Campania pentru cele patru rânduri de alegeri din acest an consemnează oficial abandonarea completă, de către PNL, a valorilor liberale. În locul mesajelor despre economia de piață, inițiativa privată, libertățile individuale și toate celelalte principii liberale, PNL își axează comunicarea pe mesaje-cheie conservatoare: Armata, Biserica, familia și tradițiile. În centrul acestei campanii se află generalul Nicolae Ciucă, pensionarul special parașutat de Klaus Iohannis în fruntea PNL.
Se realizează astfel și o comasare ideologică a PNL cu PSD, pentru că și social-democrații fac caz de aceleași mesaje încă de prin 2016. Interesant este că PSD și PNL se suprapun acum, în foarte mare măsură, cu AUR – care mai are în plus doar componenta suveranistă, anti-occidentală și filorusă.
Publicul pro-european, educat, informat și activ a fost complet abandonat de PNL, care s-a reorientat către populația conservatoare, tradiționalistă, ostilă schimbărilor
Deși unii sociologi sunt reticenți în a crede că Nicolae Ciucă va fi, până la urmă, reprezentantul PNL în alegerile prezidențiale, totuși partidul pare să meargă în această direcție. Cert este că pe internet și în panotajul stradal s-a revărsat dintr-o dată imaginea generalului, pe care consilierii încearcă s-o cosmetizeze.
Ciucă este – la fel ca și Ciolacu – perceput într-un mod extrem de negativ de populația României. Într-un sondaj independent, necontrolat de cele două partide, Ciucă era dat luna trecută la 6% intenție de vot, iar Ciolacu – la 9%. Nu doar propria lor incompetență și limitare intelectuală, dar și asocierea cu Iohannis i-a tras foarte mult în jos, explica într-un interviu sociologul Barbu Mateescu.
Echipa de campanie a PNL încearcă să surmonteze deficiențele lui Nicolae Ciucă portretizându-l ca pe un om atașat valorilor tradiționale, ceea ce sugerează că liberalii au abandonat definitiv ideea că pot convinge publicul educat și informat, pro-european și activ – adică baza tradițională a partidului.
În schimb, mesajele se concentrează pe identitatea națională, Armată, Biserică, tradiții, obiceiuri, familie. Pe scurt, mesaje conservatoare ceva mai soft decât cele ale AUR, dar din aceeași categorie.
Ciucă: „Primul lucru pe care trebuie să-l faci dimineața e să-i mulțumești lui Dumnezeu că te-ai trezit, că s-ar putea să nu te trezești”
G4Media.ro a făcut o selecție a câtorva dintre mesajele lui Nicolae Ciucă. Acesta vorbește, în mod evident, despre ceea ce știe, dar fără nicio legătură cu principiile liberalismului, care sunt despre libertățile individului, inițiativa privată, economia de piață, neintervenția statului în economie etc.
Valorile pe care le promovează Ciucă
*„Am ales cariera militară de mic, de la 14 ani. Eu cred că asta e misiunea mea: să lucrez cu oameni și pentru oameni. Armata și Biserica sunt două instituții care fac parte din fibra neamului nostru și e important să nu ne pierdem încrederea în ele. Ceea ce cred că trebuie să lăsăm moștenire generațiilor viitoare este normalitatea.“
*„Primul lucru pe care trebuie să-l faci dimineața e să-i mulțumești lui Dumnezeu că te-ai trezit, că s-ar putea să nu te trezești.“
*„Suntem partid național, iar pentru noi nu contează nimic mai mult decât identitatea, tradiția, obiceiurile, credința noastră în Dumnezeu, familia. Noi toți, PNL, trebuie să ieșim să vorbim cu oamenii, să îndepărtăm toate aceste îndoieli ale oamenilor față de ceea ce am făcut până acum.“
„Armata, Biserica, familia și tradițiile” nu sunt valori uzate si pe care ar trebui sa le schimbam in stil progresist. Aceste valori incheaga si aduna un popor. Iei cit vrei din ele insa nu trebuie aruncate la gunoi. In lipsa lor un popor se dezintegreaza si ramine o masa de mina de lucru numai buna de mutat oriunde e nevoie in globalismul european. Iar cind suna goarna nu se mai simte nimeni patriot sa sara in apararea tarii.
Dar, da, mai trebuie adaugate si niste proiecte de tara realiste, concepte economice si politice etc.
Bla bla bla … Ce să așteptăm de la bolșevicii de dreapta ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
S-AU INTORS LA VECHILE TRADITII
newsweek
Afacerea de 50.000.000€ a lui Copos, fără risc. CEC dă credit. CEC devine chiriaș și plătește ratele
S-A INSANATOSIT „justitia”. AU REVENIT VECHII TOVARASI. ACUM NEINFRICATI.
PNL a preluat de mult (din 2004) toate mesajele PNȚ-CD/MM și a făcut tot ce a putut (și fiind la putere, a putut) să dispară PNȚ-CD/MM (prin manipularea „votului inutil”, adică votați cu noi că ei tot nu reușesc să treacă nenorocitul de prag de 5%). Dar, ei nu sunt țărăniști, nu sunt de-a lui Coposu, Rațiu, Maniu sau Mihalache: niciun țărănist care a fost la putere nu s-a îmbogățit, nu a furat. Comparați cu ceilalți! Deșteaoptă-te române!
PNL a preluat de mult (din 2004) toate mesajele PNȚ-CD/MM și a făcut tot ce a putut (și fiind la putere, a putut) să dispară PNȚ-CD/MM (prin manipularea „votului inutil”, adică votați cu noi că ei tot nu reușesc să treacă nenorocitul de prag de 5%). Dar, ei nu sunt țărăniști, nu sunt de-a lui Coposu, Rațiu, Maniu sau Mihalache: niciun țărănist care a fost la putere nu s-a îmbogățit, nu a furat. Comparați cu ceilalți! Deșteaptă-te române!
Poate ar trebui sa revedeti detaliile afacerii Skoda, si cum Maniu colabora cu directorii de la Skoda, in fapt agenti NKVD. Suficient cat sa lase Armata fara tunuri grele.
Cand Carol II i-a cerut socoteala i-a raspuns marlaneste „ca sa-si vada de curvele dumnealui”.
In istoria uzinelor Skoda, cehii chiar se lauda cu relatia buna intre directorul general si Stalin. Reprezentantul Skoda in Romania, care a dat rusilor toate planurile Armatei Romane (mobilizare, planuri de inarmare, aparare), dupa putina puscarie in Romania, a ajuns inapoi in conducerea Skoda si este pomenit ca „un om cu mare experienta”.
Sunt multe de comentat despre rolul lui Maniu (si Titulescu) in aceasta afacere de inalta tradare. Pierderile oribile din Batalia de la Tiganca se datoreaza acestei tradari.
Mai usor cu Maniu pe scari…
PNL inseamna si NATIONAL. Si este partidul care a facut Romania moderna si Romania Mare.
Deci nu se va ocupa de funduri pictate.
Din pacate alianta cu USR aproape a distrus partidul. USR nu numai ca nu este partid de dreapta, este un partid neomarxist hotarat sa distruga si ultimul partid istoric si responsabil din Romania.
E bine ca se aleg apele.
Bla bla bla … Ce să așteptăm de la bolșevicii de dreapta ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Taman voi, tovarăși, să-i faceți pe alții marxiști ???😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Era sa va molipsiti de corectitudine de la USR si sa va lasati de furat, Doamne fereste !
Noroc că i-au salvat frații lor, PCR-ul de stânga 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Da, USR nu fura. Toaca aiurea ca Nicusor… sau face inside trading… alta specie, cu gulere albe.
În primul rând constat că nu comentați comentariul meu, ci vă referiți la Iuliu Maniu. Stimate domnule Dunn, nu am motive să nu vă cred de bună credință și de aceea trebuie să vă spun că sunteți victima unei manipulări comuniste. Iuliu Maniu, fiind cel mai puternic adversar al lui Carol al II-lea, acesta a încercat o compromitere a lui Maniu print-un fals, anume că cineva din anturajul lui Iuliu Maniu ar fi profitat de pe urma afacerii Skoda. Falsurile au fost dovedite la acea vreme (s-au găsit documentele nefalsificate, inclusiv biletul scris de mâna lui Carol al II-lea, prin care acesta cerea compromiteerea). Pentru convingere, vă rog să consultați toate detaliile, de exemplu, în cartea istoricului Ion Scurtu (care numai de simpatii pentru Maniu nu poate fi suspectat) „Din viața politică a României 1926-1947” – pag. 317. Acuzația a fost reluată după 1945 de către comuniști (cu ascunderea faptului că fusese demontată) în scopul eliminării PNȚ din viața politică. Cu prietenie.
Nu functioneaza de lic plugin-ul pentru comentarii. In afara postacilir de serviciu si acest lucru impiedica orice conversatie civilizata.
Cu aceeasi prietenie, va spun ca mi-as fi dorit sa fie altfel, sa ma pot si eu agata de o imagine luminoasa.
Cautati o istorie a Skoda si veti vedea relatiile conducerii cu Stalin. Fisiti google translate ca merge acceptabil. Si dintr-o data veti avea o imagine mult mai buna.
Carol a fost defaimat pe nedrept pentru ca ar fi vrut sa produca armament cu prietenii Malaxa si Auschnitt, in timp ce „Cu portile deschise” Maniu a dat inarmarea tarii fix in mainile URSS.
Maniu a combatut un rau mic (evidenta coruptie) cu un dezastru. Seamana cumva? Din doua lozinci „cu portile deschise” si „vezi-ti de curvele tale” subiectul s-a transat.
Vedeti ce spun cehii, nu ce nu spun si nu au spus niciodata „romanii”. Maniu a dat inzestrarea arnatei pe mana NKVD. Nici macar tampenia nu il absolva.
Nu cunosc detalii privind afacerea Skoda și nu am timp pentru documentare. Afaceri cu corupție au fost multe și sunt. Maniu n-a fost implicat în astfel de afaceri.
Într-adevăr, PNȚ a promovat politica moderată „Cu porțile deschise”, denumirea fiind o sintagmă folosita vizavi de politica PNL „Prin noi însine”, prin care liberalii justificau acordarea de contracte prioritar marii industrii care susținea PNL-ul. Era o luptă politică, ca oriunde și oricând. Acordarea contractelor după criteriul preț/performanță a fost tot timpul o problemă.
Privind „vezi-ti de curvele tale”, este imposibil ca Maniu să fi folosit astfel de vorbe. Era de o politețe ireproșabilă. Regelui îi cerea audiență și i s-a adresat întodeauna cu „Majestate, …”. De altfel, toți adversarii i-au recunoscut corectitudinea și moralitatea, mai puțin comuniștii care au inventat tot felul de minciuni după 1945 pentru a-l elimina din viața politică pentru că se bucura de prea multă încredere în popor. Cu prietenie.