Strategia absurdă a premierului Boris Johnson, care în primă fază a mers pe „imunizarea de turmă”, pare să fi dus Marea Britanie într-o situație neprevăzută. COVID-19 ar fi putut infecta deja jumătate din populația Marii Britanii, arată un studiu efectuat de cercetători de la Universitatea Oxford.
Sunetra Gupta, profesor de epidemiologie teoretică, care a condus studiul, spune că, dacă rezultatele se confirmă, mai puțin de un om din 1.000 de persoane infectate cu COVID-19 are nevoie de internare, conform unui articol publicat de ft.com.
Potrivit modelării efectuate de cercetătorii de la Oxford, virusul ar fi ajuns în Regat la jumătatea lui ianuarie și s-ar fi răspândit fără să fie observat mai mult de o lună, până când a fost detectat primul caz, la sfârșitul lunii februarie.
Studiul oferă rezultate total diferite de cele propuse de Imperial College London, care a determinat guvernul britanic – care prefera până atunci o imunizare colectivă – să-și schimbe abordarea și să treacă la măsuri de distanțare socială mai dure.
“Sunt surprins că a existat o astfel de abordare fără rezerve a modelului Imperial,” a declarat Sunetra Gupta, citat de FT.
Rezultatele prezentate de cercetătorii de la Oxford readuc în discuție imunitarea colectivă, principiul prin care poate fi controlată propagarea unei maladii în momentul în care o majoritate a populației este imunizată. Teoria a fost favorizată inițial de guvernul Boris Johnson, dar un raport al Imperial College din Londra, publicat la începutul săptămânii trecute, indica faptul că epidemia COVID-19 ar putea ucide până la 510.000 de oameni în Regatul Unit, în cazul pur ipotetic în care nu se ia nicio măsură.
Cu strategia urmată până atunci de guvern, cercetătorii estimau că Regatul riscă până la 260.000 de decese, din cauza sufocării sistemului de sănătate. Exact acest raport a determinat guvernului lui Boris Johnson să recurgă la măsuri mai dure și să ceară populației să evite orice contact, deplasările neesențiale și să ceară persoanelor în vârstă și femeilor însărcinate să se izoleze timp de trei luni.
Pentru a-și dovedi teoria, grupul de cercetători de la Oxford lucrează cu colegi de la universitățile Cambridge și Kent pentru a testa dacă populația a dezvoltat anticorpi la noul coronavirus.