Lenovo Tenerife, câștigătoarea Ligii Campionilor la baschet în 2022 și ocupanta locului 3 în 2023, organizează la Complexul sportiv ASE din București, în perioada 24-30 iunie, o acțiune de selecție pentru copiii din România.
60 de locuri au fost ocupate într-un timp record după anunțul făcut de organizatori. Au existat apoi mai multe cereri chiar și din Ucraina și Republica Moldova. Dintre cei 60 de tineri baschetbaliști înscriși, 15 sunt din Capitală, iar 45 din restul țării.
Lenovo Tenerife (denumirea comercială), cunoscută și ca CB Canarias 1939, trimite la București trei antrenori: Jose Costa Gomez (director program de juniori CB Canarias), Javier Leon Cabrera (antrenor U15) și Eduardo Sanjuan Gonzalez (antrenor U14).
Vor fi implicați la antrenamente și patru antrenori români: Adrian Roșu (CSM Târgu Jiu), Alexandru Șerban (ACS Champions), Radu Munteanu (ACS 4 Wolves) și Andrei Miclea (CSS 4 București).
Nutriționist, psiholog sportiv și cercetător sportiv
CB Canarias Bucharest Basketball Camp va avea trei grupe: 9-12 ani, 12-14 ani și 14-16 ani. Cei 60 de copii vor face câte două antrenamente pe zi și vor fi monitorizați inclusiv de un nutriționist, de un psiholog sportiv și de un cercetător sportiv.
Între antrenamente, micii sportivi vor lua masa de prânz, vor avea apă și gustări la discreție, vor participa la cursuri despre nutriție sportivă, psihologie sportivă, educație financiară, vor învăța tehnici de relaxare, mediație și focus. Seara, ei vor fi preluați de părinți sau vor putea pleca singuri spre casă. Copiii și părinții din provincie vor fi cazați în căminul ASE și la hotelul Duke din Piața Romană.
După o săptămână de antrenamente, cei trei antrenori spanioli îi vor alege pe cei mai buni patru mici baschetbaliști, care vor primi din partea CB Canarias câte un all expenses paid camp, de 8 zile, în iulie, la Academia acestui club, cu toate cheltuielile plătite. Vor fi invitați în Insulele Canare (din Oceanul Atlantic) și doi dintre antrenorii români care participă la camp.
Copiii pot primi oferte de continuare a activității în Tenerife
Dacă dintre cei selectați vor exista copii care-i vor convinge de calitățile lor pe antrenorii spanioli în campul din Tenerife, aceștia vor primi oferte de continuare a activității la Academia clubului.
Fundația din Tenerife a mai creat o facilitate pentru copiii implicați în acest proiect: în afara celor patru locuri gratuite la Academia clubului pentru cei mai buni copii din campul de la București, suportă două treimi din costuri pentru cei care vor să meargă în campul de o săptămână organizat de clubul spaniol în Tenerife. Cazarea, masa, antrenamentele, cu discountul aplicat, costă 260 de euro de persoană.
Lenovo Tenerife s-a clasat pe locul 3 în acest an în Champions League (a treia competiție valorică din baschetul european), după ce în sezonul trecut cucerea trofeul, și a încheiat sezonul 2022-2023 pe poziția a 4-a în puternicul campionat al Spaniei.