sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaDe frică să nu fie otrăvit de prietenul Putin, Lukașenko a schimbat...

De frică să nu fie otrăvit de prietenul Putin, Lukașenko a schimbat toți bucătarii, servitorii și gărzile. S-a speriat după ce ministrul său de Externe a murit subit

-

După ce ministrul său de Externe a murit subit, dictatorul Aleksandr Lukașenko, din Belarus, a intrat în panică, temându-se că ar putea fi asasinat de serviciile secrete ale lui Putin, relatează multiple surse. Liderul de la Minsk a dat ordin să fie înlocuiți de urgență toți bucătarii, servitorii și gărzile care intră în contact cu el.

Problema este că Belarus nu a dat curs, până acum, cererilor insistente ale Moscovei de a interveni militar împotriva Ucrainei. Sprijinul și așa important acordat de Lukașenko lui Putin n-a fost considerat suficient la Kremlin, iar lucrurile au apucat-o într-o direcție periculoasă.

Belarus a permis Rusiei, în februarie, să lanseze atacul asupra Kievului de pe teritoriul său. Ulterior, Lukașenko s-a situat sistematic de partea lui Putin, acuzând Ucraina că e de vină pentru invazia declanșată de ruși. Totuși, nu a mers până acolo încât să își arunce în luptă propria armată împotriva Ucrainei, așa cum îi cerea Putin.

- Advertisement -

În acest moment, Rusia e aproape terminată din punct de vedere militar. Sutele de mii de oameni mobilizați în septembrie-octombrie sunt prost echipați și instruiți, iar moralul este foarte scăzut. S-au pierdut deja mii de tancuri, sute de avioane, stocurile de rachete au scăzut simțitor, pierderile umane au trecut de 85.000 de militari, flota din Marea Neagră a primit lovituri grave. Putin ar avea nevoie ca de aer de intervenția armatei din Belarus.

GRU va fabrica „dovezi” care să arate că atentatul asupra lui Lukașenko a fost organizat de Polonia și Ucraina. Se vizează „aderarea” Belarusului la Rusia ca „entitate autonomă”

Surse din conducerea militară rusească afirmă că la Kremlin s-a luat decizia unei “soluții radicale” pentru a atrage Belarus în război. Conform Institutului Robert Lansing, pentru Amenințări Globale și Studii Democratice, din SUA, ar fi vizată asasinarea lui Lukașenko: „La instrucțiunile președintelui rus Vladimir Putin, date după întoarcerea sa de la ultimul summit CSTO, serviciile de informații militare rusești ar putea încerca în zilele următoare să urmărească un scenariu care să implice fie o tentativă de asasinare a președintelui belarus Aleksandr Lukașenko, fie o sosie a acestuia, cu scopul de a-l intimida și de a-l determina să ordone în cele din urmă trupelor sale să se angajeze direct în războiul din Ucraina, alături de trupele rusești“.

Una din variantele aflate în lucru la GRU (spionajul militar rusesc) ar fi uciderea lui Lukașenko și înlocuirea acestuia, la cârma Belarusului, cu Stanislav Zas, secretarul general al CSTO, care „este pe deplin loial Rusiei și sub controlul GRU”.

- Advertisement -

După ce va prelua puterea, Stanislav Zas „va declara în scurt timp aderarea Belarusului la Rusia ca entitate autonomă, pentru a preveni amenințarea militară cu care se confruntă Belarusul din partea Ucrainei și a Poloniei. Va fi din nou lansată o narațiune propagandistică care va susține că atentatul împotriva lui Lukașenko a fost pus la cale de Washington“.

Manevra face parte din planul mai larg și pe termen mai lung al lui Putin de a integra, eventual cu forța, dacă e nevoie, țările membre în CSTO, organizație creată de Rusia și aflată sub controlul acesteia. Ar fi vorba de Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirghistan și Tadjikistan. Acestea, conform scenariului gândit la Kremlin, ar urma „să se integreze în Rusia sau să fie forțate să adere la o nouă versiune a Uniunii Sovietice”.

GRU pregătește o situație „win-win” în cazu asasinării lui Lukașenko: „În ambele scenarii, fie că este vorba de un atentat eșuat sau reușit asupra lui Aleksandr Lukașenko, vor fi prezentate «dovezi» fabricate despre «implicarea Ucrainei și Poloniei sub conducerea serviciilor secrete ale NATO», care vor oferi un pretext formal pentru participarea în continuare a trupelor belaruse la operațiunile de luptă pe teritoriul ucrainean”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Baronul PSD-ist Niculae Bădălău a fost înhățat de procurorii DNA! Vicepreședintele Curții de Conturi făcea trafic de influență pentru a căpușa banii statului, folosindu-și fiul, fiica și ginerele drept paravan

* Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

* PSD impune, cu complicitatea PNL, o lege abuzivă, care favorizează mafiotizarea sindicatelor. Acestea primesc dreptul să facă afaceri și politică și să colecteze cotizații cu forța!

* Comisia Europeană: pensiile militarilor sunt pensii speciale și trebuie reformate până la sfârșitul anului!

* Statele UE caută soluții să ajute și corupta Românie să intre în Spațiul Schengen: se discută formarea unei comisii de monitorizare după modelul MCV

* Adevărul despre scandalul din TVR: Olaianos n-a „împins-o” pe Nadine Vlădescu, ci a bătut-o crunt! „Am fost lovită cu palmele, pumnii și un set de chei peste față, cap și corp, strangulată și dată cu capul de perete, lovită cu picioarele, dar și cu pumnul în sânul drept”

* VIDEO. O rușine națională: Ilie Năstase. Infractor, agresor, recidivist, mitocan. Spune că pleacă din țara care nu-l merită, dar care l-a făcut general și senator prin impostură. Șantajează, minte și înjură ca un birjar

* Mondialul surprizelor lovește din nou: Belgia – Maroc 0-2! Record istoric: niciodată Asia și Africa n-au șifonat atât de tare Marile Puteri ale fotbalului

2 COMENTARII

  1. Acum se dezvaluie in splendoarea sa planul Putlerului. El mai intai punea gheara pe Ucraina, apoi pe Belarus. Fie tinea lacheul in functie, fie isi punea alt om ca si in Ucraina. Apoi urma Moldova. Javra refacea partea de vest a URSS si apoi ii lua la mana pe cei din sud si sud-est. Numai ca a dat de Dracu in Ucraina si trece la planul de a acapara Belarus. Numai ca derbedeul nu intelege politica si masele. Daca moare sluga din Belarus o sa inceapa revolta ca acolo presedinte ar trebui sa fie doamna exilata care a castigat pe drept alegerile. Disparitia lui Luka nu garanteaza ca populatia e cu Putler in suflet. Schimbarea de regim in Belarus cu vederi europene ar baga Rusia in corzi. Este de bine sa dispara Luka de pe scena. Cred ca planul este bine stabilit nu de Moscova ci de ailalti, o diversiune bine lucrata il face si mai mic pe Putler (nu ca nu ar fi).

  2. De unde rezulta ca chiar daca esti de partea lui Putin, chiar daca nu esti, cand nu-i mai esti de folos decat mort, criminalul nu va avea nicio retinere sa te omoare. Ar trebui ca asta sa le fie invatatura de minte tuturor trolilor putleristi din Romania si de oriunde. Inclusiv lui Victor Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -