Într-o acțiune caracterizată de experți ca fiind “fără precedent”, directorii FBI și MI5, poliția federală americană și serviciul de informații interne al Marii Britanii, au organizat miercuri o conferință comună în care i-au avertizat pe oamenii de afaceri că au devenit principala țintă a Chinei. Aceasta „e hotărâtă să vă fure tehnologia și să o folosească pentru a vă submina activitățile”, au atenționat audiența cei doi. Însuși demersul în sine anglo-american arată că situația este deosebit de gravă și de actuală.
China stă la pândă și urmărește cu atenție sistemele democratice, mediatice și juridice ale lumii libere, dar nu pentru a le copia, ci pentru a le căuta slăbiciunile și a le distruge, au mai avertizat conducătorii celor două cunoscute agenții.
Ken McCallum, directorul general al MI5 (Marea Britanie), și Chris Wray, directorul FBI (SUA), au apărut împreună, la Thames House din Londra, în fața unei audiențe formate din directori și șefi ai unor mari companii. Cei doi le-au pus în vedere invitaților că se află în fața unei amenințări iminente din partea unei puteri ostile și deosebit de tenace, China comunistă, relatează The Guardian.
Britanicul Ken McCallum (MI5) a menționat că serviciile de spionaj chineze au o abordare prudentă și răbdătoare, rareori dându-și de gol țintele. „Astăzi efectuăm de şapte ori mai multe investigaţii decât în 2018. Plănuim să le extindem încă pe atât, menţinând în acelaşi timp un efort major împotriva ameninţărilor ascunse ruseşti şi iraniene. Activităţi ostile au loc în prezent pe pământul britanic“, a declarat britanicul.
Acesta a adăugat că principala țintă a chinezilor nu par a fi acum instituțiile guvernamentale, ci companiile occidentale, cărora vor să le fure secretele, metodologia și tehnologia, apoi să le distrugă: „În ceea ce priveşte volumul, cea mai mare parte a ceea ce este ameninţat de agresiunea Partidului Comunist Chinez nu sunt, ca să spunem aşa, lucrurile de care mă ocup, ci cu ceea ce vă ocupaţi voi – expertiză, tehnologie, cercetare şi avantaj comercial de vârf, dezvoltate şi deţinute de persoane din această sală şi de alţii ca voi“.
Americanul Chris Wray (FBI) a adăugat că în acest moment China reprezintă „un pericol complex, durabil și omniprezent” pentru SUA, Marea Britanie și pentru aliații lor. China este „hotărâtă să vă fure tehnologia şi să o folosească pentru a vă submina activităţile şi a vă domina piaţa”, a avertizat Wray. Britanicul McCallum a completat: „Partidul Comunist Chinez este interesat de sistemele noastre democratice, mediatice şi juridice. Nu pentru a le imita, din păcate, ci pentru a le folosi în beneficiul său“.
Atât șeful FBI, cât și cel al MI5 au avertizat că un atac al Chinei asupra Taiwanului ar produce o criză uriașă la scară planetară în comerțul și industrie. Taiwanul este principalul producător de semiconductori și microcipuri de înaltă performanță, dispariția lor fiind de natură să paralizeze întreaga industrie.
DE MULTI ANI CHINA SPIONEAZA ECONOMIC. SI TOTI STIU. DOAR CA FIRMELE VESTICE FACEAU PROFIT BUN IN CHINA ASA CA AU ALES SA NU FACA NIMIC.
Singura mea tristete e ca asta trebuia sa se intample acum 32 de ani.
In rest exceptional mesaj, exceptionale personalitati.