Ucraina folosește cu mare succes, încă de la începutul invaziei rusești, o tehnică de război de rezistență dezvoltată anume de forțele de operațiuni speciale ale SUA pentru astfel de situații, dezvăluie CNN, citând surse oficiale de la Pentagon. Conceptul operațional al acestei strategii a fost dezvoltat de specialiștii americani în 2013, la câțiva ani după invadarea Georgiei de către Rusia, cu scopul de a oferi un plan de luptă cu șanse de succes pentru națiunile mai mici care sunt atacate de vecini mai mari.
CNN scrie că valoarea acestei noi strategii a fost înțeleasă cu adevărat abia în 2014, după ce Rusia a trecut la următoarea sa victimă, invadând Crimeea și Donbassul care aparțin Ucrainei. În anii care au urmat, Guvernele de la Kiev au implementat principiile acestei strategii, iar marele moment în care au fost testate principiile sale l-a reprezentat războiul pornit de Rusia în 24 februarie 2022.
Ideea planului este de a organiza o rezistență totală, care să implice nu doar armata, ci și populația civilă, și care să nu se rezume doar la bătăliile militare propriu-zise, ci și la câștigarea războiului mediatic și psihologic. Strategia s-a dovedit extraordinar de eficientă, Ucraina reușind să-și domine inamicul la toate capitolele în ciuda faptului cu Rusia are resurse incomparabil mai mari, a pregătit îndelung această invazie și dispune de un aparat de propagandă mondial pe care l-a dezvoltat și întreținut cu sume enorme în ultimul deceniu.
Noua doctrină, cunoscută sub numele ROC, oferă un plan de acțiune pentru țările mici care sunt invadate de vecini mai mari și agresivi, precum Rusia
Noua doctrină e cunoscută sub numele de ROC și are o abordare inovatoare și neconvențională a războiului. „Este vorba de toate mâinile disponibile pentru Guvernul Ucrainei în ceea ce privește apărarea totală”, explică generalul-locotenent în retragere Mark Schwartz, care a fost șeful Comandamentului pentru Operațiuni Speciale din Europa în timpul dezvoltării doctrinei. „Ei folosesc fiecare resursă și folosesc, de asemenea, unele mijloace extrem de neconvenționale prin care să perturbe armata federației ruse.”
Surclasată numeric și ca armament, Ucraina a ripostat totuși împotriva unei armate rusești care credea că va străbate marea majoritate a țării în câteva săptămâni, dacă nu chiar zile. „Acesta este un mod de a răsturna situația în fața unei puteri de primă mărime”, spune Schwartz. „Este pur și simplu incredibil să privești ce poate face voința și hotărârea de a rezista, în ciuda pierderilor incredibile de vieți omenești și a sacrificiilor.”
La începutul lunii aprilie, generalul Richard Clarke, actualul șef al Comandamentului pentru Operațiuni Speciale al SUA, a declarat în cadrul unei audieri a Comitetului pentru Servicii Armate al Senatului că SUA au ajutat la formarea companiilor de rezistență din Ucraina încorporate în forțele speciale în ultimele 18 luni. Când a fost întrebat dacă a văzut o parte din succesul acestei instruiri în conflictul actual, Clarke a fost direct în răspunsul său: „Da, domnule senator, așa este”.
Strategia e foarte complexă și cuprinde de la tehnicile războiului de partizani până la protestele non-violente și sabotaje, precum și felul în care trebuie câștigat războiul mediatic și cel psihologic cu invadatorul
Strategia e foarte complexă și abordează o mulțime de aspecte ale conflictului. La începutul conflictului, Guvernul ucrainean a creat un site web care explică diferite moduri de a rezista, de la cele non-violente până la acțiunile de sabotaj simple (cum ar fi turnarea de diverse substanțe casnice în rezervoarele mașinilor inamice) și până la cele violente, precum fabricarea cocteilurilor Molotov.
Doctrina solicită, de asemenea, o campanie amplă de transmitere de mesaje pentru a controla narațiunea conflictului, pentru a împiedica mesajul ocupantui să se instaleze și pentru a menține populația unită. Videoclipurile cu lovituri ucrainene împotriva tancurilor rusești, adesea pe o coloană sonoră de muzică pop sau heavy metal, au devenit virale, la fel ca și clipurile cu soldați ucraineni care salvează animale rătăcite. Intenționat sau nu, acest lucru devine parte a rezistenței, permițând Ucrainei să încadreze titlurile din presa occidentală în favoarea lor și, adesea, umanizându-i pe militarii ucraineni într-un mod în care armata rusă a eșuat în mod abject să o facă.
În fruntea rezistenței se află președintele ucrainean Volodomir Zelenski, care nu a lăsat conflictul să dispară din peisaj cu discursuri nocturne și apariții internaționale frecvente. Vizitele sale în apropierea liniilor de front fac știri în întreaga lume. Prin contrast, președintele rus Vladimir Putin este rar văzut în afara Kremlinului sau a stațiunii Soci.
Barajul de mesaje în curs de desfășurare a stimulat un val de susținere în străinătate și a crescut cu succes presiunea asupra guvernelor occidentale pentru a furniza mai multe arme și muniții Ucrainei.
În general, conceptul de rezistență oferă un cadru pentru creșterea rezilienței unei țări, care reprezintă capacitatea sa de a rezista presiunilor externe, și pentru planificarea rezistenței, definită ca un efort la nivelul întregii țări pentru restabilirea suveranității în teritoriile ocupate. „Reziliența este forța societății pe timp de pace care devine rezistență în timp de război împotriva agresorului”, a explicat Dalia Bankauskaite, cercetător la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene, care a studiat planificarea rezistenței în Lituania. În loc să ofere fiecărei țări același set de planuri, doctrina este concepută pentru a fi adaptată la populația, abilitățile și terenul fiecărei țări. Nu este menită să creeze sau să sprijine o insurgență; scopul său este de a stabili o forță sancționată de guvern care va desfășura activități împotriva unui ocupant străin cu scopul de a restabili suveranitatea.
La început, doar Estonia, Lituania și Polonia și-au exprimat un entuziasm real față de noua doctrină. Dar după ce preluarea și anexarea aproape fără vărsare de sânge a Crimeei de către Rusia a uimit Ucraina și Occidentul în 2014, interesul pentru metoda de rezistență a crescut rapid. De la crearea sa, cel puțin 15 țări au luat parte la o formă de pregătire privind această doctrină de rezistență, potrivit lui Nicole Kirschmann, purtătoare de cuvânt a Comandamentului pentru Operațiuni Speciale din Europa, unde a fost elaborată. Invazia Rusiei în Ucraina nu a făcut decât să sporească interesul pentru acest concept. „Statele baltice, în special, discută în mod activ în parlamentele lor despre implementarea ROC la nivel național”, potrivit unui oficial american.
Țările baltice au implementat rapid strategia și o perfecționează asiduu, așteptându-se oricând să fie, la rându-le invadate de ruși
În luna mai, la aproape trei luni de la invazia Rusiei în Ucraina, parlamentul Lituaniei a adoptat o nouă strategie de rezistență civilă care este mult mai largă decât strict rezistența împotriva ocupației. Martynas Bendikas, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale al țării, a declarat că pregătirea pentru rezistență include dezvoltarea voinței de a apăra țara, îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților militare și non-militare ale cetățenilor și altele, ca parte a unei apărări naționale.
În cazul Estoniei, o țară cu o populație de aproximativ 1,3 milioane de locuitori care se învecinează cu nord-vestul Rusiei, rezistența civilă a fost întotdeauna o parte a planului de apărare. „Nu există o altă opțiune pentru fiecare estonian”, a declarat Rene Toomse, un purtător de cuvânt al Ligii de Apărare a Estoniei, organizație voluntară. „Fie lupți pentru independență dacă cineva te atacă – dacă Rusia te atacă – fie mori pur și simplu”.
Estonia își actualizează și își dezvoltă în mod regulat planurile de apărare, integrând armata permanentă cu populația generală și cu forțele sale voluntare, care, potrivit lui Toomse, au înregistrat o creștere a numărului de solicitări de la începutul invaziei rusești.
Oficialii estonieni au studiat războiul din Ucraina pentru a învăța lecții despre ceea ce a funcționat bine împotriva Rusiei și unde rezistența Ucrainei ar putea fi îmbunătățită. Toomse spune că estonienii își amintesc bine de regimul sovietic, iar cei prea tineri pentru a-și aminti sunt învățați la școală.
Ucraina a excelat în câștigarea campaniei de informare, subliniază Toomse, folosind postări media pe mai multe platforme, un președinte care a devenit o figură internațională vocală și un flux constant de informații despre cât de bine luptă forțele ucrainene, „chiar dacă nu își subliniază propriile pierderi”.
