joi, noiembrie 21, 2024
AcasăLumeaVIDEO. Cât a mai rămas până la Apocalipsă. Măsurătoarea oamenilor de ştiinţă

VIDEO. Cât a mai rămas până la Apocalipsă. Măsurătoarea oamenilor de ştiinţă

-

Oamenii de ştiinţă au avertizat, joi, că Pământul se apropie tot mai mult de un dezastru. Consiliul de Directori al Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic a mutat limbile „Ceasului Apocalipsei” mai aproape de miezul nopţii, indicând faptul că probabilitatea unei apocalipse produsă de oameni a crescut faţă de anul trecut, scrie NBC.

Buletinul Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic, de la Universitatea Chicago, a ajustat Ceasul Apocalipsei astfel încât să reflecte ameninţările iminente cauzate de armele nucleare şi accelerarea încălzirii globale.

- Advertisement -

Ceasul arată acum 100 de secunde până la miezul nopţii, fiind pentru prima oară când este aşa de aproape de „apocalipsă”, precum şi prima dată când limbile ceasului se află în intervalul de două minute.

„Dorim să arătâm cât de aproape este lumea de o catastrofă în secunde, nu ore sau minute”, a spus Rachel Bronson, preşedintele Consiliului Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic.  „Ne confruntăm acum cu o urgenţă reală, o situaţie inacceptabilă a afacerilor externe”, a adăugat el.

Oamenii de ştiinţă au dat vina pe liderii mondiali, care au „distrus” acordurile internaţionale şi au denigrat şi negat dovezile ştiinţifice privind încălzirea globală, potrivit NBC.

- Advertisement -

Printre aceştia, la loc de vârf este chiar Donald Trump, preşedintele SUA, care neagă în continuare dezastrul produs de încălzirea globală provocată de gazele cu efect de seră, în ciuda tuturor rapoartelor oficiale şi a studiilor prezentate de nenumărate colective ştiinţifice internaţionale.

Ieri, la Forumul de la Davos, Trump i-a numit „profeţii Apocalipsei” pe cei care trag semnale disperate de alarmă pentru ca liderii lumii să ia măsuri urgente menite să salveze planeta de la un drum fără întoarcere.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Sorin Ovidiu Bălan și fiul său au țepuit statul cu 3.000.000 €. Pușcărie pentru fiul „justițiarului” de la OTV-RTV-EVZ-Antena 3

* BREXIT. Regina i-a împlinit visul lui Boris: a promulgat legea „marelui salt”, cu 8 zile mai devreme. „UK este în criză constituţională”, anunţă liderul Partidului Naţional Scoţian din Parlamentul britanic

* Ţărişoara din UE ce l-a dat lumii pe amiralul care, exact acum 200 de ani, descoperea Antarctica. Studiu: gheaţa arctică nu se va reface după topirea provocată de încălzirea globală

* Cum se extinde coronavirusul în lume. România ia primele măsuri de prevenire a epidemiei de pneumonie care face ravagii în China

* Rareş Bogdan: „Breaking news – PSD cere rezoluție contra României. E de noaptea minţii!”

* VIDEO. „E o ruină, un dezastru!” Furtuna „Gloria” a distrus paradisul din delta Ebrului. Imagini apocaliptice cu ton roşu pe promenadă

* Alertă mondială: coronavirusul din China poate provoca o pandemie! A ajuns şi în România? Șerpii vii vânduţi la piaţă – posibilă sursă a focarului din oraşul Wuhan

* Votul în două tururi: câți primari pierd PSD și UDMR, câți câștigă PNL și USR-PLUS. „Ciuma Roșie” va fi decimată!

* Un profesor universitar din SUA îl desfiinţează pe primarul cu discurs nazist din Târgu Mureş: „Propune o soluție dezgustătoare și criminală prin consecințele ei”

* Ce n-a știut ministrul Vela la întâlnirea cu penalul Cumpănașu: „Unchiul” s-a lăfăit într-un Touareg al Jandarmeriei, cumpărat de Carmen Dan și pus la dispoziție de Fifor!

* Carmen Dan i-a dat cadou lui Dragnea, abuziv, un BMW de 100.000 de euro, din banii românilor

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -