Acasă Sport VIDEO. Maradona revine cu dansul victoriei, în campionatul Argentinei. Show total

VIDEO. Maradona revine cu dansul victoriei, în campionatul Argentinei. Show total

Diego Armando Maradona face din nou spectacol pe banca tehnică și mai ales în vestiarul echipei sale. Gimnasia La Plata obținut prima victorie în campionatul Argentinei, abia în etapa a 9-a, dându-i ocazia lui „El Pibe d’Oro” să se manifeste ca la fost sa formație, Dorados din Mexic.
Gimnasia La Plata (ultima în clasament) a învins sâmbătă în deplasare, cu scorul de 4-2, echipa Godoy Cruz (penultima), în etapa a 9-a a campionatului Argentinei, făcând schimb de locuri.
Legendarul Maradona, care pe 30 octombrie va împlini 59 de ani, a preluat echipa din La Plata de pe ultimul loc al clasamentului. După 5 etape, Gimnasia avea un singur punct. Primele trei meciuri ale lui Maradona au însemnat tot atâtea înfrângeri, dar al patrulea a fost cu noroc. Astfel, Gimnasia a urcat de pe locul 24 pe 23.
Victoria a declanșat dansul lui Maradona. Unul așteptat de multă vreme, pentru că și izbânzile echipelor antrenate de el sunt foarte rare. Nici în Mexic, nici în Argentina, fostul jucător de legendă (probabil, cel mai mare din istoria fotbalului) n-a găsit prea des drumul spre victorie, ca antrenor.
VIDEO: Maradona în vestiar, după victoria de la Mendoza

 

După dansul din vestiar, Maradona le-a ţinut jucătorilor un discurs de la microfonul stewardeselor, în avionul cu care echipa s-a întors la Buenos Aires.
„Astăzi trebuie să sărbătorim munca fiecăruia dintre voi, pentru că am câştigat la Mendoza, OK? Sunt mândru să fiu antrenorul echipei Gimnasia y Esgrima de La Plata”, le-a spus „căpitanul navei”, aşa cum s-a autointitulat Maradona.

Acesta a făcut spectacol și în timpul meciului cu Godoy Cruz. A gesticulat îndelung la cele patru goluri marcate de echipa sa și a suferit la cele două primite.

VIDEO: Maradona în meciul cu Godoy Cruz (4-2)

Acum, Maradona pare un om rătăcit (el s-a drogat mulți ani, apoi a trecut prin ședințe de dezintoxicare). Dar în urmă cu 33 de ani câștiga titlul mondial cu Argentina, în stil de extraterestru. Memorabile au rămas cele două goluri din „sfertul” cu Anglia (2-1): unul cu mâna (pe atunci nu era arbitraj video!) și altul la capătul unui slalom fabulos.

VIDEO: Argentina – Anglia 2-1, în 1986

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Mesajul fantastic al Simonei Halep. Antrenorul Darren Cahill revine lângă ea pentru noi titluri de Grand Slam

VIDEO. Dacă doriți să revedeți un meci istoric: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Îți vine să sari în sus de bucurie și la reluare!

VIDEO. Neputința new-yorkeză a Simonei Halep. A treia eliminare prematură. Risc de prăbușire în clasamentul WTA

Dramatic și superb! Noaptea în care Bianca a spulberat visul Serenei și a trecut peste Simona. Campioană la US Open la 19 ani!

Sănătate, Gabi Balint! Fostul mare fotbalist a făcut infarct. A fost operat și i-au fost implantate trei stenturi

VIDEO. Victorie mare în Europa League: CFR Cluj – Lazio Roma 2-1. La Sofia, Keșeru – trei goluri cu ȚSKA Moscova!

Suedia și Norvegia joacă pentru noi. Dar noi când jucăm fotbal?!

VIDEO: România – Spania 1-2. Blestemul naționalei de fotbal, cu Contra antrenor: începe să joace doar la 0-2

INTERVIU. Belodedici: „Becali să meargă la Hagi cu un caiet și să-și ia notițe!”. Și: „Dacă vin rușii, ne batem cu ciomegele”

loading...

1 COMENTARIU

  1. Bravo lui si actualei sale echipe, pe care o antreneaza (de altfel: CEA MAI… VECHE formatie-de-fotbal care MAI EXISTA in Argentina de azi, infiintata ipe… 3 iunie 1887, un club care si-a pastrat, pana in urma cu doar cativa ani, numele initial-COMPLET: „Gimnasia y Esgrima” La Plata !) , dar… MARADONA ramane un soi deee… ILIE NASTASE: un IMENS sportiv (poate… CEL MAI MARE — ! — in ISTORIA sportul său), dar un om… mic, in viata de dupa retragerea din viata competitionala (de jucator), in special in cea… PRIVATA !

    Despre Ilie Nastase… NU mai comentam, ca este… VESTIT (in sens, DIN NENOROCIRE, absolut… NEGATIV !) pentru ceea ce a facut in ultimii ani…

    Maradona… LA FEL: viata (COMPLET !) DEZORDONATA…, dependenta de DROGURI (!)…, prietenii cuuu… CRIMINALI precum Fidel Castro sau Chavez !

    Dar…, REPETAM: ca si in cazul lui ILIE NASTASE, nici lui Maradona nu-i poate lua nimeni… GLORIA (!!!) de pe vremea cand era… MEGA-JUCATOR !

    (PACAT ca… DOAR ei ÎNȘIȘI si-o pot PĂTA !)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here