sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaPolonezii se pregătesc să livreze Ucrainei celebrele tancuri germane Leopard 2. Politico:...

Polonezii se pregătesc să livreze Ucrainei celebrele tancuri germane Leopard 2. Politico: Franța și Polonia presează Guvernul de la Berlin să înceapă livrarea de tancuri către Ucraina

-

Aliații NATO se pregătesc, treptat, de momentul în care va începe livrarea tancurilor grele de luptă către Ucraina. Polonia ar putea dona câteva zeci de tancuri Leopard 2 armatei ucrainene, scriu mai multe surse, citând oficiali din Guvernul de la Varșovia. Președintele Duda și premierul Morawiecki s-au întâlnit luni, pentru a discuta această variantă. Jakub Kumoch, șeful departamentului pentru politici internaționale de la președinția poloneză, a precizat însă că acest lucru s-ar putea întâmpla doar în cadrul unei coaliții mai largi. Discuțiile au fost reluate și în Biroul de Securitate Național de la Varșovia, între președintele Duda, premierul Morawiecki și ministrul Apărării, Blaszczak.

Polonia are 240 de tancuri Leopard 2 de producție germană, pe care ar fi dispusă să le cedeze Ucrainei în momentul când vor sosi tancurile comandate din Statele Unite și Coreea de Sud. Cu 240 de tancuri se pot echipa complet două brigăzi blindate.

Față de acum câteva luni, situația este considerabil mai avansată în privința livrării de tancuri grele occidentale către Ucraina. Kievul a cerut producătorilor NATO armament greu, inclusiv tancuri, încă dinainte de începerea invaziei rusești din 24 februarie 2022, temându-se că Putin va extinde la un moment dat agresiunea începută în 2014, prin anexarea Crimeei și a regiunii Donbass. Dar aliații occidentali au refuzat să livreze arme grele, temându-se că l-ar putea provoca pe Putin. Precauțiile s-au dovedit inutile până la urmă.

Marea Britanie se pregătește să trimită Ucrainei celebrele tancuri grele Challenger 2

Până la sfârșitul anului 2022 nici măcar nu s-a pus problema ca aliații occidentali să livreze tancuri grele. Optica s-a schimbat însă rapid. Polonia se conturează a deveni în curând nu doar furnizor de tancuri de luptă Leopard 2, ci și principalul hub unde acestea vor fi reparate.

- Advertisement -

Publicația Politico.co, bine conectată la surse din Comisia Europeană și din principalele cancelarii occidentale, a scris luni că Parisul și Varșovia supun Guvernul de la Berlin presiunilor, pentru a-l determina pe cancelarul Olaf Scholz să aprobe, în sfârșit, livrarea tancurilor Leopard către ucraineni.

Mai mult decât atât, The Wall Street Journal menționează, citând surse din Guvernul de la Londra, că Marea Britanie ia în calcul să livreze Ucrainei puternicele tancuri Challenger 2.
Jurnaliștii de la Politico.eu spun că, dacă Marea Britanie face acest pas, pentru Germania va deveni foarte dificil să se mai ascundă în spatele argumentului că nu vrea să acționeze de una singură în trimiterea de arme grele către Ucraina.

Macron vrea ca Germania să-și dea acordul pentru livrarea de Leopard 2 până la 22 ianuarie, când are loc întâlnirea cu cancelarul Scholz

Un oficial francez a declarat pentru Politico.eu că Parisul mărește presiunea asupra Germaniei în speranța că va obține acordul din partea Berlinului de a trimite tancuri Leopard în Ucraina înainte de summitul franco-german din 22 ianuarie, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a tratatului de parteneriat de la Élysée dintre cele două națiuni. Așadar, această chestiune este una de săptămâni și chiar zile, adică foarte urgentă.

- Advertisement -

Presiuni similare vin din partea Poloniei, care vrea să formeze o coaliție largă între partenerii occidentali pentru a preda împreună Ucrainei tancuri Leopard. „Încurajăm alte țări să formeze o coaliție largă pentru transferul de tancuri mai moderne către Ucraina, cum ar fi tancurile Leopard”, a declarat luni ministrul adjunct de Externe, Paweł Jabłoński, la radioul public polonez.

Germania, Spania, Polonia, Polonia, Grecia, Danemarca și Finlanda se numără printre țările care folosesc deja tancurile Leopard 2, care sunt echipate cu un tun de 120 de milimetri, precum și cu un sistem de apărare și blindaj de ultimă generație. „Ucrainenii doresc cu adevărat tancurile Leopard, deoarece există multe în stoc în toată Europa”, a declarat oficialul francez, care este familiarizat cu discuțiile despre tancuri.

Leopard 2 sunt considerate între primele 3 tancuri din lume ca performanță

Leopard 2 sunt considerate între primele 3 tancuri grele din lume. Aceste vehicule dispun de echipamente și instrumente ultraperformante, care surclasează orice tanc rusesc aflat în folosință la această oră.

După anunțul privind livrarea de IFV-uri (vehicule blindate pentru infanterie) și tancuri ușoare precum Bradley, Marder și AMX-10, cel privind trimiterea de tancuri grele Leopard 2 și Challenger 2 ar fi ca o lovitură de măciucă pentru armata rusă deja incapabilă, chiar și în aceste condiții, să înregistreze progrese pe frontul din Ucraina.

Generalul american Ben Hodges, fost comandant al forțelor SUA în Europa în perioada 2014-2018, a scris în repetate rânduri că, dacă Ucraina va primi armamentul greu cerut, până în august războiul se va încheia cu victoria totală a trupelor Kievului, eliberarea întregului teritoriu ocupat acum de Rusia și distrugerea armatelor Kremlinului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Explicația AUR în cazul soției bătute de deputatul Focșa: „S-a lovit cu nasul de ușă din cauză că a fugit covorul”. Partidul aduce în discuție Ambasada Ucrainei!

Propaganda pro-Putin și cea pro-AUR l-au lăsat pe Robert Turcescu fără emisiune la B1 TV

Bobby Păunescu, co-patron la B1 TV, executat silit de fostul fotbalist Ciprian Marica. Fiul lui George Constantin Păunescu se afișează ca „investitor” la un proiect imobiliar „de miliarde” la Cluj

Revolta unui profesor universitar: „Un general de vârsta mea s-a pensionat cu 30.000 de lei pe lună. Era obosit sărmanul. Eu mai am de așteptat vreo 20 de ani. Pensia mea va fi de 6-7 ori mai mică“

Gigi Becali, trimis din nou în judecată. A încălcat termenii eliberării condiționate: a votat la Referendumul pentru Familie, deși avea interdicție!

* VIDEO. Cele mai rușinoase imagini din viața unui dictator: Putin, singur în biserică la slujba de Crăciun. În sutană erau preoți sau FSB-iști?

* „Pușcașul” rus din Donețk îi prevede lui Putin un sfârșit ca al lui Gaddafi, „cu o coadă de lopată înfiptă-n fund”

* 6 criminali ruși, scoși din pușcării și trimiși pe frontul din Ucraina, au evadat înarmați dintr-o tabără de antrenament a mercenarilor Wagner

O uriașă afacere penală în Redacția Sport a TVR: bișnița cu bilete. La Mondialul din Qatar, 64 de bilete au fost vândute „unor prieteni” ai lui Cristian Oprean, în mandatul lui Dorin Chioțea. Toate – la semifinale și finală, unde prețurile pe „piața neagră” explodează

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -