La ce trebuie să se aștepte Occidentul din partea Rusiei, pe măsură ce această țară își pierde armata, prestigiul și puterea, se întreabă într-un amplu articol Nick Paton Walsh, editorul pe probleme de securitate internațională al CNN? Desigur că nu la lucruri bune, dar în același timp nu e cazul ca Europa și SUA să fie mai îngrijorate decât ar fi cazul, răspunde tot autorul, oferind și argumente.
Până acum, absolut toate prezumțiile majore cu referire la ce va face Rusia au fost greșite, aliații occidentali supraestimând în mod constant capacitățile și posibilitățile Kremlinului, scrie Nick Paton Walsh.
S-a crezut, înainte de 24 februarie, că „Moscova este suficient de sănătoasă la cap” ca să nu pornească războiul. Cei care au îmbrățișat această idee au greșit.
S-a crezut că armata rusă va defila prin Ucraina, dar din nou a fost o eroare.
Foarte mulți au considerat că Rusia are o armată suficient de modernizată și de bine informată încât să lupte altfel decât „să bombardeze la întâmplare zone civile cu artilerie îmbătrânită”. Din nou, cei care credeau asta s-au înșelat.
Apoi, toți aceia care au mizat pe faptul că nu se mai poate ca în 2022 să ameninți la nimereală inamicii cu bombe nucleare au trebuit să constate că acest lucru nu e valabil și în cazul Kremlinului.
Dar anul 2022 a scos la iveală, scrie jurnalistul american, că armata considerată cândva a treia cea mai puternică din lume, cu miliarde cheltuite pe modernizare, este de fapt „o farsă”. Rușii nu sunt în stare să-și aprovizioneze trupele aflate la câțiva kilometri depărtare de propriile granițe, iar ucrainenii nu sunt entuziasmați de „denazificare” decât în mintea unui Putin dezinformat de yesmeni.
De cealaltă parte, Occidentul a lăsat deoparte dezbinarea și pozițiile diferite, arătându-se dispus să ajute Ucraina în ciuda presupunerii greșite a lui Putin că nu va exista solidaritate.
La ce ne aputem aștepta în 2023, scrie jurnalistul? E prematur să se vorbească despre victorie, dar realitatea este că ucrainenii au moralul mai puternic și continuă să se întărească în timp ce rușii gâfâie în încercarea de a menține aprovizionat cu muniție frontul.
Va dura decenii până când Moscova va reuși să redreseze imaginea făcută praf a armatei sale.
În același timp, amenințarea nucleară vânturată periodic de Putin nu este chiar atât de credibilă. Rusia a înțeles de la occidentali că, dacă va folosi arme nucleare, va suferi consecințe convenționale devastatoare. Mesaje dure s-au primit și de la aliații Moscovei, China și India, care au transmis clar, oficial și neoficial, că nu vor accepta escaladarea atomică a războiului.
O mare temere bântuie acum culoarele Kremlinului: s-ar putea ca nici butonul nuclear să nu funcționeze, așa cum nimic n-a funcționat în armata rusă până acum. Aceasta ar fi lovitura de grație pentru Rusia.
În consecință, Occidentul ar trebui să depășească faza păcii menținute prin frică. Trebuie să se acționeze pentru ca declinul Rusiei, absolut evident, să fie cât mai puțin haotic, ca să se evite surprizele.
Citiți în continuare articolul analitic publicat de CNN.
„Marea întrebare a Europei: Ce va face în continuare o Rusie diminuată
Războiul Rusiei în Ucraina a dovedit că aproape toate ipotezele au fost greșite, iar Europa se întreabă acum ce mai poate presupune în mod sigur.
Invazia sa din februarie a reușit să surprindă din toate punctele de vedere. Pentru cei care credeau că Moscova este suficient de sănătoasă la cap pentru a nu încerca o asemenea întreprindere masivă și nesăbuită. Celor care credeau că armata rusă va valsa pe un teritoriu de 40 de milioane de oameni și va trece la operațiuni de curățare în 10 zile. Și celor care credeau că au avut abilitățile tehnice și de informații pentru a face mai mult decât să bombardeze la întâmplare zone civile cu artilerie îmbătrânită; că armata Kremlinului a evoluat de la nivelarea Groznîi din Cecenia în anii ’90.
Și, în cele din urmă, pentru cei care considerau că sabotajul nuclear era un oximoron în 2022 – că nu puteai amenința la întâmplare oamenii cu bombe nucleare, deoarece distrugerea pe care acestea o aduceau era completă, pentru toată lumea de pe planetă.
Cu toate acestea, pe măsură ce se apropie anul 2023, Europa rămâne să se confrunte cu un set de necunoscute cunoscute, inimaginabile încă din ianuarie. Să recapitulăm: o armată considerată cândva a treia cea mai formidabilă din lume și-a invadat vecinul mai mic, care cu un an în urmă excela mai ales în domeniul IT și agricultură.
Rusia a cheltuit miliarde de dolari pentru a-și moderniza aparent armata, dar se pare că a fost, în mare măsură, o farsă. A descoperit că lanțurile sale de aprovizionare nu funcționează la câteva zeci de kilometri de propriile granițe; că evaluarea sa despre Ucraina ca fiind disperată să se elibereze de propriul „nazism” este produsul distorsionat al unor yes-meni care dau din cap, hrănind un președinte – Vladimir Putin – cu ceea ce voia să audă în izolarea pandemiei.
Rusia a întâlnit, de asemenea, un Occident care, departe de a fi divizat și reticent, a fost în schimb fericit să trimită o parte din munițiile sale la granița sa estică. Oficialii occidentali ar putea fi, de asemenea, surprinși de faptul că liniile roșii ale Rusiei par să se schimbe constant, pe măsură ce Moscova realizează cât de limitate sunt opțiunile sale non-nucleare. Nimic din toate acestea nu ar fi trebuit să se întâmple. Așadar, ce face și pentru ce se pregătește Europa, acum că s-a întâmplat?
Cheia este cât de neașteptat de unificat a fost Occidentul. În ciuda faptului că au fost divizate în privința Irakului, fracturate în privința Siriei și parțial reticente în a cheltui cei 2% din PIB pentru securitate pe care Statele Unite îi cereau de mult timp membrilor NATO, Europa și SUA au vorbit după același scenariu în privința Ucrainei. Uneori, Washingtonul poate că a părut mai precaut și au existat cazuri aberante de autocrație, cum ar fi Ungaria. Dar schimbarea este spre unitate, nu spre disparitate. Aceasta este o surpriză destul de mare.
Declarațiile potrivit cărora Rusia a pierdut deja războiul rămân premature. Există variabile care ar putea duce în continuare la un impas în favoarea sa, sau chiar la o răsturnare de situație. NATO și-ar putea pierde răbdarea sau nervii în privința transporturilor de arme și ar putea căuta oportunitățile economice în detrimentul securității pe termen lung, făcând presiuni pentru o pace nefavorabilă Kievului. Dar acest lucru pare, în acest moment, puțin probabil.
Rusia se baricadează pe partea estică a râului Nipru, în sudul Ucrainei, și are avantajul că liniile de front Donețk și Lugansk din estul Ucrainei sunt mai aproape de granița sa. Cu toate acestea, provocările sale sunt imense: personalul slab instruit și recrutat cu forța reprezintă 77.000 de soldați din trupele sale de pe linia frontului – și asta conform evaluării optimiste exprimate de Putin. Se luptă pentru muniții și asistă în mod regulat la critici interne deschise la adresa lanțului său de aprovizionare pe timp de iarnă.
Ucraina se află pe teritoriul național, cu un moral încă ridicat și cu arme occidentale care continuă să sosească. De la prăbușirea grupului de forțe ale Moscovei din jurul orașului nord-estic Harkov în septembrie – unde liniile lor de aprovizionare au fost tăiate de o forță ucraineană mai inteligentă – dinamica a fost toată împotriva Moscovei.
Perspectiva unei înfrângeri a Rusiei se află într-o imagine mai largă: faptul că nu a câștigat rapid împotriva unui adversar inferior. Portavocile de la televiziunea de stat au vorbit despre necesitatea de a „scoate mănușile” după Harkov, ca și cum nu ar fi expus un pumn deja ofilit. Dezvăluită aproape ca un tigru de hârtie, armata rusă se va lupta timp de decenii pentru a recâștiga măcar o aparență de statut de egalitate cu NATO. Aceasta este poate cea mai mare pagubă pentru Kremlin: anii de eforturi depuse pentru a reconstrui reputația Moscovei ca un inamic inteligent și asimetric, cu forțe convenționale care să o susțină, s-au evaporat în aproximativ șase luni de proastă gestionare.
Problema forței nucleare persistă încă, în principal pentru că lui Putin îi place să o invoce în mod regulat. Dar chiar și aici amenințarea Rusiei a fost diminuată. În primul rând, NATO a trimis semnale fără echivoc cu privire la devastarea convențională pe care forțele sale ar urma să o provoace în cazul în care s-ar folosi orice formă de dispozitiv nuclear. În al doilea rând, aliații de bună credință ai Rusiei, India și China, au evaluat rapid seria de înfrângeri și au admonestat public retorica nucleară a Moscovei. (Mesajele lor private au fost probabil mai aprige).
Și, în cele din urmă, Moscova rămâne cu o întrebare la care nimeni nu vrea să afle vreodată răspunsul: dacă lanțurile sale de aprovizionare cu motorină pentru rezervoarele aflate la 40 de mile de granița sa nu funcționează, atunci cum pot fi siguri că Butonul va funcționa, dacă Putin se întinde nebunește să îl apese? Nu există un pericol mai mare pentru o putere nucleară decât să dezvăluie că rachetele sale strategice și capacitatea de represalii nu funcționează.
În ciuda acestui declin palpabil al Rusiei, Europa nu întâmpină o eră de securitate sporită. Apelurile pentru cheltuieli mai mari în domeniul apărării sunt mai puternice și sunt ascultate, chiar dacă vin într-un moment în care Rusia, timp de decenii problema definitorie a securității europene, se arată mai puțin amenințătoare.
Europa își dă seama că nu poate depinde doar de Statele Unite – și de oscilațiile sale sălbatice între polii politici – pentru securitatea sa.
Între timp, mii de ucraineni nevinovați au murit în încercarea egoistă și eronată a lui Putin de a reînvia un imperiu țarist. În sens mai larg, autoritarismul a fost expus ca fiind un sistem dezastruos cu care se pot purta războaie de alegere.
Cu toate acestea, ceva bun a ieșit din această debandadă. Europa știe că trebuie să renunțe imediat la dependența sa de gazul rusesc și, pe termen lung, de hidrocarburi în general, deoarece dependența economică de combustibilii fosili ai dictatorilor nu poate aduce stabilitate pe termen lung.
Așadar, cum se comportă Occidentul cu o Rusie care a suferit această colosală pierdere de imagine în Ucraina și care se ofilește încet-încet din punct de vedere economic din cauza sancțiunilor? Este o Rusie slabă ceva de temut sau doar slabă? Aceasta este necunoscuta cu care Occidentul trebuie să se lupte. Dar nu mai este o întrebare atât de terifiantă.
Timp de peste 70 de ani, rușii și Occidentul au ținut lumea în ghearele distrugerii reciproce asigurate. A fost o pace bazată pe frică. Dar frica de Moscova ar trebui să scadă încet, iar odată cu aceasta vine și riscul de a face calcule greșite. De asemenea, se ridică o perspectivă mai puțin înfricoșătoare: că Rusia – la fel ca multe autocrații dinaintea ei – ar putea să se stingă, subminată de propria dependență stângace de frică pe plan intern.
Provocarea Europei este acum de a face față Rusiei într-o stare de negare haotică, sperând în același timp că va evolua într-o stare de declin controlat. O consolare permanentă ar putea fi faptul că, după ce a subestimat potențialul de răutate al Moscovei, riscul pentru Europa ar fi acela de a supraestima potențialul său ca amenințare.“
