan, care mă enerva tot timpul că licita foarte ieftin, scădea piața! Mai erau și alții, la fel, pentru diverse proiecte, clienți internaționali. Am avut și un contract în Bacău cu SIF Moldova, de consultanță. În clădirea unde am stat, care era parte a lui Sechelariu, parte a SIF Moldova, am închiriat un birou. Mă săturasem să stau acasă și mergeam ziua acolo. Aveam un birou care chiar avea 2 metri pătrați, încăpeau masa și un scaun, atât! Dacă deschideai ușa, nu mai încăpea nimic. La etajul de deasupra era un studio televiziune. M-am împrietenit cu jurnaliștii de acolo și ne întâlneam la cafea, pe hol. Și mai povesteau cine mai venea la ei în emisiuni. Nu mă interesa pe mine, chiar nu știam nimic de politică, nu știam nici cine e primarul, sincer! Așa de deconectat eram.
„Îmi amintesc și acum, cred că am dat 50.000 de flyere cu mâna mea! Eram negru de tuș pe buricele degetelor. Norocul meu a fost că fusesem rugbist și eram, așa, mai mare, că altfel cred că luam bătaie pe stradă. Era perioada aia cu intoxicările cu Soros și că USR-iștii au vândut țara. Și am întâlnit oameni care credeau asta cu adevărat și sincer”
Reporter: Asta, în ce an?
Lucian Stanciu-Viziteu: În 2015, cam așa. Cam în 2015, la începutul anului, mi-au zis că „uite, a apărut o mișcare. Sunt așa, oameni ca tine, cu studii, de obicei întorși în țară, și vor să facă ceva“. Și le-am zis: „Nu mă interesează să mă bag în politică!“. A trecut Nicușor Dan pe acolo, a înregistrat o emisiune la ei, nu m-a interesat. După care USB-ul obținut un scor mare la București (în 2016 – n. red.). De asta am auzit, a fost o victorie mare, neașteptată. Au luat un procent foarte mare. Și jurnaliștii de la postul acela de televiziune mi-au zis: „Uite, acum vor să-și facă partid național!“. Trecuse Clotilde (Armand – n. red.) pe acolo, tot așa, pentru un interviu, făcuseră filiala USR Bacău. La fel, nu mă interesase. Dar când au avut conferința de lansare mi-am zis să mă uit. Chiar atunci nu cred că aveam niciun proiect în lucru. Și am zis „hai să mă uit!“. Și am văzut povestea din presă în care îmi amintesc și acum că erau Nicușor Dan, Clotilde Armand, Cosette Chichirău. Și au zis ei niște lucruri acolo, am fost atent. Știam ceva, citisem puțin despre ideologii politice și doctrine, lucru care mi-a plăcut. Și acum studiez, e un domeniu foarte interesant. Și mi-am dat seama: „Ăștia ce fac? Că, de fapt, au zis și lucruri de stânga, și lucruri de dreapta. E ca o varză, așa!“. Și m-am gândit eu: „A, e o strategie ca să adune cât mai mulți repede, cred!“. Și după ce am văzut asta, ca să vedeți ce înseamnă, cum te duce soarta, pe hol, la cafea, mă întâlnesc cu unul dintre programatorii care erau angajați de SIF Moldova. Ei aveau angajată o firmă care le făcea un soft. Eu eram angajat ca să concep arhitectura lui, să se muleze pe operațiunile de afaceri ale SIF Moldova. Și-i povestesc de asta: „Uite, l-am văzut pe tip, Nicușor Dan, mi-a plăcut!“. Și el zice: „A, dar îl știu, am fost colegi de liceu în Făgăraș!“. Și am rămas surprins: „Uite, ce chestie! Ia dă-mi numărul lui de telefon!“. Mi-a dat numărul de telefon, l-am sunat, bineînțeles că n-a răspuns, el răspunde foarte greu și acum, m-a sunat a doua zi la 10 noaptea. Și i-am zis: „Bună ziua, domnule Nicușor Dan mă numesc așa, am văzut conferința de presă, aș fi interesat“. I-am și zis că „pare cam o varză doctrinară, dar per total mi-a plăcut“. Și i-am zis că aș vrea și eu să mă înscriu, să aflu mai multe. Ce trebuie să fac? Și m-a trimis la reprezentantul local și cam așa am intrat în USR!
Reporter: Și de acolo până la a ajunge candidat la Primărie, cum au decurs lucrurile?
Lucian Stanciu-Viziteu: Ar trebui să scriu o carte despre asta!
Reporter: Ai fost și deputat!
Lucian Stanciu-Viziteu: Am fost deputat, da, da, da! Așadar, la două luni după ce m-am înscris, au fost alegeri interne. În sfârșit, pozițiile au fost decise național. Ne-au chemat acolo la un fel de interviuri și am fost eu desemnat să deschid lista. Am făcut campanii, nici nu știam ce-i aia. Îmi amintesc și acum, cred că am dat 50.000 de flyere cu mâna mea! Eram negru de tuș pe buricele degetelor. Norocul meu a fost că fusesem rugbist și eram, așa, mai mare, că altfel cred că-mi luam bătaie pe stradă. Era perioada aia cu intoxicările cu Soros și că USR-iștii au vândut țara. Și am întâlnit oameni care credeau asta cu adevărat și sincer, deci dacă era mai mai mititel, așa, îmi luam bătaie pe stradă! A fost o campanie din asta foarte dură. Adică treci de la un mediu liniștit, tu cu calculatorul tău, cu lumea virtuală, ajungi pe stradă și te scuipă lumea că ai trădat țara! Adică foarte șocant!
Reporter: Soția și părinții ce ziceau de chestia asta, că ai intrat în politică?
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu cred că realizau! Adică nu se aștepta nimeni să se întâmple ceva spectaculos. Am ținut departe tot timpul familia de ce se întâmplă în partid, pe stradă. Nu le povesteam, veneam acasă și nu le spuneam prin ce am trecut, câți m-au înjurat. A fost o campanie complicată din cauza asta. Plus că era decembrie, era un frig de-ți înghețau degetele în buzunar, dar trebuia să stau să întind flyere. Și cumva, cu chiu, cu vai, am scos… Nu mai știu, 4,9 ori 5%, un procent ăsta infim. Și, prin redistribuire națională, a fost completat locul de deputat de Bacău. M-am trezit deputat și m-a apucat de treabă acolo! M-am dus în Parlament și ne-am trezit cu Dragnea acolo, cu Tăriceanu și cu majoritatea lor, cu PSD-ALDE-UDMR, OUG 13. Și a început toată tevatura aia pe care o știm cu toții. Eu am intrat în Comisia de Ordine Publică și Siguranță și Apărare Națională, unde am stat cam șase luni. Cred că au fost de la diverse instituții să ne facă prezentări despre riscuri, dezinformări etc.
„Parlamentarilor din Comisie nu prea le păsa de instituțiile pe care trebuia să le monitorizeze. Majoritatea nu citeau nimic, nici proiecte de legi! Aici a fost un șoc cultural, nu înțelegeam de ce oamenilor ăstora, care reprezintă atâția votanți, chiar nu le pasă! După aia am aflat că ei tranzacționau totul. Chiar și la un lucru care era evident bun pentru toată lumea încercau să găsească o pârghie, să negocieze, să primească ceva la schimb – ori personal, ori ca partid”
Reporter: Cum funcționau lucrurile în comisia asta? Era o lume nouă pentru tine…
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, complet nouă! Eram obișnuit, totuși, cu lucruri complet noi și cu limbaje străine. Că am ajuns în Franța, după cum spuneam, neștiind să zic decât „Je t’aime“ și „J’ai besoin“ – „am nevoie de“. Atât! Un an am vorbit prin limbajul semnelor. Revenind la perioada din Parlament, a fost, bineînțeles, un fel de luna de miere a deputatului, la început totul părea roz. Și după aia, ușor-ușor, am început să văd cum, de fapt, era politică pură. Nu prea le păsa de instituțiile pe care trebuia să le monitorizeze. La Comisia de Apărare sunt foarte multe instituții de care ar trebui să ocupe, pe lângă proiectele de legi! Vorbim de MApN, de MAI și structurile de sub ele. De Direcția Generală de Informații a Armatei, de DIPI-ul de atunci (Direcția Generală de Protecție Internă azi – n. red.), vorbim de ORNIS, vorbim de STS, de SPP. Adică, de fapt, comisia aia este un mutant, ca responsabilități și atribuții! Și nu prea își făceau treaba. Nu-i interesa. Majoritatea nu citeau nimic, nici proiecte de legi! Primeau semnal de la partid, ridicau mâna și asta era tot. Și ne zdrobeau cu majoritatea pe care o aveau. Îmi amintesc că le ziceam colegilor că săptămână de săptămână, în 4 ani, m-am simțit ca la Termopile: ne ducem 300, ne batem, ne nu știu ce, ne batem luni, marți, iar miercuri, la votul final, ne măcelăresc. Cam așa era senzația. Aici a fost un șoc cultural! Adică nu înțelegeam de ce oamenilor ăstora, care reprezintă atâția votanți, chiar nu le pasă! Eu am văzut… Erau lucruri evidente și care n-aveau nicio legătură cu politica: să poți să îmbunătățești o lege de funcționare a unei instituții, de exemplu. Și chiar nu le păsa! După aia am aflat că ei tranzacționau totul, adică și la un lucru care era evident bun pentru toată lumea încercau să găsească o pârghie, să negocieze, să primească ceva la schimb – ori personal, ori ei, ca partid. Eu m-am concentrat pe local, în sensul în care, de exemplu, cât a fost Carmen Dan ministru de Interne… Aflasem de la niște polițiști – nu-i cunoșteam –, m-au abordat ei, că aveau o problemă, Secția 2 de poliție de la Municipiul Bacău avea un sediu de pica pe ei. M-am dus acolo în vizită, ca deputat la comisie, am văzut, pe lângă faptul că pica pe ei, aveau munți de dosare, risc de incendiu etc. Și am zis: „Bine, hai că fac orice să vă găsesc un sediu!“. Și am aflat că fostul AVAS avea tot felul de spații prin Bacău nefolosite, nevândute de ani de zile. Și am găsit unul pretabil să devină secție de poliție. După aia început munca asiduă, să transferi prin Hotărâre de Guvern un imobil de la instituția asta la Ministerul de Interne, care să-l dea la IPJ Bacău, care să-l dea la Poliția Municipală. Și doi ani m-am zbătut să se întâmple acest lucru banal! Am ajuns până la faza la care Carmen Dan, când mă vedea pe holuri, fugea de mine! Că știa, cum mă vedea, îi ziceam: „Bună ziua, doamna ministru, ce facem cu sediul Secției 2 de poliție din Municipiul Bacău?“. Atât m-am ținut de ea până am reușit. Mi-am dat seama atunci când de bolnav e statul român. Ca să muți un spațiu gol, nefolosit, de la o instituție, să-l dai altei instituții care are nevoie de respectviul spațiu, are lucrători etc, poate să dureze atât de mult. Am reușit asta și alte lucruri, diverse…
Reporter: Spuneai că ai stat doar șase luni la comisia respectivă. De ce?
Lucian Stanciu-Viziteu: Noi am avut în Comisia de Control a SRI un deputat de diaspora, dar după cele 6 luni și-a dat demisia. Nu mai știu de ce, a avut o oportunitate profesională. Și a rămas locul ăla liber, nu-l voia nimeni. Voiau alții, în schimb, locul meu la Comisia de Apărare. Și am zis: „Bine, hai că mă duc eu acolo!“.
Reporter: De ce n-ar vrea nimeni să se ducă la Comisia SRI?
Lucian Stanciu-Viziteu: Cred că, fiind și un regim special, în sensul că ai avea acces la informații clasificate acolo, neputând să vorbești despre ele destul de mult, cred că mulți s-au gândit: „Domnule, n-am cum să cresc public cu subiectele de acolo!“. În timp ce alții, în alte comisii, cum ar fi în Comisia economică, ai multe legi care impactează populația și poți să faci campanii publice pe tema asta. În comisia aia nu prea poți să ieși cu multe lucruri, să zici public, nu e o chestiune atractivă. Cred că și asta a fost un motiv. Pe mine m-a interesat asta. Am zis că orice ține de apărare, de securitate, părea interesant. Așa mi s-a părut atunci și am zis OK. Și așa am intrat în Comisia de Control asupra SRI. Nu este Comisia SRI, cum zic unii în mod eronat, că nu e a lor, e a Parlamentului. Și, culmea, din nou soarta a făcut că acea comisie a devenit spumoasă. Cu Dragnea, care a început toată povestea cu statul paralel, cu Claudiu Manda, care a început acea serie maraton de audieri cu tot felul de oameni care veneau și depuneau mărturie despre cât de rău e SRI-ul și cum schingește el oamenii. Și, la un moment, n-am mai rezistat să văd ce tâmpenii făceau acolo PSD-iștii și am ieșit public. În momentul în care am ieșit public cu o opinie separată față de cea a președintelui comisiei – lucru care nu se făcea niciodată tradițional, dar deja se atinsese o limită pe care n-am mai suportat-o –, la fiecare ședință, presa venea și mă întreba care e opinia mea, care era separată de a majorității parlamentare. Și așa s-a creat și o expunere foarte mare și pentru mine, că m-a făcut cunoscut pe plan local, și pentru comisie și activitatea ei, până la urmă. Sunt mmulte povești aici, putem să discutăm 5 ore despre activitatea comisiei.
Reporter: În 2020 ai ajuns primar. Cum te-ai mutat de la Parlament în administrația locală? De ce n-ai candidat pentru un nou mandat de deputat?
Lucian Stanciu-Viziteu: Fusesem ales președintele filialei județene Bacău și așa am simțit eu în dinamica internă, că trebuie să avem un candidat puternic pentru reduta județului, care-i municipiul. Primarul nu prea făcuse mare lucru, era o stare de nemulțumire. Și am zis: „OK, eu sunt liderul organizației, trebuie să-mi asum această candidatură!“. Și am tras cât de tare am putut. Îți zic sincer, chiar dacă am reușit să iau aliați și PNL-ul, că eu am fost canidat PNL-USR, nu cred că a fost vreun moment în toată precampania și campania, care au durat șase-șapte luni, în care am crezut cu adevărat că voi câștiga! Nu am crezut niciodată că voi câștiga! Normal, cine eram eu? Eram un tip… Și cum mă acuzau PSD-iștii că eram un venetic, cum ziceau, că nu sunt de aici, că n-am mâncat salam cu soia cu ei, poveștile vechi.
Reporter: Și, oricum, Moldova are percepția asta, că este un fief al PSD-ului.
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu-i doar percepția, așa și este, în fapt! Adică e condusă în mare parte de membri PSD. Și n-am crezut, dar am zis: „OK, dacă tot intru în cursa asta, fac maxim ce pot!“. Și, în noaptea alegerilor, colegii făcuseră numărătoarea paralelă, toți erau în extaz – „domnule, am câștigat!”. Eu am zis că nu cred, știam povestea cu Geoană. Am zis să nu repet greșeli din astea. Vreau să stau liniștit până e clar. La 1.00 noaptea, după ziua votului, mi-a dat Victor Ponta mesaj. Fostul primar, pe care-l învingeam, plecase din PSD și era candidatul Pro România. Și îmi dăduse SMS Victor Ponta la 1.00 noaptea să mă felicite că am câștigat. Și atunci am zis: „Gata, acum am câștigat, acum e sigur!“. Așa am ajuns primar.
