Se înmulțesc cursurile de pregătire militară pentru civilii din diverse orașe din Ucraina, în special în cele aflate în apropierea graniței cu Rusia. Astfel, bătrâni, femei și copii sunt învățați cum să folosească armele, pentru a se putea apăra.
Femei în vârstă, bărbați care nu mai pot fi înrolați în armată, tineri și chiar copii sunt prezenți la cursurile de pregătire militară care se țin de mai multe ori pe săptămână în multe orașe din Ucraina, unde există riscul unei invazii a armatelor rusești. De mai multe săptămâni, grupuri organizate din foști militari și din forțele de ordine locale explică populației cum să folosească o armă, precum și tactici despre războiul de gherilă.
Asemenea scene se văd zilnic în pădurile din jurul capitalei Kiev, pe zăpadă și la temperaturi sub zero grade, sau la periferia orașului Leopoli. De asemenea, pregătirea populației este foarte accentuată în orașul-simbol Mariupol, port strategic la Marea Azov (legată de Marea Neagră prin Strâmtoarea Kerci), în apropierea a trei „capete de pod „rusești: Crimeea, Donbass (ocupate ilegal de ruși) și granița cu Rusia, pe direcția Rostov pe Don. Mariupol se află sub risc major de invazie rusească.
În timp ce serviciile secrete americane avertizează că războiul este iminent și aproape toate statele evacuează personalul diplomatic al ambasadelor din Kiev, mutându-l eventual spre vestul Ucrainei, la Lvov, în multe orașe au loc manifestații contra Rusiei și a lui Putin. Ucrainienii se arată deciși să lupte împotriva cotropitorilor.
„Sunt o persoană pacifistă, dar când vor sosi invadatorii, voi rămâne aici și voi lupta până la capăt. Nu vreau să-mi pierd țara, nu renunț la locul în care m-am născut”, a declarat Valentina Konstantinovsk, o femeie în vârstă de 78 de ani, pentru BBC.
Instructorii sunt membrii unor forțe paramilitare private, susținute de către Guvernul de la Kiev. Astfel, organizații precum Uniunea forțelor speciale Azov a gărzii naționale ucrainiene, Batalionul Dniepr, Legiunea Ucraina au obiectivul de a organiza grupuri locale care să fie în stare să creeze acțiuni de gherilă în caz de ocupație rusească.
Ucraina are 44 de milioane de locuitori, iar Rusia 144 de milioane (de 3,3 ori mai mult), în condițiile în care raportul suprafeței este infinit mai mare: 1/28,4 (Ucraina – 603.548 km², Rusia – 17.130.000 km²). Spre comparație, România are 237.500 km² și 19,3 milioane de locuitori.
În 2013-2014 s-au văzut și copii luptând cu scutierii la Evro-Maidan. Sau măcar dând de-a dura anvelopele vechi, arse la baricade.