Emisia postului Realitatea Plus va fi întreruptă timp de 10 minute, joi, 18 mai, în intervalul 19.00-19.10. În acest interval, televiziunea familiei Păcuraru este obligată să difuzeze doar textul deciziei de sancţionare. Decizia CNA a fost luată ca urmare a unor acuzații neprobate, făcute în principal în mai multe ediții ale emisiunii conspiraționiste a Ancăi Alexandrescu, „Culisele statului paralel”.
Senatoarea conspiraționist-rusofilă Diana Iovanovici-Șoșoacă a sărit în ajutorul Ancăi Alexandrescu și al postului Realitatea Plus. Jurnalista de sorginte PSD i-a răspuns cu aceeași dulcegărie: „Am să le dau spațiu în emisiune lui Simion și lui Șoșoacă până când o să vă iasă pe nas!”.
Modul urechist de a face presă al Ancăi Alexandrescu, după mulți ani în care a activat în zona clientelară a PSD, a adus postului Realitatea TV o sancțiune dură: întreruperea emisiei timp de 10 minute. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis ca întreruperea să fie aplicată în ziua de joi, 18 mai, între orele 19.00 și 19.10. În acest interval de timp, programul obişnuit al Realitatea Plus se întrerupe şi se transmite doar sancţiunea CNA.
CNA a constatat că în emisiunile „Culisele statului paralel” și „Deschide lumea” au fost aduse acuzații nedemonstrate miniștrilor Sorin Grindeanu (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL). În alte două emisiuni i se aduc acuzaţii şi lui Bogdan Mândrescu (PSD), secretar de stat la Transporturi.
Conform Paginademedia.ro, membrii CNA au constatat încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi ale art. 67 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, la difuzarea emisiunilor:
- „Culisele statului paralel” – ediţiile din 8, 14, 15, 19, 21, 28, 29 şi 30.03.2023, precum şi cele din 11 şi 12.04.2023;
- „Deschide lumea” – ediţia din 01.04.2023.
Argumentele membrilor CNA
Monica Gubernat, președinta CNA:
- „Emisiunile acestea sunt de genul: «Dacă ai bască, de ce ai bască? Dacă nu ai bască, de ce nu ai bască?». Nici nu ştiu cum să… sunt atât de multe întrebări. De exemplu, prima – legată de directorul Poştei. Am înţeles că acest domn director s-a concediat singur şi şi-a luat singur salarii compensatorii. Am aşteptat documentul – sincer, eu nu l-am văzut. Când faceţi o asemenea acuzaţie foarte gravă, să acuzi un şef de instituţie ca s-a concediat singur şi apoi şi-a dat salarii compensatorii, este o acuzaţie foarte gravă. Mă aşteptam să văd nişte documente prezentate pe ecran, nu membrilor CNA.”
- „Dumneavoastră acuzaţi aceste personaje de lucruri pe care nici măcar DNA nu i-a acuzat. De unde aţi scos aceste acuzaţii, de exemplu, că acea şpagă de la aeroport era pentru domnul Mândrescu, domnul Ciolacu, domnul Grindeanu, SRI? De unde le-aţi scos?”
- „Să vă mai dau un exemplu. Aţi spus la un moment dat că domnul Mândrescu a desfiinţat o direcţie din Ministerul Transporturilor pentru că vrea să ia locul domnului ministru Boloş. Dacă v-aţi fi uitat pe CV-ul domnului ministru Boloş, de pe site-ul ministerului, aţi vedea că domnul Boloş nu mai lucrează la Ministerul Trasporturilor, nu are postul acolo, de prin 2015, cred…”
- „«Crin Antonescu cablat» – Doamne fereşte! Nu am auzit niciodată în nicio sursă de presă că domnul Crin Atonescu a fost cablat de SRI să se afle diverse.”
- „După aia, că SRI numeşte judecătorii, numeşte secretari de stat, că s-au folosit 200 de milioane de euro ca să ajungă Grindeanu premier. Totuşi, sunt nişte acuzaţii extrem de grave, care trebuie susţinute cu dovezi, nu pe poveşti.”
Cristina Pocora, membru CNA: „Mi se pare destul de grav ce se întâmplă în emisiunile acestea. În 10 emisiuni să nu spui nimic cu substanţă, cu dovezi, şi să bagi acolo, ca într-o oală, tot felul de lucruri, că o să iasă un ghiveci… În ultima vreme am văzut obiceiul – şi nu numai aici, la acest post, dar acum despre asta vorbim – să fim introduşi şi noi în oala cu ghiveci, în care pui tot felul de lucruri, că, na, dă gust, dă bine… şi noi, luaţi pe rând, aşa, nominal, suntem pomeniţi, nu că am avea vreo treabă… Pur şi simplu, numele noastre sunt invocate că, na, «suntem de la CNA şi pare că există un război personal al doamnei Alexandrescu cu noi». Percepţia mea este că aceasta este o încercare de intimidare şi chiar nu răspund pozitiv unei asemenea atitudini. Nu aveam nicio legătură, nicio implicare în poveştile pe care le spune doamna Alexandrescu – cu toate acestea, ne pomeneşte numele”.
Oana Dincă, membru CNA: „Avem 16 rapoarte de monitorizare, 18 emisiuni, dintre care 13 emisini «Culisele statului paralel». Ce pot spune eu despre aceste rapoarte? Avem două telenovele care se desfăşoară în paralel cu toate ingredientele specifice genului. Avem două mari teme: aeroportul şi Poşta Română, teme care par a fi abordate doar pentru a se ajunge la anumite personaje politice”.
„Au zis așa: «N-a înțeles nimic moderatoarea Anca Alexandrescu din faptul că i-am dat 300.000 de lei amendă»”
Joi seara, în emisiunea sa conspiraționistă – „Culisele statului paralel” –, Anca Alexandrescu a încercat să se victimizeze apelând la o diversiune: n-a explicat nicio secundă de ce, în mai multe ediții, a lansat cu rea-intenție o puzderie de informații mincinoase, aburde sau chiar iresponsabile. Ea a evitat să răspundă la toate acuzațiile punctuale făcute de membrii CNA.
Mai mult, într-o logică abracadabrantă, i-a adus în discuție pe liderul extremist George Simion și pe senatoarea urlătoare Diana Iovanovici-Șoșoacă, exponenți ale curentului rusofil în România. Fosta soție a lui Dan Andronic a amenințat isteric că-i va continua să-i aducă pe cei doi în emisiunea sa, indiferent câte minciuni, diversiuni sau instigări vor lansa. Asta înseamnă că-și asumă noi sancțiuni, poate și mai aspre, împotriva postului Realitatea Plus.
Anca Alexandrescu: „Caravana anti-mafia a ajuns la Gorj. Nu și-ar fi dorit cei de la Putere să mai facem vreo emisiune în țară. Și-ar fi dorit să ne închidă gura total, pentru că astăzi, la CNA, comanda politică a funcționat la fix. Mi s-a transmis că este ultima sancțiune înainte de a încerca să ne închidă de tot. Asta își doresc. Dar vă dau o veste bună, și lor o veste proastă: noi nu ne vom opri, orice ați face! Auziți, au zis așa: «N-a înțeles nimic moderatoarea Anca Alexandrescu din faptul că i-am dat 300.000 de lei amendă». Adică cum? Da’ ce, suntem la Partidul Comunist? Da’ cum, trebuie să stăm în genunchi în fața domnului Grindeanu și în fața domnului Burduja?! Căci în urma plângerilor domniilor lor, astăzi, CNA-ul, ales în totalitate politic, a decis să suspende emisia Realității Plus pentru 10 minute. «Este începutul» – așa ni s-a spus. (…) Oamenii au înțeles că, în loc să vorbim despre lucrurile pe care voi le faceți, despre trădarea continuă pe care o aplicați României de ani buni, ne puneți să vorbim despre ce-a făcut Simion, despre ce-a făcut doamna Șoșoacă… Vă anunț următorul lucru, domnilor de la CNA și domnilor politicieni: de ce vă e frică nu veți scăpa! Am să le dau spațiu în emisiune lui Simion și lui Șoșoacă și tuturor celor care vă vor spune adevărul până când o să vă iasă pe nas, ca să fie clar! (…) I-am apărat pe cei de la RTV – să știți că și lor li se pregătește ceva, nu numai nouă! De ce? Pentru că suntem împotriva curentului, dar suntem cu oamenii”.
Conspiraționista Șoșoacă sare în apărarea „conspiraționistei lui Dragnea”
După decizia CNA, în apărarea conspiraționistei de la Realitatea Plus, zisă și „conspiraționista lui Dragnea”, a sărit senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, prezență constantă în emisiunea fostei neveste a lui Dan Andronic.
Într-un comunicat intitulat „Solidaritate cu Anca Alexandrescu şi cu postul tv Realitatea Plus”, Șoșoacă scrie: „În calitate de Senator al României, Preşedinte al Partidului S.O.S România şi avocat, apărător al libertăților si drepturilor cetățenești, sunt solidară cu jurnalistul Anca Alexandrescu și cu postul tv Realitatea Plus în fața abuzurilor CNA! Îmi manifest pe această cale deplina solidaritate cu realizatoarea tv Anca Alexandrescu şi cu postul tv Realitatea Plus în faţa cenzurii şi abuzurilor comise de CNA! Atacurile CNA la adresa emisiunilor curajoase marca Anca Alexandrescu ne arată că cenzura puterii este tot mai agresivă și tocmai de aceea vocile jurnaliştilor independenţi devin tot mai preţioase! Acuz pe această cale cenzura de orice fel: aceea care loveşte într-un jurnalist care şi-a asumat riscul de a căuta adevărul, ca şi aceea care se manifestă în Parlamentul României și în toată societatea. Trebuie să luăm atitudine fermă împotriva felului în care CNA, acest instrument al dictaturii, decide ce este permis şi ce este interzis să spui. Nu avem nevoie de CNA, acest «minister al adevărului» orwellian care este, de fapt, în slujba minciunii! JOS CENZURA!”
Mafia bolșevică a ocupat toată scena, „și pe stânga și pe dreapta” 😂😂😂😂😂😂😂😂😂
„Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.” 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Pai daca o sa si primeasca amenzi grase pana o sa-i iasa pe nas, Anca Alexandrescu s-ar putea sa-si planga-n pumni de ciuda. Cu toate ca la cati bani baga PSD, UDMR, PNL si hAUR in iRealitatea TV Plus Rusia ar avea de unde sa plateasca amenzile primite. Oricum, singura solutie de aerisire a spatiului TV este inchiderea a cel putin Romania TV si iRealitatea Plus. Chiar daca a doua zi deja vor emite sub alte nume.
Parca nici Latrina 3, nu duhoare acum ca ei!
Comentarii demne de fotbaliști second-hand.
Fotbalul, un alt domeniu in care sunt specialiști tovarășii Generali 😂😂😂😂😂😂😂😂😂
De data asta nu vorbeam de tine.
… te-a „salvat” Glossa.