joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainDupă întâlnirea cu Ghiță, e tot mai clar: Gușă lucrează pentru ruși,...

După întâlnirea cu Ghiță, e tot mai clar: Gușă lucrează pentru ruși, sabotând relația România-Occident

-

Cozmin Gușă se comportă tot mai evident ca un agent de influență al Rusiei în spațiul românesc. A fost activ în urmă cu 10-15 ani, a intrat într-o ușoară adormire, iar acum s-a reactivat brusc, zgomotos, agresiv.

Informații au tot fost. Vizitele lui Gușă la Moscova, unde l-a dus în secret și pe Mircea Geoană. Legăturile cu Aleksandr Kondiakov, zis Sașa. Acuzațiile lui Darius Vâlcov, finul său.

În august 2018, Darius Vâlcov declara: „Se știu relațiile pe care le-am avut cu Cozmin Gușă, se știe că eu știu despre vizitele din Moscova din 2009 cu Mircea Geoană, se știe că eu știu care a fost agentul lui de legătură, se știe că eu știu că s-a dorit să fiu racolat de KGB – dar am refuzat acest lucru – în direct de la Cozmin Gușă”. Mai mult: „Cel care l-a racolat pe Cozmin Gușă a fost domnul Popa, care, împreună cu Cozmin Gușă, a încercat să mă racoleze și pe mine”.

- Advertisement -

Misteriosul domn Popa

„Domnul Popa”, invocat de Vâlcov, este Mircea Popa (77 de ani), un filorus înrăit. Mulți îl consider agent KGB, el zice că nu e, dar nu-l prea crede nimeni. Înainte de 1989 a cerut azil politic în URSS, dar Ceaușescu nu s-a răzbunat pe el, semn că „tovarășul Popa” avea protecție înaltă la sovietici. După ’89 a creat toate punțile posibile către Moscova: Fundaţia România-Rusia, revista Noua Rusie, agenţia de presă Rusia la zi.

Începuturile carierei politice a lui Cozmin Guşă sunt legate de acest Mircea Popa, care i-a fost consilier începând din 2001, când Gușă a devenit secretar general al PSD. Sfetnic și prieten de nădejde îi este și azi. Iar când a fost la Moscova, să negocieze cu oamenii lui Putin, Gușă l-a luat și pe Popa cu el.

Victor Boștinaru, europarlamentar PSD

Mircea Popa – omul Moscovei și pe vremea URSS, și a Federației Ruse – a povestit în august 2018, pentru „Libertatea”, cum s-a dus în 2001 la Moscova, împreună cu Cozmin Gușă și Victor Boștinaru (actual europarlamentar PSD), și s-au întâlnit „cu persoane cunoscute ca fiind apropiate de serviciile secrete de la Kremlin”. Se întâmpla pe vremea Guvernului Năstase, când președintele României era Ion Iliescu, cel școlit la Moscova în 1950-1955.

- Advertisement -
Aleksandr Kondiakov, consilierul lui Putin

Popa a spus că omul său de legătură era Sașa, adică Aleksandr Kondiakov, fost corespondent al agenției TASS la New York, Londra și Los Angeles, apropiat de Vladimir Putin. „Era cunoscut ca fiind un ziarist, și nu puteai să fii ziarist în Uniunea Sovietică, dacă nu erai al KGB-ului”.
Gușă a încercat s-o dea la întors: „De pe urma prieteniei cu Mircea Popa mi s-au tras multe necazuri, am tot dat explicaţii, dar niciodată nu m-am dezis de el”. Nu te dezici, că știe multe. Plus că or mai fi pe-acolo și ceva jurăminte…

Scurt rezumat:

  • Vâlcov spune că Mircea Popa, filosovietic, filorus, agent KGB, l-a racolat pe Gușă pentru agentura rusească, iar amândoi au vrut să-l racoleze pe el;
  • Mircea Popa i-a fost consilier lui Gușă la începuturile carierei politice, în PSD;
  • Mircea Popa l-a însoțit pe Gușă la Moscova, în 2001, pentru negocieri cu Kremlinul;
  • Deși asocierea cu Mircea Popa aruncă mari bănuieli asupra lui, Gușă nu se dezice de el; ba dimpotrivă, continuă să fie prieteni.

