Dictatorul rus Vladimir Putin le-a dat joi o nouă lovitură celor care încă mai cred că se poate negocia cu el, comparându-se cu țarul Petru cel Mare. Într-o răstălmăcire tipică a istoriei, Putin a pretins că el nu face acum, asemenea fostului țar, decât să recupereze teritoriile care le aparțin de drept rușilor. În realitate, războaiele duse în preajma anului 1700 de țarul Petru cel Mare au fost de cotropire: teritoriile baltice capturate de la suedezi nu le aparținuseră niciodată rușilor și erau locuite de alte popoare.
Joi, 9 iunie 2022, când s-au împlinit 350 de ani de la nașterea lui Petru cel Mare, Putin a vizitat o expoziție dedicată țarului, iar la final a făcut o paralelă între acesta și el însuși: „Petru cel Mare a purtat marele război nordic timp de 21 de ani. În timpul războiului cu Suedia, el n-a cucerit nimic, a luat înapoi ceea ce ne aparținea, chiar dacă toată Europa recunoștea ca fiind al suedezilor. Se pare că este rândul nostru acum să ne luăm pământurile înapoi”.
Putin is just obsessed with unlimited territorial gains, “bringing back what’s ours.”
Big greetings to everyone who really thinks Russia will stop after it swallows Ukraine. pic.twitter.com/BCr7yNpxNm— Illia Ponomarenko 🇺🇦 (@IAPonomarenko) June 9, 2022
O comparație falsă și incompletă: Petru cel Mare a fost un admirator al Occidentului și a încercat să-și modernizeze țara după modelul european. Putin urăște Occidentul și încearcă să-și îndepărteze poporul de acest model
Viziunea este nu doar falsă, ci și incompletă.
Falsă, pentru că Petru cel Mare a anexat în urma acestor războaie teritorii locuite de alte popoare și care nu fuseseră niciodată ale Rusiei – precum țările baltice unde locuiau letonii, estonii și lituanienii. Unele din aceste anexiuni au fost rusificate în timp, altele n-au putut fi rusificate în ciuda tuturor politicilor de teroare și deznaționalizare purtate de imperiul țarist.
Incompletă,pentru că Putin este tipul de dictator complet opus lui Petru cel Mare. Acesta din urmă era un mare admirator al Occidentului și al civilizației europene, pe care a încercat să o impună și în societatea arhaică rusească.
Petru a făcut o lungă călătorie prin Europa, unde a cercetat îndeaproape societatea, economia și cultura. Tot ceea ce a făcut în Rusia a avut ca scop imitarea Europei. A adus oameni de cultură și de știință din Vest, i-a pus pe boieri să-și taie bărbile și i-a silit să renunțe la caftanele lor în favoarea costumelor apusene, iar orașul Sankt Petersburg l-a construit la Marea Baltică, pe teritoriile proaspăt anexate de la suedezi, special pentru a avea deschidere către Europa. Tot în acest scop a mutat capitala imperiului de la Moscova la Sankt Petersburg – să fie mai aproape de Occident.
Prin contrast, Putin urăște Europa și tot ce înseamnă ea. De peste 10 ani a început un război nedeclarat împotriva civilizației europene, finanțând tactici hibride, cu ferme de troli, campanii de dezinformare și manipulare, încercări de a fărâmița unitatea socială a națiunilor și de a influența procesele electorale. În paralel, Putin își izolează poporul de restul lumii, îndoctrinându-l cu propagandă anti-europeană și anti-occidentală, încercând să-l întoarcă în epoca sovietică după care este nostalgic.
În timp ce vorbește despre faptul că ucrainenii și rușii sunt același popor, Putin duce un război de purificare etnică și teroare împotriva statului vecin
În acest context, comentariile făcute de Putin când țara sa intra în a 106-a zi a invaziei sale în Ucraina nu reprezintă decât încă o mostră de răstălmăcire a realității. „Se pare că și nouă ne-a revenit sarcina de a returna (ceea ce este al Rusiei – n. red.) și de a întări (țara – n. red.). Și dacă pornim de la faptul că aceste valori fundamentale stau la baza existenței noastre, vom reuși cu siguranță să rezolvăm sarcinile cu care ne confruntăm”, a promis dictatorul în fața unei audiențe formată din tineri.
Un alt paradox este că Putin, în timp ce propovăduiește o viziune conform căreia Ucraina nu există, de fapt, iar ucrainenii sunt ruși care sunt readuși la patria-mamă, duce un război devastator și de purificare etnică împotriva acestora. Armata rusă este acuzată de crime îngrozitoare împotriva umanității, cu masacre împotriva civililor neînarmați și practicarea violului la scară largă, ca armă de război. Peste un milion de ucraineni din teritoriile ocupate în estul și sudul țării vecine au fost deportați în zone îndepărtate din Siberia, cel mai adesea în preajma Cercului Polar, exact așa cum procedau țarii ruși și, apoi, comuniștii în epoca lui Stalin.
Înainte de vizita lui Putin la expoziție, televiziunea de stat a difuzat un documentar care îl lăuda pe Petru cel Mare ca fiind un lider militar dur, care a extins foarte mult teritoriul rusesc în detrimentul Suediei și al Imperiului Otoman, cu ajutorul armatei și al marinei modernizate pe care le-a construit. Paralela cu Putin era evidentă.
„Lui Putin îi plac liderii pe care îi vede ca pe niște manageri duri și puternici. Vrea să fie văzut ca un modernizator în stilul lui Petru cel Mare, chiar dacă va rămâne în istorie ca un conducător crud, mai degrabă ca Ivan cel Groaznic“
În ultimii ani, interesul dictatorului pentru istoria Rusiei a devenit tot mai evident în aparițiile sale publice.
În iulie 2021, Kremlinul a publicat un eseu de aproape 7.000 de cuvinte scris de Putin, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care susținea că Rusia și Ucraina erau o singură națiune divizată în mod artificial. Această teză a pus bazele invadării Ucrainei în februarie.
Lucrurile nu s-au oprit aici. Cu doar 2-3 zile înaintea atacului criminal, Putin l-a acuzat pe Vladimir Lenin, fondatorul Uniunii Sovietice, că a creat Ucraina pe ceea ce Putin a spus că a fost istoric teritoriul rusesc și că a plantat astfel sămânța prăbușirii URSS. Apoi l-a lăudat pe Iosif Stalin pentru crearea „unui stat puternic centralizat și absolut unitar”, chiar dacă a recunoscut represiunea „totalitară” al dictatorului sovietic.
„Lui Putin îi plac liderii pe care îi vede ca pe niște manageri duri și puternici”, a explicat Andrei Kolesnikov, cercetător senior la Carnegie Endowment for International Peace. „Vrea să fie văzut ca un modernizator în stilul lui Petru cel Mare, chiar dacă va rămâne în istorie ca un conducător crud, mai degrabă ca Ivan cel Groaznic.”
Pai se compara bine. Tarul Petru a fost un derbedeu psihopat ca si Putin. Pe unde trecea se imbata ca porcul cu toata suita si apot dispareau dimineata devreme. Fara nemti, englezi, francezi si olandezi sa-l ajute nu ar fi fost nimic de capul lui.
Mare imbecilitate cu „ajutatul” asta. Daca ar sta binevoitorii astia in banca lor am fi scutit doua razboiae mondiale, razboiul rece, cateva genociduri plus omniprezentul pericol nuclear. Nu stiu cum se face dar tot timpul e un handicapat gata sa salveze Rusia. Nu mai vorbim de idiotii Harding, Hoover, Roosevelt, Kennedy, Nixon, Regan, Clinton ca si idotii Macron si Merkel. Pai nici daca le faceau rusii farmece, rugaciuni si ritualuri nu s-ar fi gasit atatia tampiti sa moara sa-i ajute pe rusii, in timp ce rusii le promit distrugerea.