vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaÎn Herson, soldații ruși disperați cer retragerea pe Nipru și distrugerea orașelor...

În Herson, soldații ruși disperați cer retragerea pe Nipru și distrugerea orașelor ucrainene cu bombe nucleare tactice! „Este timpul să realizeze că glumele s-au terminat“

-

Pozițiile rusești din Herson continuă să slăbească, forțele invadatoare sunt sub presiunea ucrainenilor, iar panica pare să se instaleze. Lipsa legăturilor cu malul stâng al Niprului a dus nu doar la greutăți de aprovizionare, dar și la anxietate printre militarii ruși, care trăiesc tot mai acut impresia că sunt izolați într-o poziție vulnerabilă și greu de apărat. Unul dintre cei care țin legătura cu soldații aflați pe front, deținătorul unui canal de Telegram urmărit de peste 13.000 de persoane, a descris marți situația, cerând ca armata rusă să se retragă peste Nipru și să bombardeze nuclear Ucraina!

Postarea bloggerului care scrie sub pseudonimul Trinadțatâi pleacă de la informația că, din echipajul de 5 oameni al unui tun, 4 au fost uciși pe loc, iar prietenul său, unicul supraviețuitor, a fost rănit și evacuat. În urma discuției cu prietenul care a scăpat și a fost dus în spital, s-a creionat un peisaj de coșmar pentru trupele rusești. Textul a fost citit în 24 de ore de aproape 35.000 de persoane.

Conform militarului, unitatea sa nu este aprovizionată corespunzător, rușii de pe front știu că podurile peste Nipru sunt distruse, forțele lor se retrag și ucrainenii par să aibă suficientă muniție ca să atace constant.

Bloggerul dă vina pe comandanții care n-au luat încă din aprilie măsuri pentru a preveni acest contraatac. El cere acum „măsuri serioase”, adică retragerea pe Nipru și bombardarea marilor orașe ucrainene cu focoase nucleare. Are și o variantă „mai democratică”, după cum se exprimă: trimiterea bombardierelor grele și a rachetelor Kalibr, să distrugă orașele țării invadate. „Spuneți-mi că sunt nebun și paranoic, dar timpul se scurge, acum trebuie să fii pregătit pentru orice. Și de a lua măsuri dure“, scrie bloggerul rus.

- Advertisement -

Mai jos, textul integral al lui Trinațatâi.

„Nu mai există poduri peste Nipru, inamicul le-a distrus, trecerile sunt sub focul inamicului, de fapt, grupul este lipsit de aprovizionare corespunzătoare, pierdem satele ocupate, ne retragem pe poziții de rezervă, inamicul are suficiente forțe“

„Să înțelegem realitatea, astăzi am pierdut patru băieți din unitatea de artilerie a prietenului meu în direcția Herson, din întreaga unitate el este singurul care a rămas, cu răni, acum este evacuat în Rusia.

Poate că ceea ce urmează să spun va fi emoționant, dar sunt cu adevărat înfierbântat.

- Advertisement -

Rachetele inamice ajung deja la graniță și pe teritoriul rusesc. Nu mai există poduri peste Nipru, inamicul le-a distrus, trecerile sunt sub focul inamicului, de fapt, grupul este lipsit de aprovizionare corespunzătoare, pierdem satele ocupate, ne retragem pe poziții de rezervă, inamicul are suficiente forțe și obuze pentru a lovi constant pozițiile noastre. Ar fi trebuit să se ia măsuri pentru a preveni acest lucru în martie sau aprilie. Ar fi trebuit distruse toate podurile folosite de inamic pentru transportul echipamentelor străine, ar fi trebuit eliminate toate canalele de aducere a rezervelor în direcția noastră, ar fi trebuit organizate centre de filtrare pe teritoriile capturate pentru populația locală și ar fi trebuit să fie băgați toți, fără excepție, prin ele, cu dispozitive electronice, și ar fi trebuit verificată implicarea în diverse activități legate de ajutorul AFU (Armata ucraineană – n. red.).

Și, bineînțeles, distrugerea centrelor de decizie, dar acest lucru a fost deja auzit de la fiecare stâlp de iluminat, dar au rămas vorbe goale. Ce trebuie să facem acum? Acum este timpul să aplicăm măsuri serioase, altfel există toate șansele de a înregistra un dezastru tactic în direcția Herson, într-un caz extrem de a ne retrage pe Nipru și de a lovi marile orașe ale inamicului cu încărcături nucleare tactice. O opțiune mai democratică ar fi bombardarea cu bombardiere grele, rachete Kalibr, toate acele ținte pe care le-am enumerat mai sus. Să-i omorâm în același ritm ca în prima noapte din 24 februarie. Cunoașteți toate aceste ținte. Altfel, într-o bună zi, cineva o va face primul, pentru că este timpul să realizeze că glumele s-au terminat, Occidentul le furnizează tot ce au nevoie. Spuneți-mi că sunt nebun și paranoic, dar timpul se scurge, acum trebuie să fii pregătit pentru orice. Și de a lua măsuri dure.

Iar în această situație mă preocupă viața soldaților, a camarazilor mei de arme, nu a celor care nu au luat concluziile organizatorice adecvate în birouri călduțe acum trei sau patru luni.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

* „Este absolut revoltător că directoarea liceului «Lazăr» propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion”

Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

* Promovat de B1 TV, „nuntașul” Turcescu lovește din start: doar invitați AUR-isto-PSD-iști, cu „nuntașul” Palada în frunte! Publicul e oripilat: „Locul tău e la RTV. «AUR» scrie pe fruntea ta!”

* PSD-istul Adrian Țuțuianu este noul secretar general adjunct al Guvernului! În 2017 acuza multinaționalele că au scos oamenii la protestele anticorupție, acum este promovat de regimul Iohannis-PSD

În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

* „Putin va fi judecat ca Miloșevici sau executat ca Ceaușescu”. O spune un rus, nu un ucrainean

* Ce înseamnă „lumea rusă”, noua doctrină de politică externă a Rusiei? Armand Goșu: „Conform definiției lor, și o țară din Africa sau un cartier din New York pot fi lumea rusă”

Un senator putinist și-a persecutat fiica de 25 de ani pentru că s-a opus invaziei din Ucraina. Fata a fugit din Rusia în Georgia

„A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

2 COMENTARII

  1. Dincolo de bombe nucleare, totusi ce cauta jegurile asta in Ucraina? Lumea civilizata trebuie sa izoleze complet Rusia si dupa ce dispare Putler. Astfel de orci nu au ce sa mai caute in lumea civilizata nici daca se spala si se parfumeaza. Tot a p-orci miros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -