Odată cu venirea verii, mai mulți invadatori de top și-au luat un mic concediu pentru a se odihni într-o stațiune situată pe coasta Mării Negre, în timp ce compatrioții lor continuă să omoare fără dicernământ și să moară pe capete în „operațiunea militară specială” din Donbass. Numai că, surpriză: n-au avut parte deloc de odihnă!
Invadatorii aflați în vacanță au primit o vizită neașteptată din partea rachetelor britanice de croazieră Storm Shadow. Hotelul Pozitiv, în care erau cazați, a fost distrus aproape în întregime. S-au înregistrat și victime.
Printre petrecăreți s-a numărat și trădătorul ucrainean Volodimir Saldo (66 de ani), numit de regimul de la Kremlin guvernator al regiunii ucrainene Herson încă de la începutul războiului, când regiunea de la nordul Crimeei a fost ocupată de trupele Moscovei.
Saldo a fost, de altfel, și ținta principală a atacului ucrainean. Trădătorul a scăpat din nou, ca prin minune, după cel puțin trei tentative de asasinat organizate asupra lui.
Fostul deputat ucrainean Oleg Țarev, un pro-rus care a făcut parte în trecut din Partidul Regiunilor condus de președintele fugar Viktor Ianukovici, a confirmat pe canalul său de Telegram că Saldo s-a aflat în zona de impact și că a supraviețuit atacului cu rachete. El s-a ales doar cu câteva contuzii. Alții, mai ghinioniști, au pierit pe loc sau au suferit răni de diferite grade de severitate.
Trădătorul Saldo a fentat moartea și anul trecut. Mai întâi, pe 14 iunie, când partizanii ucraineni i-au aruncat în aer mașina. Apoi, pe 13 iulie, când a ajuns de urgență la spital după ce a băut coniac scump cu otravă la 2.500 de dolari sticla.
VIDEO: Arde hotelul putiniștilor!
Hotelul Pozitiv, distrus de militarii ucraineni, este amplasat în satul-stațiune Jeleznîi Port din regiunea Herson.