luni, octombrie 14, 2024
AcasăNewsVIDEO. Statul eșuat: un individ a dat foc Parlamentului și a fugit...

VIDEO. Statul eșuat: un individ a dat foc Parlamentului și a fugit liniștit! N-a fost prins nici după 7 ore

-

Incendiul declanșat marți la Palatul Parlamentului, de un individ evident dezechilibrat, arată falimentul „statului eșuat” al lui Klaus Iohannis, în formula de guvernare PSD-PNL. Atacatorul a dat foc unui magazin chiar în clădirea Parlamentului, dar nimeni nu l-a oprit nici să pătrundă cu benzină în cea mai mare clădire din România, nici să împrăștie combustibilul și nici să fugă spre stația de metrou, traversând curtea interioară și Parcul Izvor – cel puțin 500 de metri – fără a fi deranjat de cineva!

Incapabilă să-l prindă pe atacator înainte ca el să fugă la metrou, Poliția face apel la populație, să-l identifice pe individ și să sune la 112!

Un incendiu serios a avut loc marți la prânz la Palatul Parlamentului, la nivelul S2 al clădirii, într-un magazin de suveniruri aflat în zona de intrare a vizitatorilor de la Camera Deputaților, în apropierea sălii de expoziții „Constantin Brâncuşi”.

Un bărbat cu vârsta de circa 60-65 de ani, venit ca vizitator, a aruncat cu o substanță inflamabilă, adusă într-un recipient.

Încăperea incendiată, aflată la intrare, înainte de controlul de securitate, era deschisă publicului. Conform Poliției Capitalei, bărbatul – neidentificat nici după 7 ore – a aruncat cu o substanță inflamabilă.

- Advertisement -

În urma atacului, o angajată a Parlamentului, care lucra la magazinul incendiat, a suferit un atac de panică.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu (PSD), a venit la ambulanţa chemată la fața locului, repetând papagalicește – în interes evident electoral – că a vrut să se asigure că angajata panicată „se află în afara oricărui pericol” (de parcă era treaba lui!).

incendiatorul

Poliția Română: „E o persoană periculoasă!”

Poliția Română a distribuit semnalmentele atacatorului, precum și fotografii cu acesta în prim-plan (extrase de pe camerele de supraveghere). Detaliile de recunoaștere au fost transmise atât polițiștilor de pe teren, cât și mass-media (televiziuni, site-uri etc.).

- Advertisement -
  • „La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanță inflamabilă.”
  • „Incendiul a fost într-o încăpere pentru vizitatori, aproximativ 300 de persoane fiind evacuate la acel moment.”
  • „Din primele informații, persoana respectivă nu a aruncat cu substanța inflamabilă spre alte persoane, ci doar spre bunuri, iar incendiul a afectat doar bunuri, iar persoanele care se aflau în zona respectivă nu au fost rănite.”
  • „O echipă de cercetare complexă desfășoară la acest moment investigații. Vrem în primul rând să depistăm persoana respectivă. De asemenea, desfășurăm o întreagă paletă de activități în ceea ce privește audierea de martori, verificarea de camere de supraveghere în vederea stabilirii situației de fapt, pentru a avea o imagine completă cu privire la evenimentul respectiv, iar persoana să fie trasă la răspundere pentru faptele sale.”
  • „Avem semnalmentele (atacatorului – n. red.), care au fost transmise tuturor polițiștilor. De asemenea, desfășurăm investigații pe toată gama de atribuții pe care o avem.”
  • „Din informațiile pe care le avem, în incinta instituției a avut loc un conflict între persoana respectivă și cei care se aflau în zonă.”
  • „La acest moment, Poliția Română, Jandarmeria Română au în trafic, în teren, echipaje care desfășoară verificări, investigații și filtre, sunt angrenați în punctele principale de tranzit. Pe de altă parte, avem activități investigative care se desfășoară de personal specializat, pentru a ajunge cât mai repede la identitatea celui în cauză.”
  • „Vorbim despre o persoană periculoasă. Bineînțeles, o persoană care face o faptă de distrugere prin incendiere este un pericol, de aceea suntem concentrați și avem în teren echipe pentru a o depista cât mai rapid.”
  • „E vorba de o faptă prevăzută de Codul Penal cu pedeapsă între 2 și 7 ani de închisoare. Astfel, în cazul în care va fi găsită vinovată, persoana respectivă riscă pedeapsa cu închisoarea. Automat, vorbim de o persoană periculoasă.”

Cinci instituții, zero eficiență! Singurii care și-au făcut treaba au fost pompierii

Bărbatul care a aruncat cu benzină a fost suprins de camerele camerele de supraveghere. Într-o bâjbâială totală, „organele de ordine” au declanșat căutarea lui. În operațiune sunt implicate Jandarmeria, SPP (care au atribuții de pază la Clădirea Parlamentului), Poliția, Parchetul (căutare, investigație) și Pompierii (au stins incendiul).

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov: „Incendiul s-a produs într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafață de 30 de metri pătrați. Au ars elemente textile și de birotică. În urma evenimentului nu sunt persoane rănite. Au intervenit forțele din cadrul Detașamentului de Pompieri Palatul Parlamentului. În momentul de față, incendiul este lichidat”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Lăcomia fără sfârșit a PSD-istului Toni Greblă. De la furtul de bani la furtul de voturi. 12.000 de euro pe lună pentru „nababul alegerilor”, care e și „revoluționar”, și mega-pensionar special

VIDEO. „Socialiștii de caviar“: Grindeanu, filmat când își ascundea ceasul scump în buzunar, înainte de filmare. „Îl am de mult, are încuietoarea stricată!“

Robert Turcescu îi numește „patrioți“ pe șefii MApN care au întârziat livrarea sistemului Patriot către Ucraina. „S-a tras de timp cât s-a putut!“, se bucură rusofilul

7 COMENTARII

  1. crevedia: bode, rafila IMPROPRIETARITI CU TERENURI DE CATRE „primar”. NEVASTA PRIMARULUI STATIE gepele. IN PRIMARIE AU FOST MARITE VENITURILE.

    „NOUA” „Justitie” ? FACE SCAPATI LA FOC CONTINUU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -