vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsToţi ne-am săturat de infractori în politică! Dar cum "acţionăm"?

Toţi ne-am săturat de infractori în politică! Dar cum „acţionăm”?

-

Preşedintele României a lansat un atac dur la adresa puterii PSD-ALDE, cu bătaie către şefii Parlamentului României, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu; primul infractor dovedit şi caz unic în lume – de lider de parlament condamnat definitiv -, cel de-al doilea, inculpat deja în două dosare penale (ultimul pentru luare de mită).

„M-am săturat de-atâţia penali şi infractori în funcţii publice! Dacă vrem să fie altfel, trebuie să acţionăm”, a spus preşedintele. El a susţinut demersul de azi al opoziţiei din parlament pentru schimbarea din funcţie a lui Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor.

Este cea mai fermă declaraţie a sa, după alte câteva intervenţii publice similare în care vorbea de „penali şi infractori”. De această dată, e şi cea mai credibilă, deoarece vine pe fondul unei alianţe nevăzute cu opoziţia parlamentară, care a şi făcut azi un gest concret: încercarea pentru debarcarea lui Dragnea din fruntea Camerei Deputaţilor. În plus, acum preşedintele încurajează pe faţă opoziţia să continue încercarea de a-l înlătura pe Liviu Dragnea.  „Demersul merită reluat şi până la urmă sper că opoziţia va reuşi”, a afirmat tranşant Iohannis.

- Advertisement -

De partea taberei anti-PSD&Dragnea joacă şi pierderea majorităţii de către putere la Camera Deputaţilor, dar şi preluarea preşedinţiei rotative a UE de către României, incompatibilă cu o ţară având în fruntea parlamentului două persoane „penale” – caz unic în UE.

Acest „dacă vrem altceva, trebuie să acţionăm”, invocat de Iohannis, arată că el ştie ceva mai mult decât spune. Toată România pro-UE aşteaptă de la el ca „acţiunea” să ducă la o nouă guvernare. Una fără Dragnea şi Tăriceanu.

Cea mai simplă cale este moţiunea de cenzură de săptămâna viitoare. Opoziţia (incluzând aici şi Pro-România lui Victor Ponta) nu are voturi suficiente pentru înlăturarea guvernului Dăncilă, de aceea şansele depind aproape exclusiv de: UDMR, minorităţi şi, mai ales, de unii parlamentari ai PSD-ALDE. Dacă toţi aceştia vor înţelege că România nu-şi mai permite riscul să continue atacul la relaţia cu UE şi NATO, atunci guvernul va cădea. Dacă vor pune mai presus interesul lor personal (inclusiv acela de a scăpa de puşcărie), atunci România se va prăbuşi.

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Oare oamenii astia sunt seriosi? Se joaca soarta noastra si ei se dedau la tentative fara sorti de izbanda, sursa de barfe atroce din partea lui Dragnea care-si dreseaza cu succes sectorul lui din popor care se lasa fascinat de hoti si urasc oamenii corecti si competenti….Dancila l-a ametit pe Junker si iata-ne acceptati la presedintia UE cu catel si cu purcel, adica cu toata ciurda psd-ista….oare ce mai urmeaza? Poporul va dormi in ghete si ciurda vesela va proclama republica mafiota grotesc legitimata de EU? Oare cosmarul nostru chiar nu mai are sfarsit?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -