vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsTeoria “Virusul fabricat ca să reducă populația” a eșuat lamentabil. Cu câte...

Teoria “Virusul fabricat ca să reducă populația” a eșuat lamentabil. Cu câte milioane a crescut omenirea pe timpul pandemiei în primele 5 luni din 2020

-

Teoriile conspirației par credibile doar până la confruntarea cu cifre, fapte și raționamentul logic. Iar cele ventilate în pandemia de coronavirus nu fac excepție.

Intens vehiculată, teza potrivit căreia “virusul” a fost fabricat ca să fie redusă populația lumii” a atras foarte mulți adepți, dar un bilanț acum, când omenirea – exceptând America de Sud – a depășit momentul arată lipsa sa de fundament.

“Virusul fabricat ca să reducă populația” a eșuat: omenirea a crescut cu 33,7 milioane de locuitori în timpul pandemiei

Cifrele oficiale arată că, în pandemia de Covid-19, populația omenirii a continuat să crească în ritm susținut. Măsurile de precauție luate de guvernele lumii au afectat, într-adevăr, economia și obiceiurile anterioare pandemiei, dar s-a evitat un dezastru sanitar.

- Advertisement -

Impactul sutelor de mii de morți provocați de virus la nivelul întregii lumi se simte, într-adevăr, pentru că populația lumii se așteaptă să crească un pic mai puțin decât în anul anterior, dar diferența este realmente neglijabilă.

Conform datelor oficiale existente duminică, 31 mai 2020, în primele 5 luni ale acestui an omenirea a crescut cu 33.693.340 de locuitori.
Concret, de la 1 ianuarie și până la 31 mai s-au născut 58.074.339 de oameni și au murit 24.380.999.
Populația globală a ajuns, astfel, la 7.788.114.177 locuitori.

Între 1 iulie 2018 – 1 iulie 2019, numărul oamenilor de pe Terra a crescut cu 82,38 milioane. În 1 iulie 2019 – 1 iulie 2020, sporul va fi de 81,33 milioane

Privind comparativ, avem următoarele cifre:

- Advertisement -

– la 1 iulie 2018, omenirea număra 7.631.091.040 de locuitori,

– la 1 iulie 2019, omenirea număra 7.713.468.100 de locuitori

– la 1 iulie 2020, se estimează că omenirea va număra 7.794.798.739 de locuitori.

În intervalul 1 iulie 2018 – 1 iulie 2019, creșterea populației a fost de 82.377.060 de oameni.

În intervalul 1 iulie 2019 – 1 iulie 2020, creșterea se preconizează că va fi de 81.330.639 de indivizi.

După cum ușor se poate calcula, pandemia va “trage” în jos acest spor în mod absolut nesemnificativ. Imactul virusului asupra sporului demografic este, practic, nul.

„Planul diabolic“ al lui Bill Gates, George Soros sau al extratereștrilor a mers prost

Asta, pentru a rămâne în logica conspiraționistă, nu duce decât la concluzia că Bill Gates, George Soros, Illuminati, Rothschild, China, SUA, extratereștrii sau cine s-a mai vehiculat că ar sta în spatele maleficului plan au dat un rateu zgomotos.

Ori omenirea a avut noroc, ori am fost prea rezistenți, ori savanții plătiți de aceste entități malefice sunt niște incompetenți care-i tapează de bani degeaba pe stăpânii lor.

În concluzie, între teoria “virusul a fost fabricat ca să reducă populația lumii” și realitate stau cifrele: în pandemie, omenirea a crescut cu 33,7 milioane de locuitori.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. „Ne-au făcut de râs ca să apere o mână de hoți”

1 COMENTARIU

  1. Populatia chiar trebuie redusa insa nu prin metode brutale si nu in tarile unde e natalitate negativa ci unde natalitatea e exploziva.
    Nu luati in ris adevarata teorie a conspiratiei ca nu e acelasi lucru cu raspindirea de fake-news si propaganda Rusiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -