vineri, aprilie 26, 2024
AcasăMainVerdict istoric în dosarul "Ferma Băneasa": Truică - 7 ani, Silberstein și...

Verdict istoric în dosarul „Ferma Băneasa”: Truică – 7 ani, Silberstein și Steinmetz – câte 5 ani, „Prințul” Paul – 3 ani și 4 luni. Dan Andronic a scăpat cu suspendare

-

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a pus punct final, joi, unui proces-maraton de importanță istorică, la capătul căruia personaje celebre, unele dintre ele, cu averi fabuloase și influență la nivel mondial, au fost condamnate cu executare.

În dosarul “Ferma Băneasa”, care viza devalizarea a zeci de hectare din Pădurea Băneasa, cu prejudiciu calculat la 145 de milioane de euro, o mână de afaceriști români și străini, consultanți politici, proprietari de trusturi de presă și chiar un pretins moștenitor al Regelui Carol al II-lea și-au dat mâna să jefuiască statul român.

Deznodământul din decembrie 2020 este și marea explicație a furiei cu care a fost atacată, în toți anii din urmă, Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA în mandatul căreia a început ancheta și procesul împotriva puternicei grupări infracționale cu extensii externe. În primăvara lui 2016, Kovesi a fost chiar ținta unei acțiuni ilegale a companiei Black Cube, agenție de securitate israeliană condusă și compusă din foști agenți Mossad.

Nu trebuie uitat nici că, în perioada 2016-2018, PSD și regimul Dragnea au beneficiat de consultanță din partea mai multor experți israelieni în tehnici de comunicare. Aceștia le-au făcut social-democraților strategiile electorale cu care au câștigat alegerile locale și cele parlamentare din 2016, concentrate în jurul ideii „mândri că suntem români” și axate pe mesaje naționaliste și pe teorii ale conspirației.

- Advertisement -

În ultimii 6-7 ani, Evenimentul zilei – publicație aparținându-i lui Dan Andronic – a fost unul din vârfurile de lance ale campaniilor furibunde împotriva Codruței Kovesi.

Cine sunt cei care au capturat zeci de hectare de teren în pădurile de lângă București

ICCJ a stabilit că Ferma Regală Băneasa și Pădurea Fundu Sacului din Snagov au fost retrocedate ilegal.

Au fost condamnați definitiv:

- Advertisement -

afaceristul Remus Truică (fost șef al Cancelariei în Guvernul Adrian Năstase) – 7 ani cu executare;

israelienii Benjamin Steinmetz (supranumit “miliardarul Mossad”, implicat în capturarea și exploatarea resurselor naturale din numeroase țări, inclusiv în proiectul minelor de aur de la Roșia Montană) – 5 ani cu executare;

– Tal Silberstein (consultant politic care i-a consiliat, printre alții, pe Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Năstase și Victor Ponta, dar și firma austriacă Holzindustrie Schweighofer) – 5 ani cu executare;

– Prințul Paul Al României (pretins moștenitor al Regelui Carol al II-lea) – 3 ani și 4 luni cu executare;

– Dan Andronic (proprietarul trustului de presă care deține Evenimentul zilei și Capital) – 3 ani cu suspendare.

Au fost mituiți funcționarii statului care au aprobat retrocedarea ilegală a 73 de hectare din Pădurile Băneasa și Snagov

Inițial, anul trecut, Curtea de Apel Brașov dispusese ca Truică să ia doar 4 ani cu executare, iar Al României Paul – 3 cu suspendare. Israelienii Steinmetz, Silberstein și Moshe Agavi, precum și Dan Andronic, fuseseră achitați. Acum, ICCJ a schimbat sentințele.

În schimb, rămân valabile confiscarea a 45 de hectare de teren și a peste 12,5 milioane de euro de la Truică, Al României Paul și firma Reciplia SRL, în spatele căreia s-ar afla miliardarul Beny Steinmetz.

Gruparea infracțională, despre care procurorii DNA Brașov au spus că e condusă de miliardarul Beny Steinmetz, a pus mâna ilegal pe 28 de hectare de teren la fosta Fermă Regală Băneasa și pe 47 de hectare din Pădurea Snagov.

Era vorba despre presupusa avere pe care o revendica Al României Paul Philippe, autoproclamat prinț și moștenitor al Regelui Carol al II-lea.

Procurorii DNA au notat în rechizitoriu că gruparea infracțională coordonată de Beny Steinmetz și în care se mai aflau Silberstein, Truică, Andronic și un avocat de la Țucă Zbârcea și asociații (Robert Mihăiță Roșu) a mituit funcționarii din instituțiile statului pentru a devaliza proprietatea publică și a intra ilegal în posesia celor peste 70 de hectare.

Protecție la cel mai înalt nivel. Afacerea s-a făcut în perioada când țara era condusă de Iliescu și Băsescu – ca președinți, Năstase și Tăriceanu – ca premieri

Al României Paul a revendicat proprietățile pretinzând că erau proprietatea Domeniilor Coroanei. În realitate, notează procurorii, acestea erau proprietatea statului român care le dăduse doar în folosință Casei Regale.

În 2006, după ce a pus mâna ilegal pe aceste terenuri, Al României Paul și-a vândut drepturile succesorale către compania Reciplia, condusă oficial de Truică și controlată din umbră de Steinmetz. DNA a arătat că întreaga manevră s-a făcut prin corupție și prin protecție primită de la cel mai înalt nivel.

În anii în care s-au comis aceste hoții, premieri au fost Adrian Năstase (până în 2004) și Călin Popescu Tăriceanu (2004-2008), iar președinți ai României – Ion Iliescu (până în 2004) și Traian Băsescu (2004-2014).

În mod incredibil, gruparea interlopă a încercat, apoi, să pună mâna și pe alte proprietăți celebre, precum Castelul Peleș, și să ia despăgubiri pentru Domeniul Regal de la Balcic, din Bulgaria, au arătat procurorii DNA!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -