Acasă Justiție "Când vor spune românii tare: DESTUL! Pe-aici nu se trece?"

„Când vor spune românii tare: DESTUL! Pe-aici nu se trece?”

Când vor ieşi românii la lumină? Când, apărându-i pe cei calomniaţi de cleptocraţi, vor manifesta în masă împotriva distrugerii justiţiei independente şi vor spune tare, să audă Europa toată: Destul! Pe aici nu se trece!

În cazul Kövesi, ca şi în cazul Cioloş, al promotorilor campaniei #Fărăpenali, al ziariştilor care îndrăznesc să ridice vizibil capul împotriva restauraţiei totalitare la care se dedă regimul dragniot, se aplică aceleaşi tactici denigratoare.

Laurei Kövesi i s-a rezervat, de către cleptocraţi, un program complet. Luptătoarea anticorupţie a fost mai întâi asiduu linşată la televiziunile arondate. Apoi au fost înregimentaţi în asaltul asupra ei autorităţile. Slugărel a fost pus s-o dea afară pe bază de pretexte străvezii. Simultan s-a văzut inundată cu dosare penale, care mai de care mai subţiri, juridic, dar cu atât mai eficiente la capitolul maculare de imagine.

Se zice cam aşa: „Da, Felix-TV minte. Mint şi corupţii care o acuză. Restul televiziunilor arondate, la fel. Da, e adevărat că n-au probe, că n-au juridic nimic în mână, împotriva ei. Dar! Dar ce să vezi? Ar fi comis şi ea neprecizate ´abuzuri´. Şi-ar fi condus ´rău´ instituţia. Şi, mai ales, s-ar fi ´tras în poză cu Ghiţă´”. Or, ”’spune-mi cu cine te-nsoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti’. Dacă s-a tras în poză cu el „nu l-o fi protejat? Ba bine că nu. E ‘clar’ că l-a şi protejat. Altfel îl aresta ´din timp´”. Şi alte fabulaţii şi fantasmagorii similare, de asasinat moral persoana deranjând cleptocraţia.

Cât timp se va perpetua campania? Până la victoria uneia din părţi. Românii pot tranşa conflictul, asigurând triumful binelui în confruntarea cu propaganda, dacă protestează vizibil, în masă, împotriva şicanărilor, calomniilor şi hărţuirilor fie brutale, fie subtile ale cleptocraţiei şi ale cozilor ei de topor.

Orice altceva pare sinucigaş.

Petre M. Iancu

(textul integral – pe Deutsche Welle)

loading...

1 COMENTARIU

  1. ȘI uite cum ”Încurcate și greu de înțeles sunt căile DOMNULUI ”-de ,aproape îți vine să CEDEZI(sau pe asta și mizează propagandiștii noii ideologii a IMPOSTURII -dar ce se vrea recunoscută ,culmea ridicolului tocmai de către ceilalți pe care îi acuză că nu-i certifică ca DEMIURGI =de aici și capcana ipocriziei lor ,din care nu au cum SCĂPA ,fiind prea INCULȚI !-istoria a văzut și șters ORORI și mai mari desigur /dar -dar TOTUL are un preț ,că vreți sau NU, =egal cu 0 în fața universului voința voastră de pigmei AROGANȚI !–ȘI-I DREPT AȘA !)..
    în fața asaltului NEANTULUI prin creațiile și instrumentele sale HIDOASE (și incredibil de periculoase ,tocmai prin URA și încăpățînarea obsedantă de a FI întronate și recunoscute=formula dezastrului !) tocmai prin AFRONTUL și scuiparea ,sfidarea impertinentă a LUI -DUMNEZEUL omului /ultima SPERANȚĂ a OMULUI -OM prigonit de tot și toate !OK !..DAR ,dar ce puneți în LOC ,băi ”ILUMINAȚILOR ”?.nu vă preocupă ?NU?ATUNCI -vă pot spune de acum =NU aveți cum reuși împotriva firii omului -OM căci e (și va FI -cît va fi lumea-lume !)..în grija CREATORULUI său /și nu poți pretinde ceea ce nu ai creat /PUNCT.Restul ?Rîzgîieli și ambiții de DEFECȚI într-o auto-creată lume de DEFECȚI și bufoni penibili ,așa că :.actuală-i întrebarea ,printre atîtea altele ce-și vor răspuns -și ,TOTUȘI!.:..” To be,or not to be?”..Dracu să mai știe?..că l-au făcut ghem și pe ăsta ,l-au bulversat ,băgat în dihotomie și dileme de deja e perplex și a rămas ”.interzis ” la ce poate crea VIDUL din capul UNORA cînd se cred de capul lor și se VOR -chiar și peste MEFISTO , și-i deja în depresie,panică /în criză de LOGICĂ -ilogică ? /zice că se teme de un DOSAR greu ,e în pregătire /știu EI ptr. ce-cică e cam moale ptr. funcția de DRAC șef peste iad ,au alții mult mai diabolici ,made in PSD&company și-l destituie +tinicheaua de coadă ,se coace ceva -simte el ,așa zicea tremurînd săracul ,că parcă mi s-a făcut și milă de el -ptiu drace !Nu că s-ar pretinde el ÎNGER ,dar nici chiar AȘA ,dă-o dreacului (DOAMNE -iartă-mă !_)…își făcu trei CRUCI și tuliooo vere ,cît se mai poate !..Băi ,acum pe bune !Ați înebunit cu TOȚII???.sau vă jucați doar ,că atît PUTEȚI?-mizantropilor !–așa, să știm și noi restul naivilor ,dacă-i vis sau COȘMAR în devenire ?
    .Un titlu (din miile posibile -cînd realitatea nu mai suportă OFENSELE agasante ale IMPOSTURII -și nu,numai !) :S.O.S -EUROPA /S.O.S CIVILIZAȚIE /S.O.S RAȚIUNE/SOS CREDINȚEI /S.O.S UMANITATE ! -căci coaliția PARAZIȚILOR și profitorilor cu sprijinul ”democrației ”slăbite și folosite în interese meschine de gașcă au mai produs DEZASTRE și dezechilibre cu tragedii greu de suportat și plătite cu dureri și lacrimi amare ,căci ISTORIA rabdă multe ,dar nu uită și nu are MILĂ -în restabilirea ECHILIBRULUI și respectului ptr. legile CELESTE -imuabile !IAR cine este atît de infatuat încît se JOACĂ cu ele ?.VINE și RĂSPUNSUL adecvatt-chiar dacă cred ei că D-ZEU doarme!OARE? Interesantă și fascinantă e ”răbdarea ” lui D-ZEU -greu de înțeles și ”iertat ” chiar și pentru ”ILUMINAȚII ” lumii ,dar pentru oamenii obișnuiți ?-(eu intuiesc sursa SLĂBICIUNII ,sale -dar nu v-o expun acum /de ce?..ghici!-un indiciu?-IUBIREA creatorului ! -atît ,mai departe /meditează ,de poți ! -de poți ,altfel ,mai bine -ascultă-i pe cei ce POT !-de poți ,nu doar te pretinzi .. că așa ?..) ,față de infatuarea ,tupeul omului -ce-și arogă și pretinde ,VREA și se VREA -cel puțin semizeu /dar deșii nu înțelege mai nimic și merită tot pe atît ? /totuși, EL -vrea și vreaaa și tot mai vreaaa – FUNCȚII /DEMNITĂȚI /STIPENDII/PUTERE ABSOLUTĂ/VILE/PISCINE/AVERI/PĂMÎNTURI /BANI fără număr în conturi /femei de duzină și fără de morală +ONORURI și SUPUNERE fără condiții /..sau ce credeați că au simțul măsurii ? toate PLĂTITE ,da -de VOI ! -naivilor și gură cască /da,da !și astea la timp și fără gălăgie ,altfel cheamă JANDARMERIA și ăștia nu știu multe /ei BATE tot ,la ordin ,păi?..precum un copil RĂSFĂȚAT pînă la paroxismul ,disperarea realității-ce VA zice într-o ZI =TOOO MUCH =insuportabilă-i INFATUAREA prostului parvenit =stop joc !.. Cam așa , se prezintă și IGNORANȚA+ sora ei IMPOSTURA +derivatele TUPEUL/URA/MINCIUNA/MANIPULAREA prin toate mijloacele a minților slabe (și mai sunt multe asemenea ”virtuți”-facile și mai ușor de urmat ptr. OPORTUNIȘTII fardați ) cruntă și viscerală față de cult și cultura umanistă ,emanațiile lor ”ilustre” și logice fiind DICTATURA interesului LOR (după ce am deschis ca naivii cutia Pandorei ,acum ?poftim belea !), cînd este lăsată de capul ei,..își creează propiul UNIVERS în care se simte creator și mesianic, providențial și izvorîtor de DREPT .Restul lumii =nu contează ,să sufere în liniște și să nu le tulbure (pro)CREAȚIILE !..că-s ilogice,absurde sau imbecile ,ofensează bunul simț,realitatea sau legile?ETE ,NA!..le modifică EI -imediat cum le convin /că-s ALEȘII boborului și deja au descoperit că ”POT ” -orice ! OARE ?..îi scutură cineva la timp din aberațiile halucinogene ?sau o va face REALITATEA ,dură ?Wooww !..tulai DOAMNE ,..nii la ei ,măăă.. !Aviz alegătorilor psd/și nu,numai !..căci ce-și face ”prostul ”cu mîna lui ,nici dracu nu mai descurcă .Mare ți-e răbdarea DOAMNE !..apropo ,te distrezi pe muzică funebră ?..O fi vreuna ,..dracu mai știe ? că l-ați băgat și pe ăsta în dihotomie și a făcut cerere de demisie ,delegînd cu recomandare specială pe DRACNEA &company ,mult mai calificați pentru ”după noi ,POTOPUL ”,..așa că se retrage rușinat și umilit la pensie !..Păi?..cît ar fii ,..dar dă-o ”DRACU ” ,dă-l ,..dar nici chiar așa ,..are pînă și el o onoare și un anumit COD !Dar ca ĂȘTIAAA?..nici el nu credea că se poate !Se poate ?Da?..oare?..Dăștepți ați fost ,proști vă cred ÎNCĂ …Confortable numb ,stupid people !..încă nu ai ”ÎNȚELES ”?..atunci ,îmi pare rău ,că am dreptate încă o dată /și dacă nu vrei să te TREZEȘTI tu însuți ,la timp (o va face REALITATEA -dură ,că vrei sau nu !..)..eu și nimeni nu te pot ajuta !Ești LIBER (necesar, vital dar nu suficient spre a fi BINE -căci nu-i gratuit ,cum te mint ESCROCII /dacă le permiți !)..așa că ..nu mai fi PROST ,cum ai mai fost !..sau fii !..ești LIBER /dar îți vor confisca și asta ,curînd /chiar dacă te superi pe mine -cel ce vreau să te TREZESC -cînd încă nu-i ”plus tard ”..cum zic francezii !..mie îmi e mai greu ca ție /dar trebuie să ne facem DATORIA ,cu demnitate de a rămîne OM /..oricum nu rămînem cu NIMIC material ci doar SPIRITUL neîntinat ne rămîne !..restul?..deșertăciuni ,himere din bîlciul ,circul VIEȚII !..signed ..KAFKA …Ați ai dreacu ,de ”simpatici ”….hai, PA !..ne revedem în IAD ,sau RAI /..dar dacă insistați (..dații înainte cu TUPEU -MAXIM /păi?ori sunteți imbecili cu adevărat ,ori numai simulați ?ĂĂ?..)..și mai CURÎND -duioșilor !..după FAPTE ,..mon cher ,doar după fapte ! /căci de VORBE ?..stă să crape universul ,e sătul !ok?.. amărîților ,credeați că prețul distracției scălîmbe îl vor plătii alții?..Pe ”BUNE ”?..Hai că-s CURIOS ..să vezi ..pînă la FINAL /după ce obosesc lăutarii să vă cînte ILUZII /vise deșarte /utopii și începe SCANDALUL !..sau ,nu?..hai , că chiar sunt curios cît de ”ilustră ”poate fi infatuarea purcelei ce se cocoață în copac și se urinează ”mesianic ” peste sat( *ȚARĂ ”) autoproclamîndu-se REGINĂ !..Uraaa !..scandează groșteii cu extaz ,sincer sau interesat !..pînă la ignat ,mai e?..șissstt,că se înfurie GROȘTEII ,ce se vor și ei PORCI de soi !Păi?,,Aoleoo !..Mînăăă ,mă ….(hai,PA !)..apropo,..vedeți că pînă și ”răbdarea ”..lui D-ZEU ,..este supusă și-n ascultarea SA !..CAPISCI?Da ? mai ai șanse ,smerește-te !nu?..bietul de tine=urmează extincția /ca parazit infatuat =parafat ,..end game !..al dracului D-ZEU âsta ,nu?..OARE ?..Și totuși , IUBIREA sub toate formele sale ,îngăduite de CREATOR -e unica șansă !..ceea ce îmi doresc și mie -SÎC -..!..P.S.-dacă nu ai înțeles ,mai recitește o dată .Dacă nici acum ,nu fi mînios -nu poți !Ok!..Retrage-te sub IUBIRE ,și mai ai o șansă de a nu face RĂU (l)..ce tot rău îți va aduce -nefericitule ,de te încăpățînezi și te pretinzi .Ok?:.To be,or not to be?..Dracu să mai știe?..Ok !..dar D-ZEU ,o ști ?..oare?..
    😜🔜🧐😅🤔😪🤗🤐😀😃😄😁😆😅😂🤣

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings