În funcție din decembrie 2014, adică de aproape 9 ani, interval în care a fost ales prin vot de două ori președinte al României, Iohannis și-a expus joi ultima revelație – una teribil de neplăcută: în democrație șefii vin, dar mai și pleacă, iar părerea oamenilor chiar contează uneori.
Aflat în Moldova, la reuniunea șefilor de state din Europa consacrată sprijinirii Ucrainei, Iohannis și-a pierdut cumpătul când a fost întrebat despre problemele de-acasă, cum ar fi greva profesorilor. La un moment dat și-a exprimat deschis frustrarea: „Greva a durat un pic mult şi se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin şi tot pleacă, dar ei sunt doar un fel de interfaţă, cum sunteţi voi media, Guvernul le spune ceva, sau eu, ei se duc şi își consultă oamenii. Este extrem de greu de imaginat cum poate să funcţioneze o negociere pe această bază“.
Dintre cei prezenți, nu s-a găsit nimeni să-i explice: păi, domnule președinte, așa funcționează democrația! Liderii nu sunt aleși pe viață. Și da, ei chiar sunt o interfață, ăsta-i mecanismul, ei doar reprezintă niște oameni, trebuie să-i întrebe ce părere au pentru că ajung în funcții ca să le apere interesele, nu să doarmă în post, să facă plimbări exotice și să conducă ocult, sprijinindu-se doar pe instituțiile de forță. Așa merge treaba în democrație, domnule Iohannis! Democrație, adică demos, „popor”, și kratos, „putere”. Pe scurt, „puterea poporului”, domnule președinte ales prin vot de două ori!
Vă dați seama ce e în mintea lui Iohannis: Simion Hăncescu e șeful FSLI din 2010, Anton Hadăr – șef la „Alma Mater“ din 2009, Marius Nistor – șef la FSE „Spiru Haret“ din 2013. Toți ocupă funcțiile astea încă dinainte ca actualul președinte să vină la Cotroceni, iar lui i se pare că „tot vin și tot pleacă“!
Reacția de frustrare și nemulțumire a șefului statului, faptul că el deplânge această „instabilitate“ și că liderii trebuie să respecte voința „supușilor“, ar putea explica multe din cele întâmplate în ultimii ani în România.
Poate că, în sinea lui, Iohannis și-ar dori să fie și aici ca-n Rusia, Ungaria sau Turcia. Putin e la putere de 23 de ani, Erdogan – de 20, Viktor Orban – de 13. Acolo, da, stabilitate!
N-ar trebui să ne amăgim. Ăsta e, de fapt, visul umed al elitei politice românești: un statu-quo etern, o Republică Socialistă România cu un partid unic și cu un Ceaușescu veșnic, însă conectat la banii fraierilor din Occident, pe care să-i jumulim cât putem.
În ce-l privește pe Iohannis, nu mai sunt multe de spus azi despre el. Iohannis va rămâne în istorie drept președintele care a semnalizat dreapta și a făcut brusc stânga. Să promiți 7 ani ceva și în final să faci exact contrariul, asta da trădare! Cazul e unic în Europa după 1990. Nimeni în fostele țări comuniste și cu atât mai puțin în țările occidentale n-a îndrăznit să facă o asemenea sfidare. Ei bine, președintele României a făcut-o, și încă fără tresăriri.
Problema este că țara trebuie să-l mai ducă în cârcă încă un an și jumătate pe acest om căruia aflăm acum că-i pute democrația. Potențialul distructiv al lui Iohannis nu trebuie subestimat. Să nu uităm incredibilele legi ale siguranței naționale, care dădeau serviciilor secrete puteri mai mari decât ale Securității de dinainte de 1989 și pe care Cotroceniul a încercat să le strecoare prin Parlament anul trecut. Azi e mai ușor să ne explicăm și de ce a girat acele legi. Așa crede el că trebuie condusă o țară: cu instituțiile de forță și șefi căzuți din mantaua sistemului. Ce coincidență: exact ca actualii conducători ai PSD și PNL.
Până la urmă, văzând cum a luat-o razna Iohannis în ultimii ani, după ce și Băsescu pățise același lucru spre finalul domniei, s-ar părea că, în România, mandatul de 5 ani pentru președinte e, totuși, prea lung.
Păi se poate domnilor ? Să-i întrerupeți vacanțele Iubitului Conducător ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Sunt doua probleme: una este atitudinea nepotrivita a presedintelui Iohannis fatza de greva din Invatamant, o prelungire a atitudinii lui generale, ca presedinte. Nimic nou, dar este tratata cu suficienta atentie.
Cealalta, a sindicatelor. Nu e admis ca liderii sindicali sa fie nehotarati, sa nu stie exact ce doresc grevistii, pana unde pot ceda si cat de departe pot ajunge protestele. Inainte de greva, in mod democratic, totul trebuia stabilit consultand membrii sindicatului, ca la negocieri sa se preznte pregatiti. Cand au iesit de la Cotroceni, pareau nauci, nu stiau ce sa spuna.
Nu e acum momentul, dar sindicalismul din Romania ar trebui analizat, incepand cu cel instalat rapid, dupa revolutie. Ar trebui sa stim ce a fost si ce este in realitate.