Misteriosul domn Ghiță

Acestea sunt umbrele trecutului. Dar prezentul vine tumultuos peste noi. Apar alte elemente care-i consolidează lui Cozmin Gușă profilul de agent al intereselor rusești în România.

  1. Gușă este propulsat, surprinzător, la șefia Federației Române de Judo, un sport care la nivel mondial e dominat de influența Moscovei (nu întâmplător, Vladimir Putin se revendică de la judo, și nu de la fotbal sau tenis).

    Judoka Vladimir Putin – imagine de propagandă
  2. Gușă se apropie brusc de rivalul său mediatic Sebastian Ghiță, pe care-l vizitează în secret la Belgrad exact în ziua în care și Putin se afla în vizită oficială la Belgrad. Putin și suita sa, din care și-o fi făcut cineva timp și pentru Gușă, în amintirea întâlnirilor de la Moscova… Ghiță se află sub protecția Serbiei, o țară cu conducere pro-rusă. Andrei Caramitru (USR) scrie, convingător, că Ghiță s-a refugiat la sârbi pentru a beneficia de protecția Moscovei. „Acum este aproape sigur folosit și controlat la milimetru. I se spune ce sa zică și să facă. Nu de Dragnea – de «şefii» din Est, care îi controlează pe toți”. Iar Gușă ține aproape de acest Ghiță.
  3. Gușă declanșează o campanie violentă anti-Kovesi, în coordonare cu Ghiță și cu alte „guri de foc” anti-occidentale. Andrei Caramitru: „Ce înseamnă asta pentru Kovesi? Că ei o să facă orice să o distrugă. Vor merge până la capăt, cu Sebi Ghiță în prima linie. Sunt aproape sigur că o să încerce să o și aresteze. Știe mult prea multe despre ei ca să o lase să controleze Procuratura Europeană. Însă sigur UE/USA înțeleg jocul și vor face totul să o protejeze”.
  4. Îi elimină de la Realitatea TV, dintre invitații tradiționali, pe cei cu discurs puternic pro-occidental, care demontau diversiunile propagandei ruse (Oreste Teodorescu, Oana Stănciulescu, Sabin Orcan, Laurențiu Ciocăzanu, Grigore Cartianu).
  5. Îi reduce spațiul de emisie lui Rareș Bogdan, singura voce puternică pro-justiție și pro-occidentală de la Realitatea TV. Gușă inventează un motiv pentru a-i lua lui Rareș ziua de joi, lăsându-l doar cu patru apariții pe săptămână: duminică – miercuri. Justificare rațională nu există: audiența de joi, după „evacuarea” lui Rareș Bogdan, devine catastrofală pentru Realitatea TV.
  6. Îl „încalecă” pe Rareș Bogdan și în emisiunile care i-au mai rămas, intrând impestiv peste el, telefonic, și vorbind singur câte o jumătate de oră, încercând să provoace confuzie, să anihileze mesajul clar pro-justiție și pro-Occident al lui Rareș.

    Miercuri, 13 februarie: Gușă îi „fură” jumătate de oră lui Rareș Bogdan, deși în studio erau vreo 7-8 invitați
  7. Pornește o caravană națională de o maximă stupizenie, în care vorbește aproape singur, mai are un pic și cântă singur. Zilele de joi, vineri și sâmbătă au devenit caricaturale la Realitatea TV. Cozmin Gușă duce mesajele Moscovei prin orașe, orășele și târguri, ambalate cu muzici de tot felul. Dar tot ce reușește e să fie clovnul Moscovei.

Atenție: acțiunile de la punctele 4, 5, 6 și 7 s-au declanșat, toate, după desantul de la Belgrad! De la întâlnirea cu Ghiță, în ziua când Putin și suita sa erau și ei pe-acolo…

P. S. Coincidența Cozmin Gușă – Valeri Kuzmin (ambasadorul Rusiei la București) este doar o ironie a destinului. Sau o predestinare?!

CITIȚI ȘI:

„Rușii, cu Sebi Ghiță în prima linie, o să facă orice s-o distrugă pe Kovesi. O să încerce să o și aresteze. UE și USA o să facă și ei totul să o protejeze”

Guşă îngroapă Realitatea TV. L-au zdrobit la audienţă toate televiziunile de ştiri

Rareş Bogdan, „executat” din nou de Guşă TV. Dedicaţii pro-Ghiţă, ghionturi anti-Kovesi şi „Drumul gării din Beclean”. Hoandră? Tace bine

„Pseudo-teleastul Guşă şi sluguţa lui, Octavian Hoandră”. Super-parodie despre balamucul de weekend de la Realitatea TV

Campanie oribilă anti-PNL, anti-USR și anti-Cioloș la Gușă TV. Hoandră: „Mie mi se par periculoși neomarxiștii ăștia… Cioloș, Barna… un real pericol pentru România”

10 COMENTARII

  1. Observațiile unui moș USR-ist.
    Stau și mă minunez cât de mare este prostia în România. De câteva zile televiziuni și ziare la care majoritatea patronilor au oarece probleme cu justiția o atacă pe Codruța Kovesi pe baza unui denunț făcut de fugarul Ghiță. Acuzațiile aduse de Ghiță sunt atât de grave că te apucă râsul. Cică ea a fost la el în cramă la o degustare de vinuri și că la rugat să achite biletul de avion pentru aducerea în țară a altui fugar celebru, ce a păgubit statul și cetățenii cu sute de milioane de euro (un mic mizilic).
    Nu știu cum cineva poate să stea de vorbă sau să-i ia un interviu acestui individ care nu este doar un simplu borfaș ci este un mare trădător de țară, lucru pe care-l ocolesc să-l spună. Firmele lui Ghiță specializate în proiectarea și implementarea de sisteme informatice au câștigat majoritatea contractelor de informatizare a instituțiilor statului, de la CNAS până la serviciile secrete. Practic Ghiță nu a fugit numai cu bani, a fugit cu cheile de intrare în toate bazele de date ale instituțiilor statului român. Aceste chei de intrare au constituit moneda de schimb pentru a negocia obținerea azilului politic iar ele au ajuns din păcate la KGB. Acum KGB-ul poate intra când vrea în toate bazele de date ale instituțiilor statului.
    Draknea, Tudorel și ceilalți nu trebuie să se teamă de Codruța ci trebuie să se teamă de momentul când vor fi judecați ca trădători de țară pentru colaborarea cu Ghiță.

  2. Pentru un agent acoperit e foarte grav sa fie descoperit. Asa ca… sa curga informatiile. Poate se vor gasi prin servicii niste patrioti care sa uite cite o valiza sau macar o memorie USB cu informatii pe la usile zisristilor patrioti.

  3. Si nu intimplator Presedintele Federatiei Internationale de Judo , ales mai multe legislaturi in special cu votul majoritar al Rusiei si al federatiilor din spatiul ex-sovietic , este oradeanul Marius Vizer bun prieten si el al lui Putka Realesul piticul tar KGB-ist.

  4. Pe 10.02.2019, un comentator de incredere, TM, scria pe ziare.com ca in statutul partidului PIN, infiintat de C Gusa si de L Sandru (ex d-na Valcov) figura prevederea:
    „Partidul militeaza pentru relatii privilegiate cu Rusia ”
    Ce vreti mai mult? Gusa si-a dat arama pe fatza. Probabil, si ceilalti ciracci au aceeasi orientare.
    Rusii nu au mare interes sa o distruga pe Kovesi. Singurul lor scop este destabilizarea Romaniei. Au gasit oportunitatea sa-si faca complice toata mafia coruptilor. Niciodata KGB nu a avut un asemenea succes si nu e mai aproape de scopul ce si l-a propus.
    Ce asteapta SRI? Dezlegare de la Veorica?

  5. Bun. Si ce face SRI?! Ce face Helvig? Dorm in papuci pe bani multi?
    Sau, ce face Iohannis? Că până la urmă vorbim de siguranța nationala.
    Se pare că kaghebismul la noi deja e in stadiul de metastază.

