joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiTovarășe "gândac" Daea, în loc să combateți "insectele" când erați ministrul lui...

Tovarășe „gândac” Daea, în loc să combateți „insectele” când erați ministrul lui Dragnea, le-ați oferit funcții călduțe în Ministerul Agriculturii!

-

V-ați „trezit” prea târziu, tovarășe „gândac” PSD-ist Petre Daea, pentru a vă mai lansa într-o tiradă considerată de dvs. patriotică (cinstea se vede și după obrazul omului) la adresa greierilor și a gândacilor cotropitori!

Spuneți așa: „Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc. Să ne întoarcem la mămăliga noastră!”.

De coșenilă (carmin) ați auzit? Ar fi trebuit să știți despre ea mai multe decât noi, oamenii de rând. Doar ați fost și sunteți ministru al Agriculturii.

Nu cumva acea coșenilă este E120? Nu cumva se extrage de fapt dintr-o specie de gândaci din familia Dactylopius coccus sau Coccus cacti ce trăiesc în Mexic și Peru pe anumite specii de cactuși? Nu cumva acest colorant roșu aprins ajunge în diferite produse alimentare pe care le cumpără românii, în frunte cu dumneavoastră, din hypermarket?

- Advertisement -

Ia uitați ce scrie pe site-ul InfoCons (protectia-consumatorilor.ro) despre E 120 – coșenilă: „Aditiv alimentar din categoria coloranților naturali de origine animală. Conferă culoarea roșie și este admis a se folosi în orice tip de aliment (băuturi alcoolice și nealcoolice, produse din carne, lapte, ouă, legume, fructe, cereale, dulciuri etc.), cu excepția celor pentru sugari și copii mici, în cantitățile prevăzute de rețete. Este un colorant foarte solubil în apă, izolat din insecta Coccus cacti, care trăiește pe diferite specii de plante suculente”.

După cum observați, românii „mănâncă gândaci” de ani de zile, mulți dintre ei fără să-și dea seama. Sunt prezenți oficial și-n pâinea noastră cea de toate zilele. Chiar și dvs. ați „savurat” pe undeva o pită colorată cu praf de carmin. Ați „tolerat” și ignorat întreaga situație în perioada în care ați mai deținut funcția de ministru al Agriculturii.

Nu v-a auzit nimeni să cereți cu fermitate în 2017, 2018 sau 2019 pentru scoaterea coșenilei din mâncarea românilor. Ați tăcut mâlc, tovarășe „gândac” ex PCR-ist, FSN-ist, FDSN-ist, PDSR-ist, actualmente PSD-ist!

- Advertisement -

Și dvs., dar și camarazii dvs. din PSD trecuți pe la șefia ANPC – Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului: Marcel Bogdan Pandelică sau Marius Pîrvu. Acum, odată reinstalat în funcția de ministru, v-ați amintit de dușmănia pe care le-o purtați bieților gândaci.

Având atâtea „treburi” pe cap, ați și „uitat” că i-ați „ronțăit” ca madam Firea prin vreo prăjitură în care se încovoiase o „sârmă inteligentă”.

În loc să „combateți” gândacii, așa cum v-ați lăudat, v-ați ocupat mai degrabă de protecția lor. A acelora din familia Petrus Daeaus care au dat năvală la Ministerul Agriculturii pentru a fi „unși” în funcții călduțe: soția, ginerele și cele două fiice. O familie de „gândaci profesioniști”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit. De ce tac reprezentanții României la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară?

* Nunta lui George Simion – amestec de erezie și populism ieftin. Va reacționa Biserica Ortodoxă Română?

* „Segmente prietenoase ale elitei”, aproape exclusiv din PSD, sunt sub controlul Chinei, care vizează să-și sporească „influența malignă” în România, atrage atenția un important think-tank

* De ce refuză coaliția PSD-PNL-UDMR să ia măsuri reale împotriva scumpirii energiei: Guvernul va încasa 8,6 miliarde de euro în plus de pe urma creșterii prețurilor

* ODĂ. De la Bogdan Chirieac, cu toată dragostea: „Rareș Bogdan își suflecă mânecile pentru guvernare: «Nu voi ezita să fac acest pas pentru România»”

* FSB pretinde că a și găsit vinovatul pentru uciderea Dariei Dughina: Natalia Vovk, o ucraineancă de 43 de ani, membră a regimentului Azov, intrată în Rusia împreună cu fetița sa de 12 ani

* Cum ar fi fost fabricată „asasina” Dariei Dughina. „Rusia a încercat să netezească pixelii neuniformi din imagine și să insereze o altă fotografie în certificat”

* „Daria Dughina e victima propriilor idei și a propriului tată”, care „de 30 de ani predică ură, violență, extremism” / „Pe Daria a ucis-o tocmai doctrina tatălui ei”

* VIDEO. Principalul propagandist al lui Putin recunoaște, în premieră, că Rusia are mari probleme cu producția de armament și cu mobilizarea populației

* Încă un disident anti-Putin „s-a aruncat de la etaj”! Dan Rapoport avea 52 de ani și se refugiase în SUA pentru că-l sprijinise pe Navalnîi

4 COMENTARII

  1. Foarte bun articol. Felicitari!

    Doar nu o sa se bata Daia cu fero-cianura de potasiu din sarea de bucatarie, ca tot suntem singura tara care o folosim.

    Oaia, cormoranul, rachetele cu clorura de sodiu, greierele si cu Daia. Nu trece saptamana si combinatorul mai lanseaza un herring, rosu evident.

    Chiar nu-l intreaba nimeni de sanatate pe individ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -