vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaVIDEO. Momentul exploziei în care al doilea român moare în Afganistan, în...

VIDEO. Momentul exploziei în care al doilea român moare în Afganistan, în atacurile teroriştilor talibani

-

Un militar român a fost ucis în ataccul terorist care a avut loc în acestă dimineaţă, în Kabul. Este al doilea român mort în decurs de câteva zile. Atacul, care s-a soldat cu 5 morți, a fost revendicat de talibani.

O nouă explozie puternică s-a produs joi în centrul capitalei afgane Kabul, în apropierea cartierului general al NATO şi a unor birouri guvernamentale.

Aceasta a fost revendicată de militanții talibani. Atentatul sinucigaş cu maşină-capcană din Kabul a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO şi s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi 35 de răniţi.

- Advertisement -

Viorica Dăncilă a transmis condoleanțe familiei soldatului român care a murit.

- Advertisement -

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că sediul agenţiei de spionaj afgane a fost ţinta atacului şi că explozia s-a produs când un convoi de forţe străine trecea prin zonă, potrivit Agerpres.

Deflagraţia a fost provocată de un minibus încărcat cu explozibili, care a sărit în aer în jurul orei locale 10:10 (05:40 GMT), a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Informația a fost confirmată de ministrul Apărării, Gabriel Leș, pentru Digi24.ro.

Un purtător de cuvânt al agenţiei de spionaj afgane a declarat că ţinta a fost un punct de control.

Atacul se produce în plin proces de negocieri între SUA şi talibani.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIȚI ȘI:

* Uşor, puişor! Parlamentul britanic spune „stop” unui Brexit dur. Pus cu botul pe labe, Boris Johnson a folosit degeaba „teoria jocurilor”

* BREXIT: Europa pregăteşte „fonduri pentru catastrofe”! Parlamentul de la Londra îl obligă pe Boris Johnson să amâne din nou ieşirea Marii Britanii din UE

* UE confirmă urgia Brexit. Cine îl mai opreşte pe Boris Johnson? Semne tot mai proaste pentru economia britanică, îngrijorări la Bruxelles

* Europa se clatină sub cizma extremei drepte, la 80 de ani de la invazia nazistă în Polonia. Cum se explică scorul AfD în alegerile din Germania

A doua organizație importantă care se retrage din Coaliția lui Cumpănașu, pentru a nu-i face acestuia „jocul politic”

Un cretin, candidat la Președinția României. Dacă vreți să fiți ca el, votați-l!

Caracatița care-l susține pe Cumpănașu: sindicaliști, polițiști, masoni, foști șefi ai Guvernului, ai Armatei și ai SRI

 

2 COMENTARII

  1. Pur și simolu când vezi atâta sange și groaza rămâi Fără cuvinte!
    Din păcate un roman de-al nostru a intrat in zona morții!!!!
    Cât Dumnezeule va mai dura atâta vărsare de sange ?
    Dumnezeu sa-l odihneasca !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -