vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuTudorel joacă în filmul "Proştii". Cum ne-a aburit cu Ordonanţa

Tudorel joacă în filmul „Proştii”. Cum ne-a aburit cu Ordonanţa

-

Tudorel Toader a vorbit. Nu a demisionat. Nu şi-a cerut iertare. Chiar zâmbea. E clar că se distrează omul. Îi cer Dragnea şi Tăriceanu să dea ordonanţe în folosul lor? Îi abureşte puţin, ca să câştige timp. Pleacă în deplasare însoţit de colege bune la sfat. Ăia turbează la Bucureşti. „Ce dracu face ăsta?! L-am pus ministru ştie bine pentru ce. Şi el umblă câine surd la vânătoare!”.

Au dreptate, din poziţia lor de oameni cu riscul puşcăriei la orizont. Timpul nu curge în favoarea lor. Pe Tudorel însă nu-l prea doare la bască. Revine din vacanţa pe banii statului. Şi iese la microfon. Vorbeşte aiurea-n tramvai. Se crede la catedră, în faţa unei clase de proşti. Limbaj de lemn, adesea. Opusul lui Andrei Caramitru, prin comparaţie. Te ia somnul, nu înţelegi nimic. La final anunţă ceva. Nu e clar nici pentru el ce. Dar aşa câştigă omul timp.

E timp preţios pentru cineva disperat după bani şi funcţii. Asta a fost toată viaţa lui. Încă din vremea PCR, la şcoala unde s-a format ca activist de partid în justiţie. Aşa i-a intrat în ADN gena controlului politic asupra magistraţilor.

- Advertisement -

Endemic, omul e incapabil să înţeleagă justiţia liberă şi Dreptul curat. Oricâte volume şi cărţi ar recita la catedră, seva lui rămâne aceeaşi: lege prin comandă la partid.

Ce ştie însă foarte bine e cum să-şi conserve funcţia. Până să dea ordonanţele după care urlau disperaţi Dragnea, Tăriceanu şi toată armata de penali a PSD-ALDE, Tudorel a câştigat luni bune de leafă, diurne şi onoruri. S-a tot plimbat, de la Bruxelles până în Malayezia şi înapoi la Bucureşti. La Iaşi, probabil că nu mai are curajul să calce.

Azi, a făcut la fel. Ştiind că are deasupra o şefă imposibilă, incultă, incompetentă, analfabetă şi laşă, nu s-a grăbit. Ştia că el e omul. NU avea cine să vorbească. Probabil că el i-a dat în plic incapabilei şi mutarea cu „negocierea” cu asociaţii de magistraţi formate din… un membru. La final, după acest film făcut exclusiv cu şi pentru proşti, a vorbit, cum spuneam la început.

- Advertisement -

Zâmbea. Semn că îi convine. „Plec la Bruxelles. Apoi dau draftul modificărilor la Ordonanţa 7″, zice. Adică, „va fi” ceva. Îl credeţi? Azi, au fost doar vorbe. Era relaxat. Câştigase iar timp. Să mai fie ministru măcar niscaiva zile. Dragnea şi Tăriceanu depind de el, Dăncilă vai mama ei şi ea, dar tovarăşul ministru rămâne masculul alfa al ordonanţelor date, modificate şi neabrogate. La scurt timp după ce au dat legi în domeniu. O bulibăşeală cum numai în mintea unor proşti poţi dibui.

Justiţia a luat foc din cauza lui şi a analfabetei bete de prostie, iar el se distrează ca prostul. Nu a anunţat că abrogă Ordonanţa. Asta aştepta România de la el. Îi pasă lui de România? Nu, desigur. E campionul nesimţirii. E calificat pentru postul de egoist-şef. Îi pasă doar de el şi funcţia lui.

Adina Florea şi secţia ei anti-justiţie rămân pe loc. Plus multe alte lucruri grave care i-au răsculat foştii studenţi, ce n-au studiat cu el, SIGUR, lecţia de caracter. Au învăţat Drept, dar nu morală publică de la Tudorel Toader. În lumea lui, nu există morală. Nici demisie. Nici scuze. Şi nici măcar abrogări. Există timp, bani, funcţii şi trai de parazit îndopat cu carte.

Azi, Toader s-a distrat încă o zi. A vorbit că „va face” nişte modificări. Nu ştim sigur dacă le va face, căci nu poţi avea încredere în ce spune. Comuniştii au creierul malformat de propria dedublare minciună-adevăr. Dar chiar de le va face, nu contează. Nu asta trebuia să ne spună azi.

El însă s-a simţit bine. S-a relaxat. Zâmbea la Palatul Victoria, după ce-a ieşit de la „negocierile” cu „nima-n drum” şi a lăsat pe locul ei mobila care conduce Guvernul României.

Tudorel Toader se distrează bine, pe bani frumoşi, jucând prost un film făcut de proşti pentru proşti. Asta poate. Încă mai poate.

3 COMENTARII

  1. Exact, absolut exasperant! Un monstru de prefacatorie si slugarnicie !!! Macar de-ar sluji niste somitati cu cine stie ce scopuri marete!….El slugareste o mafie care vrea sa traga Romania de pe harta tarilor civilizate !…E de-a dreptul macabru ! De neclintit, pana nu-i va da istoria branci pe scari ca unui netrebnic ce se afla!

  2. Peste asta o inchizitie ar trebui sa dea, sa moara-n chinuri, el rade si se distreaza in timp ce atatia oamenii sunt furiosi, suparati, deprimati, el rade si se distreaza, se plimba prin Europa, ca mare presedinte JAI, ESTE REVOLTATOR!

  3. Doar distrugând Partidul Social Democrat ajungem la liman în justiție, finanță şi modernism cultural. Pricinile statului sunt mari. Zi de zi vedem lumea României cum se prăbuşeste ca un joc de cărți în timp ce marile puteri ne râd în nas satisfăcute pe deplin de soarta crudă a celor de vârsta noastră spetiți de muncile agricole europene sau de fierbințeala din propriul sine, mai păcătos ca un câine. Nu sunt de acord ca procurorii PSD să ajungă judecători PSD subordonați lui Adrian Năstase. Nu prin crime. Prin voință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -