Actuala putere politică din România face eforturi disperate ca profesorii să nu mai organizeze marți mitingul de protest de la Palatul Cotroceni. Premierul Ciucă l-a aruncat în luptă pe nătărăul Marius Budăi, ministrul pus de PSD la Muncă, căruia i-a dat misiunea să se vadă luni cu greviștii și să facă ce-o ști numai să-i convingă să renunțe la acțiune. Budăi e celebru pentru gafele făcute și lenea arătată în funcția de ministru.
Masonul Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt cu epoleți al Guvernului, a venit din timpul liber duminică special pentru a anunța că luni demarează discuțiile cu toate sindicatele, primele pe listă fiind cele din Educație, pe tema legii salarizării. Cărbunaru a insistat că ministrul Budăi se vede luni cu sindicaliștii aflați în grevă, asta după ce tot el spusese săptămâna trecută, pe un ton arogant, că nu suntem la piață și „nici măcar la mall“, pentru ca sindicaliștii să primească o ofertă din partea Guvernului.
Iohannis nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în Constituție de a media conflictul dintre societate și Guvernul său
Profesorii cer salarii de 4-7.000 de lei, în funcție de vechime și calificare, în condițiile în care Guvernul le dă acum 2.440 de lei celor aflați la începutul carierei și maximum 4.200 de lei celor aflați în pragul pensionării. Aceasta este una dintre cele mai defavorizate categorii de bugetari din România. Cu toate acestea, coaliția PSD-PNL le-a transmis în repetate rânduri că nu le va acorda nicio mărire de salariu pentru că asta ar însemna destabilizarea bugetului. În locul creșterii salariilor li s-au promis niște prime de 2.500 de lei în două tranșe.
Klaus Iohannis și-a ignorat din nou atribuțiile de președinte, refuzând să medieze conflictul dintre sindicatele din învățământ și Guvernul pus de el în noiembrie 2021. Mai mult decât atât, președintele țării și soția sa, Carmen – de asemenea profesoară la un liceu din Sibiu – au avut săptămâna trecută un comportament total deplasat. Klaus Iohannis le-a spus unor elevi aduși de acasă ca să-l întâmpine la o vizită făcută împreună cu președintele Germaniei că „are și greva avantajele ei“, în sensul că pot chiuli de la școală. Carmen Iohannis a refuzat să răspundă la întrebările despre protestul colegilor săi și a spus că nu participă la grevă pentru că „nu face politică“.
Soția președintelui a fost în martie-aprilie în două voiaje oficiale alături de Klaus Iohannis, în avioane de lux, mai întâi în vizită în Japonia și Singapore, apoi în Brazilia, Chile și Argentina. Cele două vizite au consumat jumătate din bugetul pentru deplasări al Administrației prezidențiale pe 2023 și nu au adus absolut nimic României.
Puterea a intrat în trepidații după ce sindicatele au anunțat mitingul la Cotroceni. S-a dat ordin să se facă orice e posibil pentru a anula acțiunea
Profesorii nu acceptă explicațiile coaliției PSD-PNL, cum că n-ar fi bani la buget, după ce Guvernul și Parlamentul au mărit, doar de la începutul anului și până acum, veniturile a numeroase categorii privilegiate de funcționari, acolo unde este plasată cu prioritate clientela de partid. Mărirea salariilor la nivelul cerut de profesori ar însemna 8 miliarde de lei cheltuiți de Guvern, în condițiile în care pensiile speciale singure consumă peste 12 miliarde de lei pe an. Iohannis și coaliția PSD-PNL sunt însă ferm hotărâți să nu facă reforma pensiilor, chiar dacă asta ar însemna pierderea a zeci de miliarde de euro din banii europeni.
Actuala putere a început să fie cu adevărat îngrijorată după ce, joia trecută, în fața Guvernului au protestat 15.000 de profesori, cărora li s-au alăturat și sute de elevi. Încercările făcute pe canale neoficiale și prin intermediul televiziunilor de a dezbina ori de a descuraja protestatarii au eșuat. După ce sindicatele au anunțat pentru marți un nou miting cu 20.000 de oameni, de data asta la Cotroceni, sub ferestrele lui Iohannis, puterea politică a intrat în trepidații. S-a primit ordin să se facă orice e posibil pentru a stopa mitingul de marți.
,,Carmen Iohannis a refuzat să răspundă la întrebările despre protestul colegilor săi și a spus că nu participă la grevă pentru că nu face politică”
Inteligenta asta a inteles ca greva e o actiune politica nu sindicala? Ce isi inchipuie? Ca in spatele grevei e vreun partid politic? gen USR (ca ei nu vor liniste in tara). Cine o informeaza? Stie de la Klaus? Ma intreb cine-l informeaza pe Klaus? Ca in general Klaus pare sa nu stie pe ce lume traieste, atit de bine informat este. Oricum nu are scuze, trebuie sa gindeasca cu capul lui nu cu al consultantilor.
S-ar putea ivi complicatii si mai mari, deoarece se anunta greva in transporturi si Sanatate. Si nu se stie cum va evolua situatia.
Ciolacu a fost istet, le-a pasat liberalilor cartoful fierbinte, iar acum o poate face pe echilibratul, pe pacificatorul.
Liberalii aveau toata indreptatirea sa-l lase pe Ciolacu sa se descurce. Respectau protocolul si atat.
Mare gogomanie!