Apărătorii lui Zelenski au eliminat de curând unul dintre cei mai periculoși teroriști prezenți pe frontul ucrainean. Andrei Berejnîh fusese liderul de temut al unei bande de ucigași din regiunea rusă Saratov, condamnat în 2012 la 25 de ani de închisoare cu executare pentru comiterea a 7 crime și pentru 10 tentative de omor.
Monstrul Andrei Berejnîh (53 de ani) era originar din orașul Balakovo, cu o populație de peste 200.000 de locuitori, unde a creat teroare mai ales la mijlocul anilor ’90.
Informația despre lichidarea „denazificatorului” putinist a apărut pe portalul rus pentru drepturile omului, Gulagu.net, pe canalul de Telegram VCK-OGPU și pe site-ul Obozrevatel.com.
Bestia Berejnîh a fost scoasă din colonia de maximă siguranță chiar de proprietarul Grupului de mercenari PMC Wagner, Evgheni Prigojin, și trimisă în „operațiunea militară specială” din Ucraina. Acum, criminalul este glorificat în Federația Rusă, fiindcă „a avut parte de o moarte eroică”.
Canalul de Telegram VCK-OGPU: „VCK-OGPU a luat cunoștință de moartea pe teritoriul Ucrainei a liderului grupării criminale organizate din regiunea Saratov, care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Andrei Berejnîh din orașul Balakovo, cunoscut pentru o serie de tentative de asasinat în anii ’90 și atacul asupra clădirii unui canal local de televiziune cu un lansator de grenade, a fost condamnat în 2012. El a fost recrutat în PMC Wagner chiar în colonie și trimis pe teritoriul Ucrainei. Acolo a participat la ostilități și a fost ucis”.
În trecut, Berejnîh a îndeplinit funcția de director al întreprinderii municipale Balakovo „Avtostoianka”. Apoi și-ar fi schimbat numele în Borodici pentru a crea un întreg grup infracțional organizat. A terorizat antreprenorii din localitatea sa natală, cerându-le frecvent taxe de protecție. Conform publicațiilor rusești, Berejnîh și-a distrus din răzbunare toți concurenții.
Obozrevatel.com: „Făptașii erau înarmați cu puști de asalt Kalașnikov, pistoale, un lansator de grenade, puști de vânătoare, grenade și explozibili. În total, inculpații au fost acuzați de uciderea a 7 persoane, tentativă de omor a 10 persoane, cauzarea unor prejudicii proprietății victimelor în valoare de aproape 489.500 de ruble (peste 37.000 de lei, raportat la cursul din 2012 – n.red.). Primele crime dovedite – a trei locuitori din Balakovo – au fost comise de Berejnîi în 1994″.
Acum îi stă și medalia pe piept, lîngă cașchetă…