joi, noiembrie 21, 2024
AcasăLumeaEuropaViktor Orban dă de înțeles că ar putea scoate Ungaria din Uniunea...

Viktor Orban dă de înțeles că ar putea scoate Ungaria din Uniunea Europeană! Românii n-ar mai avea acces terestru fără vize spre Vest, ci doar spre Sud

-

Viktor Orban (58 de ani), prim-ministru al Ungariei timp de 16 ani (1998-2002 și din 2010 până în prezent), a făcut sâmbătă o aluzie clară la posibilitatea ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană. Este pentru prima dată când Orban evocă o astfel de perspectivă, relatează agenția germană de presă DPA, preluată de Agerpres.

Uniunea Europeană duce „un război sfânt, un jihad, sub sloganul statului de drept”, a acuzat sâmbătă politicianul naţionalist care în ultimii ani a mai făcut un exit periculos: și-a scos partidul, Fidesz, din Partidul Popular European (PPE) și l-a dus în Internaționala suveraniștilor și extremiștilor europeni, alături de nefrecventabila Marine Le Pen (Franța).

Viktor Orban a vorbit cu câteva zile înainte de o decizie crucială a Curţii Europene de Justiţie (CEJ), referitoare la noul mecanism al UE privind statul de drept. În cadrul acestui sistem, ţările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE.

Ungaria şi Polonia au depus o plângere împotriva acestui mecanism, care a fost adoptat în decembrie 2020, iar CEJ urmează să se pronunţe miercuri.

- Advertisement -

În acest context, Viktor Orban a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria. În caz contrar, a spus el, nu va fi posibil să se continue pe o cale comună.

Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria neîntrerupt din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drept. Orban a contrazis sâmbătă această evaluare.

„Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei. Ungaria nu vrea să devină ca Europa de Vest, aşa cum nu se aşteaptă ca Occidentul să adopte politicile ungare de azil sau de familie”, a adăugat Orban.

- Advertisement -

Acesta susține că Ungaria a vrut să menţină UE unită „în ciuda alienării culturale tot mai mari”. Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut „oferte de toleranţă” atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri, a declarat Orban.

„Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a avertizat Viktor Orban, cu o nuanță amenințătoare.

El a făcut aceste afirmații într-un discurs rostit la Budapesta, în faţa susţinătorilor, în condițiile în care la începutul lunii aprilie are de trecut testul alegerilor parlamentare și vrea să obțină un nou mandat de prim-ministru. Numai că, pentru prima dată de când a preluat puterea în 2010, Orban și partidul său naționalist de guvernământ, Fidesz, se vor confrunta la urne cu un front unit al partidelor de opoziție.

În aceeași cheie electoral-populistă, Viktor Orban a anunțat sâmbătă că va prelungi plafonarea prețurilor la caburanți până după alegeri.

Dacă Ungaria ar ieși din Uniunea Europeană, România n-ar mai avea ieșire terestră directă fără vize și fără taxe vamale spre Occident, ci doar spre sud, în direcția Bulgaria – Grecia. Toți vecinii care ne separă de Vest (Ucraina, Ungaria, Serbia) ar fi țări din afara Uniunii Europene.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* SUA: Putin a decis să invadeze Ucraina „în zilele următoare, probabil miercuri”. Va fi atacată și capitala Kiev, pentru a fi impus un guvern pro-rus

* Băsescu: „De ce susținem Ucraina? Dacă privim pe hartă, vedem că după Ucraina urmăm noi” / „Putin a pierdut. Nu va invada Ucraina”

* Rusia nu-și mai poate face mendrele în România! Patru evenimente care rescriu istoria, în două zile

* Liiceanu face zob cooperativa Gâdea – Antena 3: daune morale de 20.000 de euro, după un proces de calomnie! „Vidanjorul lui Voiculescu” afirmase, abject, că filosoful și-a bătut soția când era însărcinată

* PSD l-a rezolvat și pe Nelu Barbu de la B1 TV: jupân la Registrul Auto Român, cu 2.500 de euro pe lună! E a 8-a sinecură a sa în 5 ani. Dăncilă îl trimisese consul la Shanghai, Orban l-a revocat

Cel mai dur atac al lui Nicușor Dan la adresa Antenei 3: „Minte isteric, pentru a o pune pe Firea din nou primar”; „o mașinărie infernală”, care „manipulează, dezinformează, distorsionează, înveninează”, face „presiuni josnice”

Procurorii dau iama în căpeteniile AUR: dosare penale pentru George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă!

Tatăl lui George Simion, condamnat penal pentru că a bătut 5 polițiști! Ulterior, a lovit și un reporter. „E scandalagiu, îi place băutura. Dacă mergi la el, ai grijă! E foarte violent!”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (85) / “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

* Persoanele paralizate ar putea merge din nou. Cum funcționează dispozitivul care se implantează pe măduva spinării

3 COMENTARII

  1. 1. Vorban se joaca dea hai sa aruncam Europa in aer. Asia nu dezminte nici astazi. Un individ cu origini atat de evident neeuropene vrea sa deraieze Europa. Pupilul lui Soros nu se dezminte.
    2. Ca si pe vremea lui Bela Kuhn, poporul maghiar pare a uita realitatea in favoarea unui discurs de un sovinism ridicol. Si se mai spune ca sunt printre cei mai inteligenti europeni.
    3. Realitatea de care fuge poporul maghiar are trei fatete:
    – maghiarii si romanii sunt doua populatii enclava
    – fara romani, maghiarii nu vor „ocupa” Ardealul, ci vor fi o pozitie mai sus pe lista genocidului. De fapt sunt pe lista scurta, imediat dupa romani.
    – cu o Romanie mica si ocupata de Rusia vor avea cel mai indarjit si plin de ura adversar. Un atac ruso-ungar asupra Romaniei se va termina foarte prost pentru Ungaria in maximum 30 de ani!
    4. Sper, daca nu intr-o prietenie polono-ungaro-romana, macar o alianta in fata pericolului rusesc. Ar fi ideal. Insa… Lucrurile sunt cum sunt si nu cum ne facem iluzii ca ar trebui sa fie. Maghiarii ar trebui sa se destepte odata si sa-l debarce pe Vorban. Romanii si maghiarii sunt in aceeasi oala. Aroganta maghiara ne poate distruge insa pe toti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -