Moment important pentru recuperarea, pentru generațiile viitoare, a PNȚCD, partidul istoric care a plătit cel mai greu tribut martiric în dictatura comunistă. Sâmbătă, 1 octombrie 2022, la Muzeul Național al Țăranului Român din București, a avut loc Congresul de fuziune a Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) cu Partidul Corectei Guvernări (PCG), cele două grupări importante de „țărăniști în exil”. Se deschide, astfel, calea pentru a scoate PNȚCD din ghearele impostorului Aurelian Pavelescu. În acest moment, noul PNȚMM este infinit mai reprezentativ decât PNȚCD în rândurile simpatizanților țărăniști.
După adoptarea Protocolului de fuziune, a noului Statut și noului Program, sâmbătă au avut loc alegerile pentru noua conducere a Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache.
În urma votului secret, în funcția de președinte al PNȚMM a fost aleasă basarabeanca Iuliana Gorea Costin, care a obținut 93% din voturile delegaților.
Numărul de voturi obținut de cei trei candidați:
- Iuliana Gorea Costin – 180
- Mariana Berinde – 10
- Ioan Hosu – 3
Președinte executiv al partidului a fost ales ardeleanul Mircea Taloș, liderul organizației Bistrița-Năsăud, care a obținut 170 de voturi.
Calea spre Unire: „Inițiativa să vină de la Chișinău, iar răspunsul ferm și rapid – de la București”
Potrivit rezoluției adoptate în Congresul de comasare a PNȚMM cu PCG, „UNIREA este singura opțiune reală pentru protejarea românilor din Republica Moldova”, iar „idealul Unirii românilor este dezideratul PNȚ Maniu-Mihalache, care se cere îndeplinit”. Cum poate fi atins acest obiectiv? „Inițiativa să vină de la autoritățile dintre Nistru și Prut, iar răspunsul ferm și rapid – de la București”.
În discursul său, Iuliana Gorea Costin și-a prezentat prioritățile în calitate de președinte al patridului PNȚ Maniu-Mihalache. „Voi acționa pentru îmbunătățirea vieții sociale și a clasei politice prin reunirea partidelor și mișcărilor creștin-democrate și conservatoare, pentru implicarea în viața politică a creștinilor, a oamenilor de bună-credință, pentru identificarea și invitarea împreună cu noi a bunilor profesioniști și patrioți – piloni de rezistența indispensabili în edificarea și fortificarea partidului. Confirmând importanța esențială pentru Romania de apartenență la sistemul de valori europene, punând în aplicare învățăturile seniorilor naționali-țărăniști, între care morala creștină, pluralismul democratic, patriotismul luminat, dreptatea socială, precum și subsidiaritatea și solidaritatea umană, putem deveni modele demne de urmat, pentru care gândul, cuvântul și fapta sunt într-o concordanță firească”, a spus Gorea Costin.
„Ion Iliescu a fost un trădător! A blocat cu toate puterile lui reîntregirea neamului românesc”
În cadrul Congresului de sâmbătă, venerabilul țărănist Liviu Petrina (82 de ani), fost secretar general al PNȚCD în 1990 (în echipa lui Corneliu Coposu), a reamintit bătăliile dure pe care a fost nevoit să le dea cu atotputernicul Ion Iliescu în urmă cu peste trei decenii, în încercarea de a scoate România de sub tutela Moscovei.
„Ion Iliescu a fost un trădător al neamului nostru! A blocat cu toate puterile lui reîntregirea neamului românesc”, a punctat Petrina.
Lider onorific al actualului PNȚMM, implicat decisiv în fuziunea consemnată în prima zi de octombrie 2022, Liviu Petrina a făcut și o promisiune: „Vom elibera PNȚCD de sub ocupația unor impostori!”.
Aceeași promisiune a fost făcută și de un alt fruntaș al PNȚMM, Dan Sârbu: „După îndepărtarea «ăluia mic cu capu’ mare», ne vom întoarce cu toții acasă”.
„Ăla mic cu capu’ mare” este Aurelian Pavelescu, avocatul putinist și anti-european care a confiscat și distrus PNȚCD.

Rezoluția Congresului de comasare a PNȚMM cu PCG (1 octombrie 2022)
„Convinși că România are nevoie de o Renaștere spiritual-morală,
Conștienți că, după intrarea în ALIANȚA NORD ATLANTICĂ și în UNIUNEA EUROPEANĂ, obiectivul prioritar al națiunii române este UNITATEA NAȚIONALĂ și REÎNTREGIREA TERITORIALĂ,
Încrezători că, prin re-unirea partidelor și mișcărilor creștin-democrate și conservatoare, prin implicarea în viața politică a creștinilor, a oamenilor-de-bună-voință, a patrioților responsabili se poate îmbunătăți viața socială și clasa politică din România,
Având astăzi încă o dată confirmată importanța esențială pentru România a apartenenței la sistemul de valori europene,
Salutând faptul că lumea Occidentală Democrată înțelege astăzi mai bine realitățile din Centrul și Estul Europei, inclusiv necesitatea eliminării consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov,
Având în vedere situația actuală din România și în egală măsură din Republica Moldova, cauzată de războiul absurd declanșat de Vladimir Putin, situație de care încearcă să profite anumite cercuri naționalist-extremiste, susținute mediatic și financiar de serviciile rusești,
Conștienți că unirea este singura opțiune reală pentru protejarea Românilor din Republica Moldova, iar amenințările la care suntem martori astăzi nasc noi oportunități,
Considerăm că idealul Unirii Românilor este dezideratul nostru care se cere îndeplinit, inițiativa urmând să vină de la autoritățile dintre Nistru și Prut, iar răspunsul ferm și rapid de la București,
Congresul de comasare a Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache cu Partidului Corectei Guvernări cere noii Conduceri a Partidului, asumarea prezentei Rezoluții prin:
1. Acordarea atenției prioritare renașterii spiritual-morale a concetățenilor noștri și a clasei politice;
2. Promovarea constantă a mesajelor și acțiunilor menite să realizeze cât mai curând Unitatea Națională și ReÎntregirea Teritorială;
3. Înaintarea demersurilor susținute în favoarea realizării unei Românii unite, dezvoltate și prospere în cadrul Uniunii Europene și Alianței Nord Atlantice, în parteneriat strategic cu SUA;
4. Condamnarea hotărâtă a invaziei Ucrainei de către Federația Rusă și susținerea necondiționată a poporului ucrainen în lupta sa dreaptă de apărare, concomitent cu solicitarea retragerii de în dată a trupelor ruse de ocupație din regiunea de Est (transnistreană) a Republicii Moldova;
5. Solicitarea insistentă către Președinția, Guvernul și Parlamentul României să intervină de îndată pentru ca românilor din teritoriile strămoșești să li se acorde aceleași drepturi pe care le acordă România minorităților naționale;
6. Intreprinderea de acțiuni concrete pentru reunirea tuturor forțelor Creștin-Democrate și conservatoare;
7. Continuarea procesului de creare a organizațiilor și nucleelor Partidului în toate județele Țării.
Așa să ne ajute Dumnezeu !
DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE ROMÂNIA!”