Translatorul lui Gorbaciov: „A murit șocat și năucit, devastat emoțional și psihologic” de războiul pornit de Putin în Ucraina

3
3798
Traducătorul Palașcenko (centru) între Gorbaciov și Reagan, la una din întâlnirile din anii 1980 ale liderilor URSS și SUA

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a murit „șocat și năucit”, „devastat emoțional și psihologic” de războiul pornit de Putin în Ucraina, relatează Pavel Palașcenko, translatorul care a lucrat cu politicianul în ultimii 37 de ani.

Ultimii ani, dar mai ales ultimele luni, au reprezentat un șoc foarte mare, care l-a traumatizat pe ultimul conducător al Uniunii Sovietice, adaugă fostul său colaborator. Gorbaciov n-a reușit, pur și simplu, să înțeleagă și să treacă peste ideea că Rusia duce un război fizic, de agresiune, împotriva Ucrainei.

Translatorul Pavel Palașcenko a vorbit cu Gorbaciov la telefon cu doar câteva săptămâni înainte ca acesta să moară, în seara zilei de miercuri, 30 august. A fost impresionat de suferința vizibilă a fostului lider suprem de la Kremlin, care se dovedea extrem de afectat de știrile din Ucraina.

Colaboratorul lui Gorbaciov a relatat pentru agenția Reuters: „Nu e vorba doar de războiul care a început în 24 februarie, ci și de întreaga evoluție a relațiilor ruso-ucrainene din ultimii ani. Toate au fost o lovitură puternică pentru el, l-au devastat emoțional și psihologic. A fost foarte clar în conversațiile noastre cu el că era șocat și năucit de ce se întâmpla, la momentul în care trupele armatei ruse au intrat în Ucraina. El credea nu doar în apropierea rușilor de ucraineni, ci în faptul că cele două popoare sunt înrudite”.

Palașcenko spune că, deși nu și-a dorit niciodată, nici în cele mai negre coșmaruri, dezmembrarea Uniunii Sovietice și căderea comunismului, Gorbaciov a respins ideea menținerii imperiului, sau a refacerii lui ulterioare, prin forța armelor.

Gorbaciov este acuzat și azi de baltici pentru violența cu care trupele speciale sovietice au încercat să readucă Lituania, Letonia și Estonia sub control, în 1990. Dar translatorul de limba engleză – care i-a fost alături lui Gorbaciov din momentul alegerii acestuia în fruntea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), în 1985 – afirmă că liderul de la Kremlin fie „nu știa de violențe”, fie a autorizat reprimarea manifestațiilor „cu reticență extremă”.

„Desigur, în inima lui, și pentru majoritatea celor din generația sa, harta mentală încă includea o mare parte din fosta URSS“, spune Palașcenko, dar Gorbaciov n-ar fi pornit niciodată un război pentru a restaura Uniunea.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Asocierea cu AUR costă! Societatea Timişoara îi retrage „nuntașului” Robert Turcescu premiul acordat în urmă cu 17 ani

* „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

* „Săgețile” Rusiei s-au întâlnit la Măciuca: extremistul Simion a fost cununat religios de anarhistul Teodosie, „tămâiați” de propagandistul Ciutacu

Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

* În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

* Istoricul Armand Goșu: „Politic și administrativ, suntem undeva în fundul Evului Mediu. Vin occidentalii la noi cu sacii de bani și ne bat la ușă, «Hai, modernizați-vă!», și senzația e că elita politică românească nu e acasă“

* A murit Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, care a contribuit decisiv la încheierea Războiului Rece. Avea 91 de ani

* Rusia termină stocurile de rachete de înaltă precizie: mai are doar 20% din sistemele Iskander și 45% din cele Kalibr. Din cauza crizei, folosește acum sistemele antiaeriene S-300 pentru a ataca ținte la sol

* „A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

* Hagi face instrucție cu „europenele”: 3-1 cu CFR Cluj, 3-1 și cu FCSB, în numai trei zile! Farul Constanța e pe primul loc

3 COMENTARII

  1. Mai bine ii crapa ranza pentru dezastrul din Yugoslavia si Romania. Ca porcariile pe vremea lui au inceput.

    Faptul ca rusii il considera slab asta nu inseamna ca nu era un criminal avid de sange. Ca si Nicolae al II-lea fie vorba. Astia doi au trimis procente foarte mari de tineri moldoveni sa moara in extremul orient, trimisi in lupta desculti si fara arme, singurul dcop fiind exterminarea populatiei romanesti din imperiu.

    Sa speram ca-l cheama si pe Ilici sa dea raportul in fata cazanului cu smoala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here