vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaPrigojin: 32.000 de criminali și-au terminat serviciul pe front în rândurile mercenarilor...

Prigojin: 32.000 de criminali și-au terminat serviciul pe front în rândurile mercenarilor Wagner și s-au întors liberi în Rusia. Mulți au revenit înarmați

-

Până la 18 iunie, 32.000 de condamnați periculoși și-au încheiat contractele cu gruparea Wagner și s-au întors liberi în Rusia, a anunțat oligarhul Evgheni Prigojin, patronul armatei private. Conform înțelegerii, condamnații sunt iertați de pedepsele grele la care erau condamnați, deși acest lucru nu ar fi posibil conform legislației rusești. E vorba de o acțiune extra-judiciară.

Astă-toamnă și astă-iarnă, pe fondul crizei majore de personal, Evgheni Prigojin a primit de la Putin personal permisiunea să meargă prin închisorile rusești, unde le-a propus condamnaților următorul târg: semnează contracte de câte 6 luni cu mercenarii Wagner și merg pe frontul din Ucraina, iar aceia dintre ei care vor supraviețui vor fi iertați de pedeapsă când expiră înțelegerea.

În mod evident, condamnații la pedepse mici, pentru infracțiuni mărunte, n-au dat curs acestei propuneri. În schimb, criminalii, bandiții, condamnații la pedepse grele pentru fapte grave, au preferat să-și riște viața decât să rămână ani mulți după gratii.

Mare parte dintre acești deținuți au pierit în principal în bătălia pentru Bahmut. Dar alții au supraviețuit, iar acestora le-au expirat contractele. Un număr neștiut, dar socotit oricum foarte mare dintre acești criminali a revenit în Rusia înarmat și, de-acum, cu experiență în mânuirea diverselor arme. Există mari temeri cu privire la ce urmează să se întâmple în perioada următoare pe străzile orașelor rusești, odată cu revenirea acestor zeci de mii de criminali.

- Advertisement -

Între timp, după cum remarca și istoricul Armand Goșu – care urmărește îndeaproape presa rusă și canalele de Telegram din această țară –, în Rusia s-a inițiat un cult al celor care luptă în Ucraina, printre cei declarați eroi numărându-se mulți criminali sadici, maniaci ori violatori în serie.

Așa s-a ajuns, a povestit rusologul Armand Goșu, ca o școală dintr-un oraș de provincie să fie botezată după numele unui criminal care-și omorâse mama, iar apoi a căzut în luptele din Bahmut. E vorba despre o distrugere a ultimelor rămășițe de valori morale care fac să funcționeze societatea.

Între timp, Parlamentul Rusiei a făcut o lege care prevede că recrutarea criminalilor din închisori va fi preluată de armata regulată pe viitor. Legea încă n-a fost aprobată, dar terenul a fost deja pregătit prin măsura de a-i interzice lui Prigojin să mai facă noi înrolări pentru Wagner din penitenciare.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Regimul Iohannis-PSD, pus la zid de SUA: a redus lupta contra traficului de persoane și i-a scăpat pe infractori prin metoda prescripției. Există bănuiala complicității la nivel înalt!

* Paleologu, după Congresul USR: „E extraordinar de important ca Drulă, Tomac și Orban să facă împreună ceva, eventual să discute și cu UDMR. Dacă ei nu propun o alternativă, ne ducem dracului!”

* Caracatița din Buzău a lui Ciolacu: 104 rubedenii și prieteni care sug de la stat peste 6 miliarde de lei! Șeful PSD, viitor premier, n-a muncit până la 37 de ani

* Minciuna lui Iohannis: „Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate”. În realitate, românilor li s-a promis „fără PSD” și „fără pensii speciale”, dar au primit PSD și super-pensii speciale! Iar stabilitatea a fost doar politică, nu și în privința prețurilor

* EDITORIAL. Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

* Prostie bubuitoare la Realitatea Plus. Fiica patronului: „Cei de la OMV-Petrom au găsit mai mulți țiței. Cei mai mulți țiței din ultimele decenii!”

* Un decret rușinos semnat de președintele Emil Constantinescu în 1999: grațierea lui Maricel Păcuraru, infractor cu vocație de recidivist. Acum e patronul Realitatea Plus, televiziune care face politică anti-europeană și rusofilă

* Prigojin anunță un viitor sumbru pentru banda lui Putin: „Suntem la 2-3 luni de plutoanele de execuție” / „Rusia va pierde teritorii”

* VIDEO+FOTO. Înregistrarea-cheie din TVR: cele 14 secunde în care Olaianos o „gâtuie” pe colega sa Nadine Vlădescu. O ridică în aer și o izbește de perete. Filmul agresiunii în 22 de fotografii

* Furia tâmpă a lui Olăroiu: „Eu, când aud de UE, înnebunesc! Ce ne dă nouă Europa?! Ne pune tot felul de restricții, dar nu ne dă nimic în schimb”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -