Ziua de luni, 17 iunie, a fost ziua marilor surprize. A trebuit să așteptăm cea de-a patra zi a competiției pentru a se dezlănțui tornada rezultatelor-șoc. România a realizat-o pe cea mai mare de până atunci, dar Slovacia ne-a depășit – ca magnitudine – trei ore mai târziu. Atenție, turbulențe majore în Grupa E!
În primele trei zile, o singură partidă din 7 s-a abătut de la regula „favorita câștigă”: Danemarca – Slovenia 1-1. De fapt, a fost o semi-surpriză.
Ziua a patra a adus însă două uragane, unul mai mare decât altul. Mai întâi a fost incredibilul 3-0 al României cu Ucraina (aici șochează nu doar numele învingătoarei, ci și proporțiile scorului), apoi a venit înfrângerea Belgiei de către o Slovacie la fel de disciplinată ca trupa ui Edi Iordănescu.
Astfel, s-a ajuns la 3 surprize în 10 partide. O proporție bună pentru a nu lipsi sarea și piperul. La acestea se mai adaugă și faptul că Albania a condus Italia, iar Polonia a condus Olanda.
Victoria Slovaciei în fața Belgiei (cu două goluri ale lui Lukaku anulate de VAR, în ultimul sfert de oră, pentru un ofsaid și un henț, ambele milimetrice) a complicat situația în Grupa E. În loc să defilăm braț la braț cu Belgia, inclusiv printr-i remiză în etapa a doua, acum ne vom trezi atacați de niște „diavoli” furioși. care au mare nevoie de 3 puncte în confruntarea cu noi. Există și varianta ca toate cele patru echipe din grupă să se afle la egalitate de puncte după două etape, ceea ce ar face ca etapa a treia să devină un thriller. Nouă ne-ar conveni ca Slovacia să bată Ucraina și s-o scoată astfel din joc. Dar și mai bine ar fi dacă n-am pierde noi în fața Belgiei.
Astăzi se joacă meciurile din Grupa F, iar de miercuri intrăm în etapa a doua a fazei grupelor.
Minutul și scorul (luni, 17 iunie)
- România – Ucraina 3-0: Stanciu (29), R. Marin (53), Drăguș (57).
- Slovacia – Belgia 1-0: Schranz (7).
- Franța – Austria 1-0: Wöber (38 – autogol).
25 de goluri + 2 autogoluri = 27 de marcatori diferiți!
- Nici după 10 meciuri disputate, adică 20 de echipe (din 24) intrate în joc, nu există vreun jucător care să fi înscris mai mult de un gol! Și s-a marcat de 27 de ori (25 de goluri și două autogoluri)…
- Dintre cele 20 echipe care au jucat în primele 4 zile, 5 formații n-au reușit să înscrie: Croația, Serbia, Austria, Ucraina și Belgia. Alte 5 formații n-au primit gol: Spania, Anglia, Franța, România și Slovacia.
- În ultimele 4 meciuri a încris doar câte o echipă.
- În prima repriză s-au marcat 18 goluri, dublu față de cele înscrise după pauză (9).
- Într-un clasament al celor mai bune rezultate de până acum, România e pe locurile 2-3 (din 20 de echipe care au jucat), la egalitate cu Spania (3-0 cu Croația), după Germania (5-1 cu Scoția), dar înaintea Angliei, Franței, Italiei, Olandei etc.
Clasamentul Grupei E
Rezultatele de până acum (14-16 iunie)
Grupa A
- Germania – Scoția 5-1
- Elveția – Ungaria 3-1
Grupa B
- Spania – Croația 3-0
- Italia – Albania 2-1
Grupa C
- Anglia – Serbia 1-0
- Danemarca – Slovenia 1-1
Grupa D
- Olanda – Polonia 2-1
- Franța – Austria 1-0
Grupa E
- Româna – Ucraina 3-0
- Slovacia – Belgia 1-0
REVISTA PRESEI: Belgienii au constatat că toți cei trei marcatori ai noștri au jucat în campionatul lor. Iar sâmbătă le vor fi adversari!
L’Equipe (Franța): „România a surclasat clar Ucraina, bifând a doua victorie istorică la Campionatele Europene. Românii au fost extrem de eficienți atât pe fază defensivă, cât și pe cea ofensivă. În prima repriză, Ucraina a încercat să intre în ritm, însă nu a izbutit. Românii au continuat să preseze constant, iar eforturile le-au fost răsplătite: căpitanul Stanciu a marcat cu un șut superb din afara careului. Ucraina, în ciuda unei posesii de peste 70%, nu a contat în atac. Selecționata lui Rebrov a început în ofensivă repriza a doua, însă a fost pedepsită pe contraatac, cu Răzvan Marin la finalizare. Băieții lui Edi Iordănescu nu s-au oprit aici, iar Drăguș a dus scorul la 3-0”.
The Guardian (Anglia): „Acum 30 de ani, când a putut pretinde pentru scurt timp că este printre cele mai bune echipe din lume, România a captivat inimile publicului cu o tușă spectaculoasă. Echipa asta a strălucit acum din nou, cu un efect devastator la întoarcerea ei la un turneu major de fotbal. Chiar dacă nu se poate compara cu clasa din 1994, această performanță, care denotă calitate autentică, sugerează că generația modernă a românilor poate să producă propriile legende. Ucraina habar n-a avut ce a lovit-o!”
Daily Mail (Anglia): „Nicolae Stanciu a înscris un gol rapid, considerat deja printre cele mai frumoase de la Euro 2024, iar naționala sa a învins Ucraina, începând grupa într-un stil spectaculos. Mijlocașul, care joacă pentru Damac, în Arabia Saudită, a marcat un gol fabulos în prima repriză, oferindu-le outsiderilor un început de vis în Germania. Efortul său fulgerător, combinat cu susținerea electrizantă a celor 40.000 de suporteri zgomotoși ai României pe «Allianz Arena» și cu fundașul lor dreapta cu părul albastru, i-a determinat pe mulți utilizatori de pe rețelele sociale să spună că România a devenit naționala favorită a tuturor la Euro 2024″.
Programul de marți (18 iunie)
- 19.00: Turcia – Georgia (Grupa F)
- 22.00: Portugalia – Cehia (Grupa F)
Programul de miercuri (19 iunie)
- 16.00: Croația – Albania (Grupa B)
- 19.00: Germania – Ungaria (Grupa A)
- 22.00: Scoția – Elveția (Grupa A)
Meciurile sunt transmise, după caz, de Pro TV și Pro Arena.