„Nu putem să comparăm România din anii lui Sechelariu, din 2000, cu România din 2020! Sursele de informare sunt omniprezente și imposibil de cenzurat, oamenii au învățat să se informeze mai mult, au învățat să filtreze dezinformările, le-au crescut foarte mult exigențele. Nu mai merge cu sacoșa cu ulei și cu făină. Se schimbă România, se schimbă și Moldova, se schimbă și Bacăul!”
Reporter: Cum s-a întâmplat victoria asta a USR în Bacău?
Lucian Stanciu-Viziteu: Au fost mai mulți factori care, toți aliniindu-se, au generat condițiile pentru a câștiga. Un factor au fost că primarul dinainte, Cosmin Necula, candidase din partea PSD și s-a certat cu PSD-ul. Cam după doi ani a plecat din partid și a pierdut majoritatea din Consiliu. Adică PSD i-a devenit ostil, nu a reușit să facă mare lucru în oraș. A mai avut și niște gafe care au rămas niște ștampile puse pe el public. Asta a fost una. Doi: el a candidat din partea Pro România, iar PSD și-au pus și ei candidat. Deci, cumva, împărțeau bazinul ăsta de stânga. Și trei, am reușit să conving PNL-ul să mă susțină. PNL-ul nu și-a pus candidat și am fost eu candidat comun, lucru care a fost foarte rar în perioada aia. S-a mai întâmplat la București, în sectoare, dar acolo au fost liste separate, în timp ce eu am reușit să fac și listă comună, lucru care mi-a permis să ies pe stradă cu toți deodată. Bun, și eu, că-s așa fermecător și că am crezut și am fost sincer și am vorbit cu oamenii. Adică am bătut strada șase-opt luni de zile, zi de zi, și am vorbit cu oamenii, pur și simplu. Chiar dacă nu eram din Bacău, am învățat și străzile, cu ocazia asta, și problemele oamenilor. Le-am vorbit și m-au ales. Și tot ziceam asta, că și eu am rămas surprins că același oraș care l-a ales pe Sechelariu, care era cum era, am ales și pe mine, un tip născut în Galați, crescut în Brăila, cu doctorat în Franța. Opus față de Sechelariu.
Reporter: Da, era un profil total opus.
Lucian Stanciu-Viziteu: Total opus, da! Până la urmă, revenim la ce spuneam, că democrația asta, bună sau rea, până la urmă e cea mai bună formă de guvernare. Oamenii aleg și uite că pot să aleagă și pe cineva care…
Reporter: Poate că este și un semn că România se schimbă, chiar dacă noi nu ne dăm seama, pentru că stăm zi de zi pe aici.
Lucian Stanciu-Viziteu: Este! Adică nu putem să comparăm România din anii lui Sechelariu, din 2000, cu România din 2020! Sursele de informare sunt omniprezente și imposibil de cenzurat, oamenii au învățat să se informeze mai mult, au învățat să filtreze dezinformările, le-au crescut foarte mult exigențele. Nu mai merge cu sacoșa cu ulei și cu făină. Deci, se schimbă! Se schimbă România, se schimbă și Moldova, se schimbă și Bacăul!
Reporter: Care ar fi Top 3 lucruri cu care te mândrești în viață și în activitatea politică?
Lucian Stanciu-Viziteu: Păi, sunt separate!
Reporter: Viața politică face parte din viața ta, până la urmă. E inclusă!
Lucian Stanciu-Viziteu: Da, e viața mea profesională! Dar o țin separată de viața personală. Dac e un Top 3 la care mă gândesc în general, pe locul 1 ar fi familia! Am o familie, am două fete, suntem toți sănătoși, Doamne-ajută! Pe locul 2 este că până acum am reușit să-mi ating ca obiectiv ceva ce-mi propusesem mai în glumă, mai serios încă din facultate – și o scriam ca moto în CV când trimiteam la diverse firme – era să fac ceea ce alții nici nu visează. Și, în retrospectivă privind, am reușit niște lucruri care alții nici nu și le imaginau că s-ar putea face, cum ar fi un candidat USR să câștige primăria Municipiului Bacău din mâinile PSD! Și al 3-lea lucru cu care mă mândresc nu este ce am făcut pentru Bacău, pentru că asta o văd cetățenii. Asta era, într-un fel, și în fișa postului. Adică am făcut lucruri curajoase, dar cred că am reușit aici, cu USR Bacău, să construiesc o filială care sper și cred eu că va da, de fapt, mulți oameni de stat foarte buni. Am reușit să coagulez o echipă mare de tineri. Unii s-au întors în Bacău ca să se alăture nouă. Am crescut o cultură organizațională sănătoasă și corectă și sunt toate premisele ca din USR Bacău să apară viitori oameni de stat mari, secretari de stat, miniștri, premieri, președinți poate.
„Când l-am văzut pe Ciolacu ce spune despre moldoveni, m-am gândit că fix asta este ceea ce crede! A fost un răspuns foarte spontan! El așa vede moldovenii, ca oameni de rangul al 3-lea, al 4-lea. Lucru care mi-a zis că, atât timp cât e premier Ciolacu, va fi greu să obțin, de exemplu, finanțare pentru Stadionul Municipal Bacău. Și greu, în general, pentru Moldova să obțină fonduri pentru investițiile de care are nevoie”
Reporter: Poate ar fi și cazul. Chiar am făcut acum câteva luni un interviu cu istoricul Dobrincu și îmi spunea chestia asta, că politicienii moldoveni nu au această personalitate și putere să se ducă la București și să impună pentru această provincie…
Lucian Stanciu-Viziteu: Să se bată!
Reporter: Da.
Lucian Stanciu-Viziteu: Așa este! Există asta! Când a fost povestea cu primul metru de autostradă făcut de antreprenorul de la Suceava (Ștefan Mandachi – n. red.), chiar m-am documentat și cu aproximativ 80 de ani în urmă, parlamentarii moldoveni își dăduseră întâlnire la București, unde au mers cu caleștile timp de 2 săptămâni până au ajuns, ca să protesteze la Guvern, că vor și ei prima stradă pietruită din Moldova! Deci, cumva, istoria se repetă cu povestea cu un metru de autostradă. Și chiar în contextul ăsta spun că mă mândresc cu această filială și această echipă, pentru că asta este un obiectiv pe termen lung. În sensul în care eu, la un moment dat, o să mă retrag din politică. Și alții se vor retrage, dar aș vrea copiii mei să aibă politicieni care să-i reprezinte cu adevărat. Și pe copiii mei, dar și pe mine. Când o să fiu retras din activitate să știu că următoarea generație este formată din niște oameni politici întregi la cap, care pun binele comunității înaintea binelui lor personal. De asta am ținut să creez o organizație cu o cultură sănătoasă. Și odată ce ai o cultură sănătoasă, e greu să o deraiezi de la asta! Și zic asta în comparație cu PSD-ul, care își trage cultura din PCR. Adică ei n-au dat o resetare, n-a fost o mișcare nouă care să apară. Erau fostele cadre din eșalonul doi al PCR care s-au transformat în FSN, PDSR. Meteahna le-a rămas.
Reporter: Da, cultura organizațională, filialele fostului partid comunist.
Lucian Stanciu-Viziteu: Da. Oamenii s-au rotit, s-au schimbat, dar a rămas cultura organizațională, filonul ăla, modul de a face lucruri care este complet anormal. Și atunci, eu nu văd niciodată PSD-ul putând să reformeze decât prin distrugere și refacere din temelie. Și esența este, de fapt, cultura organizațională. Asta odată ce ai pus-o pe o linie greșită, e aproape imposibil să o schimbi. Că baza asta reprezintă rădăcinile. Cum e la plante. Ca să schimbi rădăcinile, trebuie să distrugi tot! Deci, ăsta ar fi un lucru și poate, dacă o luăm așa, din punct de vedere politic, asta cred că ar fi cea mai mare realizare. Să știu că am ajutat la crearea unei organizații cu cultură sănătoasă care va dăinui și va genera viitori oameni politici întregi la cap și cu bun simț. Că, până la urmă, asta e esența!
Reporter: Că tot aminteai de PSD adineauri, la ce te-ai gândit când ai văzut declarația lui Ciolacu? Aceea în care a spus să nu fie jignit, că el e din Buzău, nu e din Moldova.
Lucian Stanciu-Viziteu: M-am gândit că fix asta este ceea ce crede! M-am uitat de câteva ori și a fost un răspuns foarte spontan! Atunci am zis: domnule, chiar asta crede omul ăsta! Adică el așa vede moldovenii, ca oameni de rangul al 3-lea, al 4-lea. Îi ignoră și îi bagă, așa, la „și altele“. Lucru care mi-a zis că, atât timp cât e premier Ciolacu, va fi greu să obțin de exemplu finanțare pentru Stadionul Municipal Bacău. Care este important pentru dezvoltarea orașului. Și greu, în general, pentru Moldova să obțină fonduri pentru investiții de care are nevoie. Bun, cu excepția baronilor PSD, care ar avea o pârghie de a negocia cu Ciolacu. Și apoi, m-am și enervat, că m-a jignit și pe mine, practic, Chiar dacă am crescut în Brăila, sunt născut în Galați, deci moldovean prin naștere, cu părinți moldoveni.
„Singurul partid progresist din România este PSD! Au lucrul ăsta și în statut! Noi suntem un partid de dreapta, liberal. Doctrina USR este una de centru-dreapta. Una dintre valorile noastre de bază este libertatea. Doar dreapta sporește libertatea unui individ. Stânga o scade. Sub pretextul de a te ajuta, de a te proteja, îți ia libertățile”
Reporter: Mai e o chestiune. Poate că ai observat și tu că sunt mulți generali din Armata română care, atunci când discută despre acest conflict din Ucraina și despre posibilitatea ca Rusia să ajungă la un moment dat pe Prut și, eventual, să atace NATO, inclusiv România, spun că Moldova nu poate fi apărată și că trebuie să ne apărăm pe linia Focșaniului. Asta ar însemna că toată provincia e, să spunem, abandonată într-un fel sau altul.
