După încheierea conflictului armat din Ucraina, dacă va mai fi în viață, tiranul Vladimir Putin ar putea să fie judecat și condamnat la ani grei de pușcărie chiar în țara sa, pe legislația actuală! În Codul Penal al Federației Ruse, articolul 353 se referă la responsabilitatea legată de pregătirea, declanșarea sau purtarea unui război agresiv și pedepsește actele criminale premeditate.
Dezvăluirea îi aparține expertului militar Iuri Fedorov. Într-un interviu acordat site-ului Obozrevatel.com, acesta susține că Vladimir Putin poate să aibă soarta președintelui sârb Slobodan Miloșevici, extrădat la Haga după ce autoritățile iugoslave l-au demis din funcție. Miloșevici a fost judecat sub acuzația de crime de război comise în anii ’90 în Bosnia-Herțegovina, Croația și Kosovo. Pe 11 martie 2006, Miloșevici a fost găsit mort în celula în care era deținut.
„Există o instanță penală internațională. În ce măsură va ajunge Putin personal acolo? Sper să ajungă. Apropo, a existat un precedent. Președintele sârb Miloșevici a fost extrădat la Haga după ce a fost demis din funcție. Acolo a fost judecat”
Iuri Fedorov (expert militar): „Conform legii ruse, Vladimir Putin este deja un criminal. Codul Penal al Federației Ruse conține articolul 353, care se referă la responsabilitatea pentru pregătirea și declanșarea unui război agresiv. Putin intră pur și simplu sub incidența prevederilor acestui articol, la fel ca și conducerea Statului Major al Armatei Ruse, cea a Ministerului de Externe și așa mai departe. Deci, procesul lui Putin poate fi chiar și în Rusia. Există și o instanță penală internațională. În ce măsură va ajunge Putin personal acolo? Sper să ajungă. Apropo, a existat un precedent. Președintele sârb Miloșevici a fost extrădat la Haga după ce a fost demis din funcție. Acolo a fost judecat”.
Site-ul Ziaristii.com vă prezintă prevederile articolului 353 din Codul Penal al Federației Ruse. Sunt două. Scurte și sugestive.
„Planificarea, pregătirea, declanșarea sau purtarea războiului de agresivitate
1. Planificarea, pregătirea sau declanșarea unui război de agresiune se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
2. Purtarea unui război agresiv se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani”.
„După părerea mea, Putin are timp aproximativ o lună – atât politic, cât și economic”
Iuri Fedorov întrevede sfârșitul invaziei ruse și al lui Putin în maximum o lună de zile.
„Până în vară, este de așteptat un colaps al transporturilor în Rusia și o oprire a mai multor industrii. Pur și simplu, ca urmare a faptului că nu există componente și piese de schimb importate. Acesta este, de asemenea, un factor care-l împiedică pe Putin să ducă un război lung. După părerea mea, Putin are timp aproximativ o lună – atât politic, cât și economic. Are o problemă cu rezervele pregătite. În ultimele zile, în Rusia au existat rapoarte de mobilizare ascunsă a trupelor de rezervă. Din punct de vedere politic, acesta este un fenomen foarte periculos, pentru că e vorba de persoane de peste 25 de ani care au planuri de viață, au familii și care nu vor să se despartă de acestea și să meargă pe front în Ucraina. Nu sunt sigur că Putin va risca mobilizarea în masă, pentru că aceasta îi poate provoca fenomene politice interne foarte neplăcute. Una este să te uiți la televizor pe canapea, cu o bere în mână, iar alta e să mergi pe front, unde se moare”.
Or să-l judece rușii pe Pustalin cam atunci când o face Elena Udrea pușcărie în România…
In urss pUtin e legea…