Pierderea localității strategice Ceasiv Iar de către ucraineni în fața invadatorilor ruși pare o chestiune de timp, spun tot mai multe surse care urmăresc evoluția ostilităților pe front. Rușii au ajuns deja la marginea localității în care, în acest moment, se mai află doar 682 de civili.
Cucerirea Ceasiv Iar va pune în mare pericol întreaga linie a frontului, mai ales că rușii au în spate, gata pregătită pentru a fi aruncată în luptă, Divizia 90 Tancuri de gardă, o forță deosebit de puternică.
Generalul-maior Vadim Skibițki, adjunctul agenției de informații militare a Ucrainei, declară pentru „The Economist“ că țara e pe muchie, iar un nou brânci din partea Rusiei o va testa din greu. Rusia va forța mai întâi pentru a captura în întregime regiunile Donețk și Lugansk. Din acest motiv, Ceasiv Iar este în pericol iminent. Cucerirea sa este cheia de acces, pentru Rusia, la ultimale mari orașe ale regiunii, care se află la doar 30-40 kilometri distanță.
Căderea Ceasiv Iar e o chestiune de timp. „Problema noastră e simplă – nu avem arme“, spune generalul.
Dincolo de inferioritatea teribilă a ucrainenilor, care au un raport de artilerie de 1 la 9 față de ruși, prăbușirea frontului a început de la o neînțelegere stupidă. Rotația a două brigăzi s-a făcut neadecvat în sud-vestul satului Oceretine. O unitate de veterani care se afla pe front de foarte mult timp s-a retras, urmând a fi înlocuită de o alta venită din rezervă. Veteranii s-au retras, dar cei care urmau să le ia locul n-au ajuns la timp.
Un ofițer rus a observat la un moment dat că pozițiile din fața sa sunt părăsite și a înaintat rapid, cu batalionul său, ocupându-le. S-a produs astfel o breșă strategică în front, rușii au adus imediat forțe masive și au exploatat-o. Ucrainenii, copleșiți ca putere de foc, n-au reușit să recupereze tranșeele pierdute stupid, în ciuda faptului că brigada de veterani a fost întoarsă din drum și aruncată din nou în luptă.
Treptat, rușii au dezvoltat breșa, întreaga linie a frontului a trebuit părăsită și ucrainenii au fost nevoiți să se replieze.
Gaura produsă în front a dus la crearea unui intrând de 25 de kilometri în apărarea ucraineană.
Ucrainenii se așteaptă ca ofensiva principală rusească să înceapă în mai sau iunie. Rușii vor încerca să atace Sumi și Harkov, orașe ocupate în primele zile ale invaziei și pierdute ulterior. Se estimează că forțele lui Putin numără acum în Ucraina circa 540.000 de oameni, din care 50-70.000 e de așteptat să fie concentrați în Harkov. Există temeri că și orașul Zaporojie este vizat.
Totuși, momentan, marile ținte ale Rusiei au fost ratate. Pe parcursul ultimelor săptămâni, forțele Moscovei s-au concentrat asupra marelui oraș Harkov (1.200.000 de locuitori), al doilea din Ucraina după Kiev, pe care l-au bombardat sălbatic în încercarea de a goni locuitorii și de a-l face nelocuibil. Eforturile au fost zadarnice.
Generalul ucrainean Vadim Skibițki spune că rușii n-au, în acest moment, suficiente forțe pentru o operațiune de capturare a unui oraș mare. În schimb, se pot înregistra succese mai mici: „O operațiune rapidă pentru a intra și a ieși – se poate. Dar o operațiune de cucerire a orașului Harkov, sau chiar a orașului Sumi, este de un alt ordin. Rușii știu acest lucru. Și noi știm acest lucru“.
Toata presa româneasca scrie si pronunta ruseste numele orasului ucrainian Kharkiv.
Nu mai scrieti « Harkov », oameni buni. Din punct de vedere lingvistic e doar o terminatie, insa terminatia aia da dreptate rusilor, care pretind ca e oras rusesc.
La fel cum un simplu « s » in denumirea orasului Odesa schimba totul.
Rusii scriu Odessa, ucrainienii Odesa.
Presa occidentala s-a conformat scrierii ucrainiene, e timpul sa o facem si noi.