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu știu ce fel de generali spun asta. Generali care sunt la capătul carierei, nu?
Reporter: Nu! Asta este doctrina. Am văzut chiar și un general american care spunea chestia asta.
Lucian Stanciu-Viziteu: Nu sunt specialist în asta, dar ce știu este că, dacă Bacău cade, cad și câțiva actori strategici în industria de apărare! Cum este Aerostar, unde se face mentenanța la F-16. S-ar putea să fie foarte greu să muți lucrătorii, expertiza, utilajele, să fugi cu ele peste munți. Pentru că altfel o să fie mult mai complicat să ai aviație cu F-16, dacă n-ai unde să faci mentenanța și reparațiile. Adică, din punctul ăsta de vedere, ar trebui apărat Bacăul, măcar ca punct strategic pentru asta. Ca să nu mai zic de zona de rafinării de la Onești și alte resurse strategice. Eu nu cred că moldovenii o să fugă peste mulți, cred că o stea aici și o să lupte! Cum au făcut-o și le-au ținut piept la mulți? Și la ruși, în toate formele în care au venit, de 11 ori, să ne atace țara, cum au făcut față și la turci și la alții. Pe aici au trecut mulți și aici au fost îngropați, ca să zicem așa, dar moldovenii au rămas.
Reporter: Acum revin la tine și o să te întreb care este cea mai mare dezamăgire din politică. Ai avut dezamăgiri?
Lucian Stanciu-Viziteu: Am avut, da! Ține de oameni care au caractere slabe sau n-au deloc caracter, dar care reușesc să mimeze bine asta și apoi investești în ei, filiala investește în ei și se dovedesc a-și pierde busola repede. Și am fost dezamăgit că nu mă așteptam să se întâmple asta și în generațiile în care sunt eu. Probabil am fost dezamăgit pentru că nu mi s-a întâmplat până acum. Adică am trăit într-un mediu academic, într-un mediu profesional unde nu existau mizele astea, să zicem. Și mi-am dat seama că, dincolo de profesionalismul și educația unui om, caracterul este esențial! Și în momentul în care ajungi în politică, caracterul tău se vede clar, în special când te apropii de o zonă de putere decizională. Am văzut oameni care și-au pierdut busola morală numai când erau în apropierea posibilității de a decide ceva important! Este ca povestea lui Icar, știi, se înalță repede și… (în legenda lui Icar, acesta își face aripi din ceară și pene, ignoră sfaturile tatălui său, se înalță repede către Soare, care-i topește ceara și eroul se prăbușește din înălțimi – n. red.) Și a fost o dezamăgire în sensul că nu mă așteptam. Să zicem așa, corola de minuni din lumea mea era intactă chiar și după perioada Dragnea. Dar asta este! Mi-am dat seama că așa funcționează lucrurile, așa sunt unii oameni și trebuie să avem mult mai mare grijă la acest lucru. De asta parte din cultura de la USR Bacău este și un filtru organizațional, adică prin viața internă, prin activități, prin micile provocări, filiala ajunge să-și dea seama cine are un caracter OK, de bun-simț, sau cine este doar după ciolan. Și cumva se creează un filtru și riscul ca filiala să propună oameni în diverse funcții ori candidaturi și care să aibă un caracter slab este foarte scăzut. Adică mult mai scăzut decât în alte partide.
Reporter: Despre colegii din USR care au trecut la alte partide ce părere ai?
Lucian Stanciu-Viziteu: Le urez mult succes în carierele lor politice!
Reporter: Cum i-ai caracteriza?
Lucian Stanciu-Viziteu: Au greșit că au venit la început în USR. Trebuia să știe clar ce vor. Probabil că erau confuzi când au ajuns aici. Eu aș zice că au fost confuzi, n-au citit statutul, doctrina USR. Dacă le-ar fi citit, ar fi înțeles realitatea, nu s-ar fi dus după propagandă. Că dintre toate partidele din România, singurul partid progresist este PSD-ul! Au lucrul ăsta și în statut! Noi suntem un partid de dreapta, liberal. PSD-ul are în statut asta! Scrie clar în statut că este un partid progresist. N-o să găsiți cuvântul ăsta la noi. Doctrina USR este una de centru-dreapta, chiar am am contribuit major la a o face. Una dintre valorile noastre de bază este libertatea! Doar dreapta sporește libertatea unui individ! Stânga o scade. Sub pretextul de a te ajuta, de a te proteja, îți ia libertăți ca să intervină ei, să se substituie libertății tale.
„Anul trecut am făcut investiții de 240 de milioane de lei, de 8-10 ori mai mult decât fosta administrație. 90-95% din sumă sunt fonduri europene. Am renovat Spitalul TBC, două licee, o creșă, 27 de kilometri de piste de biciclete. Totul, cu aceiași oameni din Primărie”
Reporter: Care e importanța fondurilor europene pentru modernizarea orașului Bacău?
Lucian Stanciu-Viziteu: Este vitală! Este pilonul principal de finanțare pentru investiții majore, fără de care nu putem niciodată să recuperăm decalajul față de Occident.
Reporter: Cât ați reușit să obțineți până acum în 4 ani?
Lucian Stanciu-Viziteu: De 8-10 ori mai mulți bani decât fosta administrație. Și la atragere semnare contracte, dar și în execuția lor efectivă. Adică anul trecut, în 2023 – știu bine cifra asta – am executat investiții de 240 de milioane de lei (48 de milioane de euro – n. red.)! Deci, efectiv, facturi plătite!
Reporter: Și din acești 240 de milioane, câți erau din bani europeni?
Lucian Stanciu-Viziteu: 90% sau 95%. Și suma asta de 240 de milioane este suma cumulată a investiții lor din ultimii 6 sau 7 ani anteriori! Deci, într-un an am făcut cât în 7. Cu aceiași oameni! Asta e foarte important, cu 95% aceeași oameni din primărie!
Reporter: Păi, și cum s-a întâmplat metamorfoza asta?
Lucian Stanciu-Viziteu: Cred că, pur și simplu, am știut cum să vorbesc oamenii, să-i motivez să-și facă treaba. Și, odată ce i-am motivat, nu le-am stat în cale! Nu le-am zis că „trebuie să câștige X contractul“. Cred că i-am ajutat ca, pentru prima oară după mult timp, să-și facă treaba ca niște profesioniști adevărați. Și i-am lăsat apoi să și-o facă. Și rezultatele se văd în câteva cifre simple.
Reporter: E posibil ca băcăuanii să știe mai multe. Eu nu sunt din Bacău, dar tocmai de aceea te întreb concret. Spui că banii europeni sunt importanți și că ați tras de 8-10 ori mai mult decât înainte. Concret, cum se transformă asta în ceva palpabil? Ce obiective ați făcut, de exemplu, cu bani europeni și care sunt vizibile?
Lucian Stanciu-Viziteu: De exemplu, Spitalul de Pneumoftiziologie sau Spitalul TBC. L-am reabilitat. El n-a mai fost reabilitat și modernizat de când a fost înființat, de acum 50 de ani! Acuma este un corp de ambulatoriu complet nou, cu un etaj în plus, cu dotări de ultimă oră, inclusiv computer tomograf, aparate radiologice digitale, lucru care n-au existat niciodată. Deci, ăsta e un exemplu. Ai un spital întreg. Am reabilitat și modernizat trei unități de învățământ. Eu vorbesc acum doar de proiecte finalizate! Dar sunt multe altele în curs. Așadar, am finalizat Creșa numărul 3, Liceul Antipa. Un liceu întreg, da? Și când vorbesc de reabilitat și modelizat înseamnă ras totul până la cărămidă și refăcut totul, toate instalațiile: canalizare, apă, prevenirea incendiilor, electricitate, tot-tot-tot. Dacă ai intra în clădire acum, ai zice că-i nou construită. Plus dotările aferente: laboratoare, mobilier, table inteligente, absolut tot! Deci ziceam Creșa 3, Liceu Antipa și colegiul NV Karpen. Acolo chiar am făcut un corp nou! E primul corp nou de școală după 30 de ani de la Revoluție. O clădire nouă. Și apoi sunt multe altele în curs. Mai avem piste de biciclete. Am găsit zero, am făcut 27 de kilometri. Practic, este o infrastructură nouă unde oamenii pot să meargă cu mobilitate alternativă: bicicletă, trotinetă, role. Lucru foarte bun, adică dacă ești biciclist, ajungi mai repede oriunde decât dacă ai avea mașină. Mare lucru 27 de kilometri, da? Am introdus un sistem de management de trafic în 80 de intersecții. 50 resemaforizate, adică semaforizare schimbată, și 30 de semaforizări nou înființate. Și toate aceste intersecții sunt interconectate prin fibră optică – 72 de kilometri de fibră optică. Am răscolit orașul ca să sape atâta! Și ar trebui să intre în funcțiune într-o lună sau două, lucru care va crea un mare avantaj pentru șoferi, pentru că având sincronizat electronic toate semafoarele, vei crea faimoasa undă verde pentru prima oară. Plus că acum cumpărăm un soft care este adaptativ. Sunt niște senzori în stradă care măsoară în timp real unde apare o coadă la o intersecție și reglează timpii astfel încât să fluidizeze. Mare lucru asta! De-abia aștept să-l văd cum funcționează! Am reconstruit un cinematograf din timpul comunismului, Cinematograful Orizont. Din temelii, practic, de la 5 metri sub pământ până sus și complet nou. Și din cinema a devenit un hub pentru antreprenoriat, unde avem un incubator, practic, de afaceri, unde au demarat practic, perioada de incubare zilele acestea. Și avem și o sală de proiecții. Legea ne-a obligat să mai păstrăm și o sală de proiecții și o să proiectăm și filme acolo. Am obținut finanțare și cumpărat autobuze și microbuze electrice. E o flotă nouă. Ele sunt în curs de a fi fabricate, că nu le ține niciun producător pe stoc. Mai sunt șase luni și vor fi livrate. Am schimbat iluminatul public în două treimi din oraș, de la niște stâlpi groși cât trunchiul unui copac, din beton, cu lămpi de sodiu cu lumină gălbuie, care consumau mult, în stâlpi noi cu costuri diminuate, cu LED care luminează mai puternic și consumă mai puțin. Prin proiectul ăsta am și redus facturile cu 70%. Prin proiectul inițial reduceam cu doar 50% înlocuind doar tehnologia cu sodiu cu tehnologia cu LED. Dar pentru că ele au capacitatea să le și micșorezi intensitatea programabil. Am creat un program, ca noaptea să scadă intensitatea până la 40% în timpul între orele 3.00 și 5.00 dimineața. Astfel încât diminuând luminozitatea noaptea facem o economie și mai mare. Iar banii economisiți îi folosim și investim în alte părți. t câteva. Toate investițiile în lucru sau finalizate sunt pe www.modernizambacaul.ro. Am făcut un site unde le-am adunat pe toate, inclusiv cu o hartă, cu distribuirea lor geografică, ca să vadă oamenii că n-am făcut doar în centru, cum e o cutumă, ci peste tot au fost făcute investiții.
Top 5 realizări ca persoană publică
1. Ecologizarea haldei de fosfogips: după 30 de ani de pasivitate, am reușit să rezolvăm toate problemele juridice ale acestui munte toxic și acum este la Ministerul Mediului, care are resurse și abilitatea legală să îl ecologizeze. Așa eliminăm această gravă problemă de sănătate publică.
2. Rezerva de apă a Bacăului – am reușit să finalizez și să pun în funcțiune această investiție. Astfel, băcăuanii nu vor mai suferi penurii de apă.
3. Demolarea a 50% dintre garajele din oraș. În locul lor construim spații verzi, locuri de joacă și parcări.
4. Modernizarea spitalului TBC pentru prima oară după 50 de ani de funcționare.
5. Finalizarea modernizării a 3 unități școlare și dotarea a peste 700 de clase cu tehnologie modernă.
Top 5 priorități în viitorul mandat de primar
1. Parcări rezidențiale pentru toți băcăuanii.
2. Continuarea modernizării cartierelor prin eliminarea construcțiilor improvizate și reamenajarea spațiilor din jurul blocurilor.
3. Modernizarea școlilor din Bacău.
4. Modernizarea transportului public (flota nouă electrică, rute noi și adaptate).
5. Modernizarea parcurilor Cancicov și Gherăiești.
10 întrebări-fulger
1. Care a fost cel mai bun președinte al României? Dar cel mai nociv? Sunt 5 variante: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.
– Băsescu – cel mai bun, Iohannis – cel mai rău. Dar fără a-l pune pe Ceaușescu.
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– Trump!
3. Uniunea Europeană / NATO sau suveranism?
– Uniunea Europeană și NATO.
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– Două tururi.
5. Locul din România în care ți-ar plăcea să trăiești toată viața, excluzând Bacăul.
–Asta e o capcană! Nu e o întrebare la care pot să răspund singur, pentru că nu mai pot să iau decizii singur. Am două fete și soția, e o decizie de familie.
6. Dacă ar trebui să părăsești România, în ce țară ai pleca?
– Republica Moldova!
7. Viața la țară sau la oraș?
– În zona metropolitană a unui oraș. Adică și, și!
8. Concediu la mare sau la munte?
– La munte.
9. Mâncarea preferată?
– Mai multe! Depinde de atmosferă. O salată pe care mi-o fac eu cu iaurt, soția face un fel de cremă din ardei copți, nuci și ceapă, cred. Ceva similar cu humusul, așa…
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
– Campionatul Mondial de rugby!
– De rugby? Mi-a mai dat cineva răspunsul ăsta… Radu Mihaiu.
– N-am fost niciodată, dar mi-aș dori să merg la un Campionat Mondial de rugby. Am fost la meciuri, dar aș vrea să ajung și la un Mondial.
–––––––––––––
Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.
Cod unic de identificare: 41240005.
–––––––––––––
branza, ciulacu a dat BAC ul pe la 36 de ani! Ce va tot laudati voi cu, șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe, Franta, USA, bleah!
Mai puneti mana pe carte, baaa!
👏🏻👏🏻👏🏻
o gramada de povesti care sa acopere doua esecuri totale (cronologic) : distrugerea USR Bacau (municipiu si judet) si a orasului Bacau (multe investitii publice nefinalizate, „finalizate”-nereceptionate din cauza problemelor, blocate, finantari pierdute). Alte „realizari” : cheltuieli faraonice : mutare primarie pt 60000euro/luna chirie la SIF Moldova, recomandari angajari „fideli” cu acte studii false, etc .
Un esec total , a fost votat de locuitorii a doua scari de bloc si câțiva postaci. Lumea nu a iesit la vot. Nu a facut nimic in Bacău, a pierdut toți banii europeni pe proiecte care nu au nici cap nici coadă, acolo unde zice ca sunt gata gasesti gropi cabluri, pavele denivelate etc. A angajat in primarie lipitirii de afise si toata gasca sa . Mai bine votam UDMR decat USR!
In Covasna te primeste UDMR-ul draga sau in Dolj te primeste olguta, suntem o tara libera!