  6. Vlad Kondiakov este, conform mai multor surse, și liderul masoneriei ruse (devenită activă pe față în România din 2007 când a intrat în UE: după întâlnirea Kondiakov-Tăriceanu, să nu-l uităm pe Tăriceanu și Patriciu creații ale lui Ilici Iliescu, din 2007 dezvăluită de RL la scurt timp s-a trecut la scoaterea PDL de la guvernare, suspendarea lui Băsescu și guvern minoritar PNL susținut de PSD: practic încă de atunci s-au bazele USL și s-a trecut la destabilizarea statului român la ordinul Moscovei. Atunci, din nefericire, Obama Barack a bătut palma cu Putin prin Medvedev relaxând politica din Estul Europei contrar intereselor UE (e clar că atunci CIA și-a retras o parte din agenți din Sud/Estul Europei, devenind mai mult pasivă). Personal am o dovadă clară: după ce atașatul militar al SUA a susținut acțiunea (vezi articolul lui Petrișor Cană din Ev.Zilei, mai 2015) pe care am început-o la Sighișoara pentru mutarea cimitirului sovietic ilegal din Sighișoara (restaurat, în loc să fie demolat, cu bani de la Ambasada Rusiei, în iulie 2013, cu acordul abuziv al ONCE din M.Ap.N. ministru fiind Dușa din guvernul Ponta PSD și al primarului penal PSD de atunci), acesta (atașatul militar) s-a dat la fund efectiv – lucru nefiresc pentru cea mai mare putere democratică din lume (nimeni nu ne-a mai răspuns la mail-uri de la ambasada SUA după apariția articolului din Ev.Zilei). Dar mă întreb ce se întâmplă acum după ce americanii au construit scutul de la Deveselu și au 3 baze militare în România? De ce nu reacționează, de ce nu sprijină SRI și SIE să curețe România de agenții FSB infiltrați masiv în România și Basarabia și să anihileze propaganda prorusă pornită de la Sputnik TV md și preluată de posturile România TV, Antena 3, B1TV parțial, TVR parțial, Realitatea TV parțial (propaganda rusă a reușit să controleze majoritatea posturilor de știri, aproape ca în R.Moldova. E revoltător ce se întâmplă!! Cred că dacă n-ar fi Diaspora cu internetul și rețelele de socializare și ziariști online ca voi aveam mai mulți români zombificați sau spălați pe creier). Oare și Trump se repliază din UE sau e liniștea dinaintea furtunii?!

  7. Foarte bine ati punctat domnule Cartianu,este o agresivitate maxima a cestui chelios cu eczema si pe creier numit Gusa un derbedeu care va face praf postul Realitatea Tv.Se vede diferenta ca de la cer la pamant intre audienta emisiunii Jocuri de Putere si labareala lui Gusa de o saptamana incoace.M-am uitat printre picaturi in pauzele de la Romanii au talent de pe Protv vineri seara si culmea am urmarit cand Aurel Tamas ii dadea o muie de toata isprava spionului imputit rus spunand ca Impiedecarea Laurei Codruta Kovesi este de fapt sabotarea Romaniei si va aduce grave prejudicii poporului roman chiar si la nivel de imagine indiferent ca va castiga postul sau nu.Gusa mai avea putin si avorta de ciuda si provoca,provoca pe alt invitat Chereches de la Baia Mare intrbandu-l cum a fost la puscarie in timpul mandatului lui Kovesi.Efectiv era turbat ca nu mai controla invitatii,mie mi-a venit sa vomit de sila si am trecut la postul cu romani talentati.Vad ca-l cara si pe besinosul de Hoandra si pe alt chelios ,obez,scarbos si mare patriot Bichir cu care completeaza tabloul sinistru al labagiilor frustrati si agresivi.Seara de seara sta clotanul la panda si intra peste Rares Bogdan si face o tocana din ce spune incat de multe ori nici invitatii din emisiune nu inteleg nimic.Obsesia lui care-l va macina dincolo de moarte o reprezinta acest tandem Coldea -Maior .Nu scapa nici o ocazie sa nu-i pomeneasca in toate interventiile chiar daca n-au legatura cu ce se discuta in platou.Cred ca i-au dat baietii muie la greu gusatului si imi pare rau ca nu l-au pus s-o suga cu paiul.Ordinarul si-a facut partid ca sa mai stoarca niste bani dar va sfarsi prost ca orice onanist care o freaca la rece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -