joi, noiembrie 21, 2024
AcasăAlegeri 2020VIDEO. Prețul cu care s-au vândut PSD-ului măscăricii Țociu și Palade: câte...

VIDEO. Prețul cu care s-au vândut PSD-ului măscăricii Țociu și Palade: câte 25.000 de euro. Înregistrări descalificante

-

Recenta dezlănțuire de ură a „comicilor” Romică Țociu și Cornel Palade la adresa lui Nicușor Dan și a lui Clotilde Armand are o explicație pur financiară. Pentru o prestație similară, în 2009, cei doi măscărici au primit de la PSD câte 25.000 de euro.

Într-o inregistrare video postata pe Facebook de jurnalistul Ovidiu Titi Ciutescu, Romică Țociu povestește cum a luat 25.000 de euro de la Viorel Hrebenciuc pentru a face o sceneta impotriva lui Traian Băsescu. Tot 25.000 de euro a luat atunci și partenerul său de scălâmbăieli, Cornel Palade.

În filmare, Țociu relatează mândru, la o masă cu mai mulți cheflii, folosind numeroase cuvinte obscene, cum a luat bani de la PSD și de la Viorel Hrebenciuc pentru a face o scenetă în campania electorală prezidențială din 2009. El recunoaște rânjind că banii i-a primit la negru, „fără bon fiscal”. „Nu se percepe taxe la urgențe”, spune Țociu în râsetele asistenței.

VIDEO: Autodenunțul lui Țociu

„Romică, Geoană candidează, avem nevoie de un clip împotriva lui Băsescu, să-i dam la temelie”

„Asta rămâne între noi. Ne cheamă Herebenciuc la PSD și spune: «Romică, Geoană candidează, avem nevoie de un clip împotriva lui Băsescu, să-i dam la temelie. Eu zic: «Dom’ președinte, mi-e puțin cam frică, că ăsta e răzbunător. Apoi ne prinde, ne arde. Și zic: «Facem astea două clipuri, câte 25.000». Și el zice «Da». 25.000 de euro. Zic că la banii ăștia și bătaie dacă luăm, îl facem. Pula mea, asta e! Mă duc la Cornel (Cornel Palade – n. red.), îi spun: «Uite, ne roagă asta». El: «Nu, să moară mama, împotriva lui Băsescu nu!». Îi spun de 25.000. «Păi, hai, când începem filmarea?»”

- Advertisement -

Țociu a confirmat că la final a luat banii, în total 50.000 de euro, și că „a împărțit cașcavalul cu Cornel”.

Măscăriciul a mai spus apoi, în hăhăielile comesenilor, că banii au fost primiți la negru. „Fără bon fiscal, nu se percepe taxe la urgențe”, a spus Țociu, cu un dezacord de mare agramat.

VIDEO: Videoclipul pentru care Țociu și Palade au primit 50.000 de euro

În actuala campanie pentru alegerile locale, Țociu și Palade au lucrat din nou pentru PSD. Ei au lansat trei scenete, în care i-au batjocorit pe Nicușor Dan și Clotilde Armand, precum și USR-PLUS. Scenetele au fost apoi promovate intens pe rețelele de socializare de către propagandiștii PSD.

- Advertisement -

Nu se știe câți bani au luat de data asta Țociu și Palade, dar din 2009 avem un reper al tarifelor pentru care se prostituează ei: 25.000 de euro per capita.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -