vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsVIDEO. "Catehizarea se petrece în biserică, nu la școală! Nici eu nu...

VIDEO. „Catehizarea se petrece în biserică, nu la școală! Nici eu nu mă duc în biserică să predau darwinism!” – filosoful Liiceanu despre religia în școli

-

Îndoctrinarea religioasă trebuie să aibă loc în biserici și nu în școli, care ar trebui să rămână un spațiu rezervat cunoașterii și științei, subliniază filosoful Gabriel Liiceanu într-una dintre cele mai convingătoare pledoarii pentru separarea religiei de stat. Prin impunerea punctului său de vedere și introducerea religiei în școli, Biserica Ortodoxă se comportă ca o biserică de stat, deși acest lucru depășește Constituția, mai atrage atenția celebrul cărturar.

Gabriel Liiceanu și-a prezentat punctul de vedere pe 11 mai, la lansarea cărții „O istorie a Bisericii Ortodoxe Române“, scrisă de istoricul austriac Oliver Jens Schmitt, evenimentul având loc la librăria Humanitas Cișmigiu.

Filosoful român a menționat că nu înțelege cum a fost posibil ca puterea politică să accepte o asemenea gravă imixtiune a bisericii în treburile statului. Catehizarea (care înseamnă învățarea dogmelor creștine, îndoctrinarea religioasă) n-are ce căuta în școli, după cum nici lecțiile de darwinism nu se predau în biserici, a mai argumentat Liiceanu.

Discursul filosofului vine într-un moment în care BOR a reușit, prin oamenii pe care-i are plantați la vârful PSD și PNL, dar și în serviciile secrete, să impună religia chiar ca examen opțional de Bacalaureat, după ce în 2015 a strecurat „pe ușa din dos“ această materie în programa școlară.

- Advertisement -

Influența BOR a crescut în România simultan cu prăbușirea morală și intelectuală a clasei politice

Influența BOR a crescut deja nemăsurat în ultimii ani, simultan cu prăbușirea morală, intelectuală și de credibilitate a puterii politice. În urmă cu doar câteva luni, un profesor atrăgea atenția că la Universitate s-a ajuns să se aloce mai multe locuri pentru licență la Religie decât pentru Drept, Istorie, Fizică, Biologie și Chimie. Este un drum invers pe care România îl parcurge comparativ cu restul Europei civilizate. În timp ce țara noastră se întoarce spre Evul Mediu, Europa își pregătește viitoarele generații să se adapteze la realitățile Secolului XXI.

Cartea lansată de Oliver Jens Schmitt a declanșat deja atacuri violente din partea ultraortodocșilor, deși autorul a evitat orice fel de considerații, rezumându-se doar la prezentarea faptelor. Istoria BOR este însă una foarte controversată – după cum spunea chiar Liiceanu în discursul său –, conducerea acesteia coabitând foarte bine în ultima sută de ani cu toate cele 4 dictaturi care au sufocat România: cea regală (Carol al II-lea), cea legionară, cea militară (Ion Antonescu) și cea comunistă.

Iată mai jos punctul de vedere al filosofului Gabriel Liiceanu cu privire la realitatea că religia este singura materie prezentă în programă în toți cei 12 ani de școală, de la clasa I până la clasa a XII-a.

- Advertisement -

„Cum de puterea noastră politică a acceptat așa ceva? Subînțelegând în felul ăsta că biserica ortodoxă, ceea ce nu e prevăzut în Constituție, este biserică de stat! Și că-și poate impune acest lucru, să catehizeze copiii în școală, nu la biserică!“

„Eu n-am să înțeleg, îmi pare tare rău că trebuie să spun, asta a fost iarăși o victorie obținută după 1989 a BOR-ului – introducerea religiei în școli. După mintea mea – dar mintea mea nu e mintea tuturor și nici n-are cum să fie, pur și simplu părerea mea –, religia este o problemă care ține preponderent de intimitatea fiecărui individ, a fiecărui credincios. Și felul în care te raportezi la Dumnezeu și la valorile Evangheliei țin de un raport mai puțin instituțional și mai mult intim.

Credincioșii se catehizează în biserică, nu la școală! Școala nu este făcută pentru catehizare! Catehizarea se petrece în biserică. Nici eu nu mă duc în biserică să predau lecții de darwinism!

Așa încât rămâne o problemă: cum de puterea noastră politică a acceptat așa ceva? Subînțelegând în felul ăsta că biserica ortodoxă, ceea ce nu e prevăzut în Constituție, este biserică de stat! Și că-și poate impune acest lucru, să catehizeze copiii în școală, nu la biserică!

În școală să se introducă icoane și nu portretele oamenilor de știință, pentru că în școală se capătă cunoaștere, cunoștințe. Cultura religioasă se poate face, evident, înlăuntrul marilor culturi ale spiritualității occidentale. Dar nu catehizare!“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Așa arată iresponsabilitatea criminală: după ce a falimentat România, Ciolacu anunță că nu mai vrea premier până nu se face reforma pensiilor speciale și nu se încheie greva profesorilor

Coaliția PSD-PNL face prăpăd: datoria externă a României a trecut de 700 de miliarde de lei, adică peste 50% din PIB-ul țării. Doar în acest an s-au împrumutat deja 40 de miliarde!

17 monitoare TV curbate ultraperformante, speciale pentru jocuri video, și 19 laptopuri de top – ultimele cumpărături ale ministerului lui Burduja. În total, 300.000 de lei + TVA

„Austeritatea” lui Ciolacu/Ciucă a început cu 60 de mașini cumpărate fără licitație de Budăi la Ministerul Muncii. Ghinea: „Trăim în Ferma Animalelor, unde porcii conduc”

Neamul bugetarilor PSD fericiți. Toată familia Daea lucrează la stat: nevasta, fiica, ginerele și nora sunt angajați la Ministerul Agriculturii, APIA și alte instituții subordonate

EDITORIAL PAPAHAGI. România europeană e singura pentru care merită să mori. Restul e mizerie, glod, trogloditism, primitivism, murdărie, barbarie. Cei care azi fac gargară suveranistă și naționalistă vorbesc pentru Rusia

VIDEO. Șoșoacă s-a isterizat ca o posedată, în Parlament, la auzul imnului european: „Fir-ar mama voastră a dracu’ de sclavi nenorociți! Omorâți cu toții ar trebui să fiți, împușcați în piață publică de trădători nenorociți!”

Epilogul manipulării Bâstroe: adâncimea canalului e perfect regulamentară, de 6-7 metri, arată măsurătorile oficiale făcute de români. Demisia, Grindeanu!

INTERVIU. „Acesta este un război existențial pentru noi: dacă nu dispare Rusia, dispare Ucraina. Împreună nu putem supraviețui” / „Navalnîi ar ucide mai mulți ucraineni decât poate ucide Putin”

* Hagi șampiyon, Becali bătut de Dumnezeu! Mutările geniale prin care nașul și-a învins finul. O legendară răsturnare de scor: Farul – FCSB, de la 0-2 în minutul 17 la 3-2 în minutul 86

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. Am rezerve fata de domnul Gabriel Liiceanu. Dinsul joaca acum rolul „lupului moralist”. In anii ’90 pe cind era mare sef la Humanitas (nu stiu daca mai este) implora pe toti ministrii de finante din aceea perioada sa scuteasca Humanitas de toate obligatiile catre stat, pe motiv ca dinsul face „cultura” tiparind carti.

      • Cunoaștem tovarăși: „Moarte intelectualilor !”, „Noi muncim nu gândim !”, „IMGB face ordine !” 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

    • Vad ca tot timpul sint provocat: iată cam cum a fost privatizata Editura Politica: (zice Valerian Stan, fost sef Corp de Control):
      „Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.”
      Etc Etc. Mai are rost sa continui?

    • Cind ti-am spus ca ești semidoct nu ti-a convenit. Tu nu vezi ca toate întrebările sint mingi ridicate la fileu pentru dl. Liiceanu? Ce am spus eu au spus instituțiile de control din aceea vreme.
      Sincer, credeam ca ești mai inteligent. Dar acum nu ma mai mir ca ești doar un USR-ist jegos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -