VIDEO. Klaus Iohannis, recital de ipocrizie și minciuni la aniversarea DNA. În timp ce ține în brațe coaliția PSD-PNL, proclamă că lupta împotriva corupției rămâne marele său obiectiv!

6
1031
Președintele Klaus Iohannis a spus, la aniversarea a 20 de ani de DNA, ceea ce vrea să audă Comisia Europeană. Faptele sale n-au nicio legătură cu vorbele

Klaus Iohannis a dat un nou recital de ipocrizie, asezonată cu informații neadevărate. Marți, la aniversarea a 20 de ani de la înființarea DNA, șeful statului a făcut declarații în totală contradicție cu faptele sale. Președintele țării a pretins, în fața audienței, că vrea ca Legile Justiției să corespundă normelor europene și că obiectivul său principal rămâne lupta împotriva corupției. Dincolo de vorbe rămâne realitatea: a adus la putere și s-a aliat cu PSD, cel mai corupt partid din România, iar Legile Justiției au fost masacrate de ministrul său și de coaliția pe care a forjat-o personal în Parlament.

Nu există, practic, nicio legătură între declarațiile făcute marți de Klaus Iohannis și faptele sale.

Șeful statului a afirmat că munca procurorilor trebuie să aibă în spate o legislație clară, care să garanteze independența Justiției și buna funcționare a parchetelor. De fapt, anul trecut tocmai Iohannis a rupt coaliția PNL-USR când a văzut că ministrul de atunci al Justiției, Stelian Ion, acționează pentru a scoate parchetele de sub controlul politic.

În Parlament, coaliția PSD-PNL a pus-o pe controversata Laura Vicol-Ciorbă (PSD), „avocata cămătarilor”, șefă la Comisia Juridică a Camerei Deputaților. În plus, măcelărește toate legile și recomandările UE care ar trebui să asigure o justiție independentă.

Șeful statului spune ce vrea să audă Comisia Europeană și face ce vrea sistemul corupt care căpușează România de 30 de ani

Tot Iohannis a spus că reforma Legilor Justiției ar trebui finalizată în acord cu recomandările organismelor europene. În fapt, lucrurile se petrec exact pe dos. Coaliția PSD-PNL s-a grăbit în Parlament să adopte legislația înainte să vină observațiile Comisiei de la Veneția. Dezastrul provocat în legislație de PSD-ul lui Dragnea în perioada 2017-2019 nu a fost deloc reparat – lucru sesizat în repetate rânduri de Comisia Europeană.

Cel mai recent exemplu este legea avertizorilor de integritate. Parlamentul României a întors pe dos directiva venită de la Comisia Europeană, transformând o lege menită să-i protejeze pe cei care demască faptele de corupție într-una represivă, în care autorii sesizărilor sunt obligați să-și dezvăluie identitatea.

Iohannis a mai pretins că principalul său obiectiv, ca președinte, rămâne cel de la începutul primului mandat: lupta împotriva corupției. De fapt, președintele țării a fost cel care a aplicat lovitura mortală societății civile și speranțelor că se poate diminua fenomenul corupției atunci când a eliminat USR de la guvernare pentru a aduce în loc PSD, cel mai corupt partid din istoria României.

În ultima vreme a mai devenit vizibil și un alt fenomen: faptul că Iohannis nu mai e atacat de trustul lui Dan Voiculescu, semn că și cu acest oligarh s-a ajuns la un acord, via PSD.

Duplicitatea lui Iohannis are rolul de a evita o coliziune frontală cu Uniunea Europeană. Spre deosebire de liderii din Ungaria și Polonia, care își asumă fățiș intenția de a adopta o așa-zisă „democrație iliberală”, cei din România încearcă s-o instituie pe furiș, aprobând verbal tot ce li se spune de la Bruxelles, pentru ca în țară să facă exact pe dos.

Cazul DNA, unde a ținut Iohannis cuvântarea de marți, este absolut relevant. De la venirea acestuia ca președinte, instituția n-a mai fost protejată și și-a pierdut treptat capacitatea de a mai prinde infractori cu gulere albe. În ultimii ani, DNA a devenit irelevantă, întorcându-se la anchetarea escrocilor mărunți, a unor funcționari de duzină și, cel mult, primari de rangul 2 și șefi de instituții deconcentrate.

Au dispărut dosarele de mare corupție, care-i vizează pe miniștri și oligarhi. Acum, aceștia nu mai au decât grija Parchetului European, unde a ajuns șefă Laura Kovesi – fosta șefă a DNA destituită chiar de Iohannis, prin decret, la presiunile PSD și ale Curții Constituționale.

