VIDEO. Ciolacu face praf PNL în direct, la TVR: „A fost o guvernare dezastruoasă, ineficiență totală, abordare greșită. Era evident că trebuie un restart“

0
1693
Cristache l-a servit în genunchi pe Ciolacu, în studioul TVR: nu i-a pus, în 48 de minute, nicio întrebare incomodă

Exact așa cum se anticipa, PSD joacă un joc dublu după ce a fost invitat de Iohannis la guvernare și continuă să se comporte ca și cum ar fi în opoziție, deși se află acum la butoane și drenează resursele țării. Marcel Ciolacu, șeful social-democraților, a recidivat marți, când a lansat la TVR 1, în emisiunea „România 9“ a lui Ionuț Cristache, atacuri violente la adresa partenerilor de guvernare de la PNL. Un atac similar avusese loc chiar de la tribuna Parlamentului, în momentul votării noului Guvern.

Ionuț Cristache, omul plantat de Dan Voiculescu și Liviu Dragnea acum câțiva ani la TVR pentru a prelua și amplifica agenda Antenei 3, și-a început emisiunea cu remarci ironice la adresa lui Iohannis și slugarnice față de Marcel Ciolacu: “Cum ați ajuns din ciuma roșie, dușmanul poporului, vânzătorul Ardealului, tenebrosul președinte de partid care făcea înțelegeri secrete cu ungurii să plece cu Ardealul la subraț în salvator de țară?“.

Ciolacu a răspuns în forță, spunând că n-are de ce și cui să dea explicații, că PSD e cea mai responsabilă și stabilă forță politică din țară și că a făcut concesii ca să salveze România după guvernarea PNL-USR.

Șeful PSD a lansat atacuri în serie, adesea vorbind cu dispreț despre liberali: „A fost o guvernare dezastruoasă. Dacă se pierd atât de multe vieți omenești, cel puțin în zona sanitară, ineficiență totală, o abordare greșită. Era evident că trebuie un restart și o nouă viziune“. Ciolacu personal a condus, chiar și după intrarea la guvernare, discursul conspiraționist și obstrucționist al PSD, care a sabotat măsurile de prevenire a îmbolnăvirii populației cu Covid. Cu puțin timp înainte să se voteze Guvernul, PSD a picat în Senat, alături de AUR, legea certificatelor verzi, ceea ce a prăbușit imediat rata de vaccinare care tocmai începuse să crească.

Cristache a omis să-l deranjeze pe Ciolacu amintindu-i despre aceste „amănunte“, mergând pe linia sa obișnuită, anti-Iohannis și anti-PNL, care uneori degenerează în puseuri anti-occidentale, anti-NATO și antiamericane.

Ciolacu a râs de ieșirea lui Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL care se arătase deranjat că, la investirea Guvernului Ciucă, liderul PSD i-a făcut praf pe noii parteneri de coaliție. „N-o să-l sun pe Rareș Bogdan să-l întreb ce discursuri o să susțin eu“, s-a amuzat Ciolacu. La negocieri, Rareș Bogdan l-a implorat pe liderul PSD să le lase și liberalilor măcar un minister „de investiții“, adică unde sunt de gestionat mulți bani.

Ciolacu a negat cu vehemență că s-ar fi întâlnit vreodată cu Iohannis să negocieze acest Guvern. Liviu Dragnea a povestit că noua guvernare s-a pus la punct în septembrie, într-o întâlnire la care au participat Iohannis, Ciolacu, șeful SRI, Bode și Cîțu.

Informația a fost confirmată ulterior de surse din USR, despre plan vorbind și Ludovic Orban.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Cea mai nerușinată trădare a votului popular de după 1990. O mineriadă politică”. Printre semnatarii manifestului: Monica Macovei, Mircea Cărtărescu, Tudor Chirilă, Radu Paraschivescu

* Un important ziar elvețian îi smulge masca lui Iohannis: „Aproape că nu mai e nicio urmă de agendă reformistă“. E descris modul în care șeful statului și-a înșelat alegătorii

* A reapărut Rareș Bogdan! Anunță că se va „unge“ ministru în 2023, ca să fie „un garant că domnul Ciolacu va face ceea promite“

* Cum s-a rupt în două PNL-ul după coaliția cu PSD! Numele grele care nici nu concep să lucreze cu social-democrații

* Coadă la depunerea demisiilor din PNL. „«Noul PNL» și-a mințit cu nerușinare electoratul. Am văzut o decădere morală absolută”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (6). Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

* Cei 4.800 care au împărțit 2,4 miliarde de dolari, prăduiți de Securitate după uciderea lui Ceaușescu. Legătura cu Dan Voiculescu, Vîntu și frații Negoiță

* Încercarea ratată de racolare a lui CTP la masonerie. „Trebuie neapărat să intrați. Puteți să faceți foarte mult bine acestei țări”

* Radu Moraru, zdrobit de propriile minciuni anti-vacciniste și jigniri scabroase. Nașul TV, amendat de CNA cu încă 100.000 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here