Occidentul se îndreaptă cu repeziciune către criza în care a fost Anglia în perioada 1914-1915, anii de început ai Primului Război Mondial, când producția de armament era surclasată de viteza cu care se consumau pe front munițiile, avertizează generalul australian Mick Ryan, fost membru al forțelor armate timp de 35 de ani și comandant al Colegiului Australian de Apărare. Acesta scrie că ucrainenii sunt pe cale să rămână fără stocuri de proiectile pentru artilerie în timp ce SUA și aliații NATO produc prea puțin și prea încet pentru a reface în timp util rezervele.
Cazul este extrem de grav, avertizează generalul Ryan. Statele Unite produc în acest moment 14.000 de proiectile pe lună pentru tunurile de calibru 155 mm, în timp ce armata ucraineană trage 5.000 de proiectile pe zi! Chiar și așa, rata de foc a ucrainenilor este cu mult inferioară față de cea a rușilor, care trag mult mai multe focuri de artilerie pe zi.
Ofițerul australian explică: „(…) În 2023, armata ucraineană ar putea rămâne fără muniții înainte de a rămâne fără luptă. Pe baza utilizării actuale a munițiilor în război, producția de muniții este din ce în ce mai mult în urma nevoilor de pe câmpul de luptă. Cea mai mare parte a utilizării de către Ucraina a muniției de artilerie NATO de 155 mm a fost extrasă din stocurile de război, nu din liniile de producție. Aceste stocuri sunt limitate. Ucraina trage până la 5.000 de proiectile de artilerie în fiecare zi (rușii trag mult mai multe). Având în vedere că SUA produc doar 14 000 de proiectile pe lună (cifrele europene nu sunt disponibile, dar probabil că sunt similare), există un deficit drastic în acest tip de muniție vitală. În ciuda unei accelerări a producției americane, cantitățile nu vor crește până în 2024. Și, după cum descrie un oficial NATO citat de The New York Times, 20 dintre cei 30 de membri NATO sunt „epuizați” în ceea ce privește furnizarea de muniție către Ucraina. Situația rachetelor de apărare aeriană și a armelor de precizie tinde, de asemenea, spre penurie în 2023, dacă luptele continuă și producția nu crește“.
Este vorba, în primul rând, de o eroare de estimare dezastruoasă din partea Guvernelor, a comandanților militari din statele NATO, care au crezut că epoca războaielor cu consum uriaș de muniții a trecut. Acum, ei descoperă uluiți că nu e deloc așa și că în fața unui stat militarizat, care se pregătește de război de ani întregi, precum Rusia, nu au capacitatea necesară pentru a rezista pe termen lung.
Generalul Mick Ryan scrie: „Se credea că ratele uriașe de consum de muniție sunt o relicvă a trecutului. Aproape niciun guvern occidental de la sfârșitul Războiului Rece nu și-a imaginat că va fi din nou nevoie de o producție pe scară largă de arme și muniții. În ultimii 30 de ani, s-a înregistrat o consolidare a numărului de firme care pot construi echipamente militare, iar în cazul comenzilor guvernamentale mai mici, loturile de producție sunt mai scumpe, cu timpi de așteptare mai lungi. Armele sunt produse prea încet și în cantități mai mici decât cele care vor fi necesare în această nouă eră a războiului la scară industrială. După cum notează un articol recent al prestigiosului Royal United Service Institution din Anglia, «războiul din Ucraina demonstrează că războiul între adversari egali sau aproape egali necesită existența unei capacități de producție la scară industrială, la scară de masă, avansate din punct de vedere tehnic»“.
Ofițerul vine cu exemplul concret al armelor antitanc ușoare produse de suedezii de la SAAB. Aceste arme sunt foarte performante, dar se bazează pe componente fabricate de 14 producători din toată lumea. În cazul unui război generalizat, lanțul de aprovizionare este, în mod evident, întrerupt, ceea ce face imposibilă și producția.
Mick Ryan scrie că țara sa, Australia, e într-o situație și mai precară, pentru că politica ultimelor decenii a fost să neglijeze complet producția internă de armament, bazându-se exclusiv pe import atât în materie de arme, cât și de muniție. Stocurile sunt foarte mici, iar în cazul unui război, Australia ar descoperi că nu are ce să producă în țară.
UE pare că se implică mai mult fiindcă o fac masiv americanii și britanicii! Cadoul pentru cancelarul austriac e simptomatic. Neprimirea deplină a României și Bulgariei în UE, permite lui Putin sau Lavrov să pescuiască în ape tulburi la Dunăre, spre Serbia și mai departe.