marți, octombrie 15, 2024
AcasăNewsUn terorist musulman a fost imobilizat de un profesor de sport la...

Un terorist musulman a fost imobilizat de un profesor de sport la Rotterdam, după ce ucisse un om și rănise altul cu două cuțite mari, în timp ce urla „Allahu Akbar!“

-

Un terorist musulman care ataca oamenii la întâmplare în Rotterdam cu două cuțite mari a fost imobilizat, joi seara, de un instructor de sport aflat întâmplător prin preajmă. Reinel Litecia, în vârstă de 32 de ani, este eroul zilei în Olanda, fapta sa foarte curajoasă făcând ca lucrurile să nu degenereze într-o baie de sânge.

Ucigașul a scos cuțitele într-o parcare de sub Podul Erasmus, din Rotterdam, și s-a năpustit asupra trecătorilor la întâmplare, urlând „Allahu Akbar!“. Pe primul om care i-a ieșit în cale l-a hăcuit cu cuțitele, apoi s-a repezit la un altul pe care l-a înjunghiat cu furie.

Islamistul n-a apucat să-și continue seria crimelor pentru că, între timp, instructorul Reinel Litecia, un tânăr de culoare care se afla pe pod împreună cu grupul pe care-l antrena, a văzut scenele, a pus mâna pe un baston și l-a atacat pe asasin.

Polițiștii care au sosit la scurt timp după aceea l-au arestat pe atacator, care a fost și el rănit și transportat la spital.

- Advertisement -

Antrenorul de fitness Reniël Litecia a declarat apoi pentru publicația „NOS“: „Am fost complet surprins de faptul că a avut loc o înjunghiere în spatele restaurantului. Am verificat mai întâi dacă sunt în siguranță clienții mei. Apoi am alergat spre făptaș cu un baston pe care îl folosesc pentru sport și l-am ținut la distanță cu două scaune. Apoi l-am prins. Acum pot să râd, dar a fost înfricoșător!”.

Prima persoană înjunghiată de teroristul musulman s-a ales cu răni grave, cea de-a doua n-a supraviețuit. Martorii oculari nu au niciun dubiu, ei au declarat poliției și presei că, dacă n-ar fi intervenit curajosul instructor de sport, asasinul ar fi făcut cu siguranță și alte victime.

Problema terorismului islamist și a radicalizării unei părți din populația musulmană acceptată în Europa este una deosebit de complicată pentru actuala clasă politică din Occident. Musulmanii reprezintă azi un larg bazin electoral, iar politicienii, presați fiind și de populismul mișcărilor de stânga, evită să înfrunte problema de teamă să nu-și ostilizeze un segment mare din populație.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Robert Turcescu îi numește „patrioți“ pe șefii MApN care au întârziat livrarea sistemului Patriot către Ucraina. „S-a tras de timp cât s-a putut!“, se bucură rusofilul

1 COMENTARIU

  1. Astea-s urmarile paguboasei si criminalei politici merkeliene : ,,Welcome refugees” .Noroc de oameni ca acest instructor sportiv care trebuie sa-si riste viata ptr a opri criminalii islamisti in plina actiune terorista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -