Cu nici 24 de ore înaintea Congresului PNL în care se va alege noua conducere a partidului, inclusiv președintele acestuia, un mesaj absolut neașteptat, extrem de dur, a fost transmis de Dan Motreanu, șeful filialei Giurgiu, cea mai performantă la ultimele alegeri. Dan Motreanu anunță că nu candidează la nicio funcție, dar este dezgustat de practicile din partid. PNL și-a pierdut direcția și crede tot mai puțin în principii, transformându-se într-un partid care a luat tot ce era mai rău de la PDL în urma fuziunii – vasalitatea, spiritual de gașcă, mai spune liberalul.
Atacul bate, în mod evident, către gruparea Cîțu. Dan Motreanu se întreabă pe cine a învins, până acum, „echipa câștigătoare“, aluzie clară la sloganul de campanie al premierului Cîțu, care candidează contra lui Orban la șefia PNL. Partidul ar fi luat un scor mai bun la alegerile de anul trecut dacă unii liberali s-ar fi implicat cu aceeași energie cu care se bat acum pentru funcțiile din partid, mai observă Motreanu.
Acesta face un apropo străveziu și la președintele Iohannis când spune că orice liberal știe principiile acestuia – fără persoane penale sau controversate în funcții. Și spune că speră ca viitoarea conducere a PNL să nu cuprindă astfel de oameni, ceea ce iar este o aluzie la Cîțu, despre care s-a aflat că a avut serioase probleme cu legea pe când se afla la studii în SUA.
Mesajul integral al lui Dan Motreanu către colegii din PNL înaintea Congresului de alegeri de sâmbătă
„Nu candidez pentru nicio funcție la acest congres al PNL, deși organizația pe care o conduc, PNL Giurgiu, a obținut cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare din 2020 – 47%, aproape dublul mediei naționale. Este și cazul colegului meu, Ilie Bolojan, care conduce cea mai puternică organizație PNL și este un model pentru administrația publică românească.
Performanța, rezultatele, leadershipul nu sunt confirmate de funcții, ci funcțiile ar trebui să le aibă la bază și să vină firesc ca urmare a îndeplinirii acestora. Bunul simț ne cere asta. Asta este regula în orice organizație, nu doar în politică.
Sunt liberal de 30 de ani și voi fi aici și peste un an și peste doi și peste zece, alături de PNL, în bătăliile PNL, cu rezultate doar pentru PNL cu sau fără funcții. Am câștigat toate bătăliile electorale pe care le-am dus pentru PNL și tot aici voi fi, indiferent de funcțiile trecătoare.
Deși nu s-a făcut nicio evaluare în PNL după alegerile parlamentare, realitatea este că în doar 12 județe PNL a ieșit pe primul loc. Cu siguranță am fi obținut un rezultat mai bun la alegeri, dacă unii colegi s-ar fi implicat cu aceeași pasiune, cum au făcut-o în lupta pentru funcții în partid.
Nu este normal să avem în conducerea națională a PNL oameni care nu au fost confirmați de votul cetățenilor în propriile județe. Cum nu este normal ca vicepreședintele regional să nu provină din prima sau a doua dintre cele mai performante filiale ale regiunii. Ce model poate reprezenta pentru celelalte organizații, altul decât al eșecului și al «combinagiilor»?! Ce înseamnă «echipa câștigătoare» atunci? Pe cine au învins?
Câștigă în disputa cu colegii lor mai buni din filiale precum Giurgiu, considerat fief roșu, sau câștigători consacrați în numeroase bătălii precum Caraș-Severin sau Bihor?! Se clamează democrația și meritocrația și nu le practicăm în propriul partid?
Cu regret spun că în urma fuziunii am luat și ce este mai rău de la cele două partide. De la fostul PDL am luat vasalitatea față de șef/președintele partidului, faptul că i se permite orice, chiar și când acesta ia decizii controversate, lipsa spiritului critic, punerea la îndoiala și dezbaterea unor decizii, caracteristica “politicii de gașcă” – toate atât de străine de spiritul PNL și de cel al unei organizații democratice. Un partid în care loialitatea se manifestă față de persoană și din ce în ce mai puțin față de principii, valori, reguli și care se plasează departe de electorat, nu este pe un drum bun!
De la vechiul PNL am luat lipsa de apreciere a performanței electorale, mentalitatea de partid balama, lipsa evaluării rezultatelor filialelor mulțumite să fie în planul doi. Unii șefi de filiale cred sincer că ”dacă nu curge pică” și nu îi deranjează dacă pierdem alegători, ei speră că șeful îi va pune pe primul loc în județul lor, chiar dacă suntem “mai mici”.
Acest congres trebuia să pună în discuție două teme mari: reforma internă și găsirea de soluții de guvernare. Este un congres ratat. Aveam nevoie să analizăm scăderea din sondajele de opinie, problemele reale de guvernare, reformele mult așteptate, creșterea prețurilor în energie și efectele acesteia, măsurile rapide pentru oameni și mediul de afaceri. Ar trebui să ne îngrijoreze reacția întârziată în gestionarea valului IV sau promovările controversate.
Ceea ce nu s-a înțeles de către liderii partidului este că PNL nu își mai permite să rămână în paradigma actuală, „că lucrurile pot merge la fel”, iar timpul irosit acum, în campania internă pentru Congres, va crea dificultăți și mai mari în procesul de elaborare și comunicare de soluții pentru România. În lipsa unei oferte moderne de politici publice, de funcționare instituțională internă bazată pe performanță, loialitate și meritocratie, generațiile noi, cetățenii activi care se raportează la alte referințe își vor modifica opțiunile și se vor îndepărta de PNL
Luni, 27 septembrie, acest congres se va încheia. Ce rămâne în urma acestuia? Rămâne măcar speranța că PNL este o opțiune a unui alt mod de a face politică?
Oferă PNL certitudine sau măcar speranță mai multă decât până acum că lucrurile se vor schimba în bine?
Și încă ceva… Din 2014, PNL a făcut progrese importante pentru a se reforma și pentru a atinge așteptările cetățenilor, prin decizii grele, uneori dureroase. Am primit încrederea oamenilor pentru asta. Trebuie să continuăm acest parcurs, nu trebuie să renunțăm la el, iar mâine și duminică trebuie să dovedim asta. Un exemplu ar fi faptul PNL avea o regulă a pasului în spate din partea celor cu probleme penale. De aceea sper ca viitoarea conducere care se va alege mâine nu va include oameni cu probleme de acest gen sau controversați. Asta ar fi o pată mare pe obrazul PNL si, mai ales, pe al Președintelui Iohannis, a cărui părere pe acest subiect o știm clar si răspicat toți liberalii!“
Bravo,Dan Motreanu si Ilie Bolojan!ARE IOHANNIS URECHILE DESTUPATE? Va fi o mare pata pe obrazul sau daca maine nu va da un mesaj ca oricare invitat la congres,ci unul partinitor,stim toti cui!!!
C’atu reales la al XV-lea Congres !!!
FELICITĂRI, Dan Motreanu: AȘA GÂNDESC ADEVĂRAȚII-LIBERALI!!!
Cum pe cine a învins această GAȘCĂ-câștigătoare?!?
Păiii…, învinșii sunt: P.N.L., coaliția de centru-dreapta și, implicit, o țară numită… România!!!