Armata 42 Combinată a rușilor a început să fortifice masiv Aeroportul Herson, un punct-cheie în sistemul de apărare a orașului, relevă Chuck Pfarrer, un fost luptător decorat în trupele speciale SEAL acum corespondent de război și analist pentru zonele de conflict. Transformarea aeroportului într-un bastion contrazice discursul oficial al oficialităților și presei ruse, care pretind că ofensiva ucraineană este un eșec total.
Aeroportul Herson este, în acest moment, un obiectiv strategic de cea mai mare importanță. Este poziționat lângă Autostrada M-14, care trece prin Herson și merge spre vest, și a fost transformat, încă de la începutul ocupației rusești, într-un centru de operațiuni, comandă și logistică al forțelor invadatoare.
Rușii încearcă să-l transforme acum într-o fortăreață care să blocheze avansul ucrainenilor. Imagini din satelit au arătat că s-au săpat diguri de protecție în jurul depozitelor de carburant, iar tranșee de infanterie și poziții antitanc au fost amenajate în zonele de nord și de est ale perimetrului.
Surse rusești confirmă că trupele ucrainene au ajuns până la satul Tomnia Balka, localitate aflată la 16 kilometri în linie dreaptă până la aeroport sau la 20 de kilometri dacă e folosită șoseaua.
„E de așteptat ca aceste unități să joace un rol decisiv în încercarea Rusiei de a păstra orașul”, estimează veteranul Chuck Pfarrer.
KHERSON AIRFIELD: Overhead imagery shows RU defensive positions at the Kherson Airport. Positioned near the M-14 HWY, these units can be expected to play a key role in RU attempts to hold the city.
Images credit: t. me /tysknip. pic.twitter.com/6OBewbOHpF— Chuck Pfarrer (@ChuckPfarrer) September 4, 2022
Contraofensiva ucraineană care vizează recucerirea Hersonului și lichidarea prezenței rusești pe malul drept al Niprului a fost declanșată pe 30 august și folosește o strategie inedită. Fără să aibă superioritate aeriană, în artilerie și blindate, ucrainenii speculează posibilitatea de a lansa atacuri de mare precizie pentru a sugruma lanțul logistic al rușilor. În timp ce pe linia celor 160 de kilometri de front se duc bătălii de uzură, în tranșee, rachetele HIMARS distrug trecerile peste Nipru, convoaiele de aprovizionare și punctele de comandă ale rușilor. Scopul este ca aceștia să rămână, la un moment dat, fără provizii și muniție. Primele efecte se văd deja, pentru că numeroși bloggeri militari pro-ruși reclamă lipsa de reacție a artileriei – până acum regina armatei lui Putin și principala armă folosită împotriva ucrainenilor.
Herson este singurul mare oraș pe care rușii au reușit să-l captureze în Ucraina de la începutul invaziei, în 24 februarie – iar acest lucru s-a întâmplat din cauza unei trădări. Orașul-port are o importanță strategică pentru ambele tabere, fiind comentatori care afirmă că eventuala înfrângere a Rusiei la Herson ar putea periclita grav poziția lui Putin la Kremlin.