Patriarhul Kiril al Federației Ruse, înregimentat în trecut în KGB, e urmărit de blestemele ucrainenilor, după ce a sprijinit necondiționat invazia criminală comandată de teroristul planetar Vladimir Putin.
Păcătosul Kiril s-a prăbușit sâmbătă, 25 iunie, pe podeaua de marmură în timpul sfințirii unei biserici din Novorossiisk, oraș portuar din regiunea Krasnodar. Acolo se află și o bază militară a marinei putiniste.
Un videoclip scurt cu căderea șefului Bisericii Ortodoxe Ruse a apărut pe un canal rusesc de Telegram. Kremlinul a intrat imediat pe fir și a declanșat o “operațiune specială” de înlăturare a filmulețului de pe toate rețelele de socializare, remarcă site-ul ucrainean Obozrevatel.com.
Vladimir Gundiaev (75 de ani) – numele real al patriarhului Kiril – s-a rănit la spate. Totuși, la scurt timp după căzătură, s-a ridicat în amvon. Informația a fost furnizată de protodiaconul Andrei Kuraev.
Andrei Kuraev: „Un incident neplăcut s-a petrecut astăzi (25 iunie – n. red.) la sfințirea templului din Novorossiisk. După terminarea sfințirii templului, Patriarhul Kiril a alunecat pe podeaua scumpă de marmură și a căzut după părăsirea amvonului. N-au avut timp să acționeze nici securiștii, nici serviciul de protocol, nici episcopii care stau în apropiere. Patriarhul s-a rănit la spate pe marginea amvonului. Liturghia a continuat. Mitropolitul Grigori și episcopul local Feognost se uitau cu vinovăție la patriarh și așteptau o reacție. Dar de vină sunt restricțiile pentru coronavirus, din cauza cărora patriarhul nu se lasă atins și sprijinit pe trepte”.
Site-ul Obozrevatel.com remarcă următoarele: “Videoclipul căderii a apărut în rețea, de unde a început deja să fie îndepărtat în Rusia. Deși în Federația Rusă căderea lui Gundiaev se explică prin «restricții legate de coronavirus», având în vedere aprobarea lui cu privire la războiul din Ucraina, aceasta seamănă mai mult cu karma sau pedeapsa lui Dumnezeu”.