O situație absurdă semnalată de Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache, printr-un comunicat: refugiații ucraineni din România – stabiliți definitiv sau temporar ori aflați în tranzit – nu au dreptul legal de a dona sânge pentru compatrioții lor de pe front! Interdicția e valabilă timp de un an de la intrarea oricărui cetățean ucrainean în România.
„De la începutul războiului, am simțit sprijinul oamenilor buni din România, care ne-au acordat diverse ajutoare. Voluntarii români, organizațiile statului ne-au tratat civilizat și asumat. În semn de recunoștință față de poporul român, dar de asemenea și pentru compatrioții noștri ucraineni, dorim să donăm sânge atât pentru necesitățile tratamentului medical din România, cât și pentru nevoile din Ucraina. Rugăm să susțineți inițiativa noastră către autoritățile statului român, pentru a fi organizat procesul de recoltare”, a scris un grup de refugiați ucraineni.
Mesajul lor a ajuns la PNȚ Maniu-Mihalache (partidul adevăraților țărăniști, plecați din PNȚCD-ul acaprat de impostorul rusofil-putinist Aurelian Pavelescu), care l-a transformat într-un apel ce a fost trimis Ministerului Sănătății.
Ministrul Alexandru Rafila (PSD) ar putea rezolva rapid problema, cu condiția s-o ia în serios. Legislația românească poate fi amendată în regim de urgență, pentru a permite ca ucrainenii să aibă dreptul de a dona sânge chiar dacă nu au stat un an pe teritoriul României.
Comunicatul PNȚMM: Autoritățile Române sunt rugate să permită refugiaților ucraineni să doneze sânge pentru compatrioții lor de pe front. În semn de recunoștință pentru sprijinul acordat, ucrainenii vor să doneze sânge și pentru români!
„Fiind informat despre situația cu care se confruntă zecile de mii de refugiați ucraineni, aflați în tranzit sau temporar în România, Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache se adresează Ministerului Sănătății și Guvernului României, solicitând identificarea cât de urgent a unei soluții care ar permite donarea de sânge, din partea refugiaților din Ucraina, înainte de a împlini un an de ședere în țara noastră.
Există o asemenea prevedere legală, care are logica ei, fiind vizați cetățenii străini care vin din țările cu boli tropicale (gen malaria).
PNȚ Maniu-Mihalache, Asociația Tighina, Asociația de Dezvoltare pentru România, Fundația Iuliu Maniu – Ion Mihalache, Asociația Pro Basarabia și Bucovina, Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni salută inițiativa refugiaților ucraineni, manifestată prin dorința lor firească de a dona sânge atât pentru compatrioții lor de pe front, cât și pentru cetățenii români din spitale, în semn de recunoștință pentru tratamentul prietenesc și ospitalier de care au parte refugiații ucraineni în România.
Într-o situație excepțională cum este războiul de agresiune dus de Rusia pe teritoriul Ucrainei, cu sute de mii de militari aflați pe front, este mare nevoie de sânge pentru luptătorii răniți în focul luptelor împotriva barbariei putiniste.
România, parte a Lumii Libere ce respinge tirania, a luat deja multe măsuri rapide și eficiente în ajutorul Ucrainei și al cetățenilor ucraineni, în domenii sensibile precum refugiații de război, tranzitul cerealelor etc.
O decizie similară este necesară și pentru a le oferi cetățenilor ucraineni posibilitatea de a dona sânge în orice moment pentru compatrioții lor de pe front.
Avem încrederea că Ministerul Sănătății și Guvernul României vor găsi cât de urgent formula legală, eliminând, în cazul cetățenilor ucraineni, condiția celor 12 luni de ședere în România care conferă dreptul de a dona sânge, atât de necesar frontului ucrainean.
Suntem convinși că Ministerul Sănătății, prin structurile sale teritoriale, are capacitatea de a organiza puncte de recoltare de sânge la care să aibă acces cetățenii ucraineni.
Considerăm, totodată, binevenită o campanie de informare referitoare la acest subiect.
Atașăm apelul argumentat și de bun-simț al unui grup de refugiați din Ucraina, în limba ucraineană, dar și tradus în limba română.”
Apelul unui grup de refugiați ucraineni
„Vă trimitem demersul nostru, rugându-vă să examinați demersul grupului nostru de inițiativă al refugiaților ucraineni în România.
De la începutul războiului, am simțit sprijinul oamenilor buni din România, care ne-au acordat diverse ajutoare. Voluntarii români, organizațiile statului ne-au tratat civilizat și asumat.
În semn de recunoștință față de poporul român, dar de asemenea și pentru compatrioții noștri ucraineni, dorim să donăm sânge atât pentru necesitățile tratamentului medical din România, cât și pentru nevoile din Ucraina.
Rugăm să susțineți inițiativa noastră către autoritățile statului român, pentru a fi organizat procesul de recoltare.
Mulțumim!
Slavă Ucrainei!”
Apelul, în limba ucraineană
Висловлюючи Вам свою повагу, звертаємося з проханням розглянути ініціативу групи українських тимчасово вимушених переселенців в Румунії.
З самого початку війни добрі люди Румунії надають нам всіляку посильну допомогу. Румунські волонтерські осередки надсилають допомогу до України як цивільному населенню, так і ЗСУ.
На знак вдячності румунському народові, а також задля підтримки потребуючих в Україні, ми хотіли б організувати серед тимчасово переміщених українців збір донорської крові для медичних закладів Румунії та України.
Звертаємося до Вас з проханням підтримати цю ініціативу, зокрема, у контексті узгодження цього питання з румунськими офіційними чинниками.
Дякуємо!
Слава Україні!