Principalele afirmații ale lui Klaus Iohannis

„Coincidența face ca acest moment aniversar al DNA să aibă loc în perioada în care Parlamentul dezbate proiectele legilor justiției, propuse de Guvern în luna august, după un proces complex de elaborare a acestora, bazat pe consultări publice, cu sistemul judiciar și cu Comisia Europeană. Rezultatul dezbaterilor parlamentare trebuie să răspundă dezideratelor pe care le-am menționat.

Totodată, este nevoie de resurse umane suficiente, calificate și de alocări bugetare care să permită desfășurarea activității în condiții optime, acestea constituind inclusiv obiective asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lupta împotriva corupției a fost și rămâne un obiectiv al mandatelor mele de Președinte al României. În această perioadă complicată, avem nevoie mai mult ca oricând de un stat funcțional, în care autoritățile colaborează în spiritul loialității constituționale, de politicieni și funcționari publici onești, de o cultură solidă a integrității, inclusiv în mediul privat, și de promovarea valorilor europene.

DNA a făcut progrese mari, ajungând un model la nivel european.

Parcursul DNA nu a fost lipsit de obstacole sau eșecuri punctuale. Ele trebuie evaluate,onest și obiectiv.

O societate în care corupția e combătută riguros reprezintă o societate puternică și stabilă

Este nevoie de resurse umane și de alocări bugetare care să permită desfășurarea activității în condiții optime

Avem nevoie de politicieni onești , de o cultură a onestității inclusiv în mediul privat

România s-a schimbat radical prin creșterea nivelului de transparență și integritate. S-au schimbat și mentalitățile, iar societatea românească nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică

Acum două decenii, ferm angajată pe drumul european, România a decis înființarea PNA pentru combaterea corupției la nivel înalt. Acest demers a fost de importanță capitală.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Din „motive de securitate”, MAE le-a refuzat viza de intrare în România celor 14 „jurnaliști” de la Russia Today ascunși în delegația oficială! Moscova are o veche tradiție în a „deghiza” agenți KGB sau GRU în ziariști

* VIDEO. Nebunie în Rusia: șeful unui centru de recrutare – ucis de un tânăr care refuza să meargă pe front! Recruții se bat cu polițiștii și-i cheamă să meargă cu ei la moarte. În Moscova sunt arestate și femeile din stațiile de autobuz

* VIDEO. Referendumul lui Putin: comisarii merg din ușă-n ușă, însoțiți de ceceni cu mitralierele pregătite. De frică, mulți locuitori nu deschid ușa

* Lista rușinii: cele 8 țări care s-au angajat să-l ajute pe Putin să anexeze 4 regiuni, în urma unor pseudo-referendumuri

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

* România, pe urmele Ungariei: aplică „modelul Viktor Orban” în afaceri. Companiile prietenului lui Iohannis au câștigat contracte din bani publici de 148 de milioane de euro din 2015 încoace

* Culmea tupeului: partidul mega-datornicului Dan Voiculescu strânge semnături pentru confiscarea averilor ilicite!

* Rareș Bogdan joacă golf cu Ponta. Pentru Turcescu, ex-PSD-istul nu mai „minte cum respiră”, ci e „Victor”

* VIDEO. Bătaie de mahala între Reghecampf și Prodanca (încă soți). Penibili și când își declarau iubire gheboasă la TV, și când își dau pumni în stradă

6 COMENTARII

  1. Un individ fara scrupule. Niciun presedinte nu a fost ca el. Una declara, alta face. Asta este adevarata fata a Premierului de la Grivco. 10 ani pierduti de Romania pentru ca au votat raul cel mai mic. PSD i-a oferit candidat pe Mincinosul Mincinosilor Pinnochio si pe Proasta Romaniei. Halal competitie. Niciun presedinte nu si-a tradat electoratul pana la Iohannis. Sa faci pac cu Ciuma Rosie, sa arunci in veceu 6.5 milioane voturi asta inseamna sa fie neamt si sa te cheme Iohannis. Daca ni-l baga pe gat Varanul in 2009 eram terminati complet acum. Ar fi fost si premier si presedinte mancandu-ne lejer 20 de ani.

  2. A venit turistul în țară!…ura,putem începe să ne facem că muncim!!!…
    Cine este acest om?…Pe cine reprezintă el și cine i-a dat mandat să călătorească unde vrea mușchiul lui?…

  3. A început să-mi fie groază. Dacă și UE ne dă drumul din brațe și scoate MCV-ul admițând legile justiției propuse de C. Predoiu, mai rele decât cele din epoca Dragnea vom fi aruncați în mâinile rușilor. Căci aceste spălătoare care ne conduc pentru a-și păstra fotoliile vor accepta ca România să devină Gubernia știm noi cui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here