Dacă Donald Trump a investit miliarde din banii contribuabililor americani pentru a ridica un zid între SUA și Mexic, inamicul său declarat George Soros a anunțat că va investi un miliard de dolari din banii săi pentru a „ridica un zid” format din universități pentru a stopa populismul.
Fostul investitor financiar a subliniat că este importantă o finanţare a unor instituţii care să consolideze rezistenţa faţă de deriva tot mai puternică spre autoritarism în Statele Unite, Rusia şi China în cadrul ”celui mai important şi mai durabil proiect al vieţii” sale, se arată într-un articol publicta de cotidianul „The Guardian”.
George Soros l-a atacat pe inamicul său Donald Trump, pe care l-a acuzat de „narcisism”.
Această nouă ”Open Society University Network” (OSUN) urmează să fie construită în cadrul Central European University (CEU), o universitate înfiinţată după prăbuşirea comunismului în urmă cu 30 de ani, a precizat Soros la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, în Elveţia, citat de News.ro.
CEU a fost nevoită să se mute din Ungaria la Viena, după ce liderul ungar Viktor Orban a modificat legea educației, interzicând posibilitatea ca universitatea să ofere diplome americane.
CEU nu este suficient de puternică pentru a deveni ea singură instituţia de educaţie de care lumea are nevoie, a anunțat Soros. ”Acest lucru necesită un nou tip de reţea de educaţie mondială”, a adăugat el.
A venit vremea ca Open Society Foundation – vehiculul activităţii sale filantropice – să lanseze un proiect ambiţios care să se sprijine pe CEU şi să dezvolte ”o reţea de educaţie nouă şi inovatoare de care lumea are cu adevărat nevoie”, a spus el.
”OSUN va fi unică. Ea va oferi o platformă internaţională de învăţământ şi cercetare. În prima fază, va conecta mai strâns o reţea existentă. În a doua fază, vom deschide această reţea altor instituţii care vor să se alăture, abia aşteaptă acest lucru și se califică în acest sens”, a anunţat filantropul.
”Pentru a ne demonstra angajamentul faţă de OSUN, noi contribuim cu un miliard de dolari la acest lucru. Însă nu putem construi o reţea mondială singuri, vom avea nevoie ca instituţii partenere şi susţinători în întreaga lume să ni se alăture în această întreprindere”, a adăugat el.
Soros a apreciat că situaţia politică este cât se poate de sumbră, dar cedaea şi disperarea ar fi o greşeală.
George Soros este un investitor american, născut în Ungaria, care în anul 1992 a pariat masiv pe devalorizarea lirei sterline, creând o situație dificilă pentru moneda britanică. Averea sa este de peste 8 miliarde de dolari și a pus-o pe toată la dispoziția fundației sale care luptă împotriva totalitarismului și a populismului din întreaga lume.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Atac mizerabil la adresa USR. Dana Budeanu, mitraliera PSD-istă de pe Facebook, a luat-o rău razna
* VIDEO. „Morsa” Chirieac îl scoate disident pe „dinozaurul” ceaușist Meleșcanu! Analiza unei manipulări ordinare
* Adevărata unire! Să-i ajutăm să-și găsească părinții. Copiii adoptați după Revoluție descoperă România
* Ura împotriva Prințesei Meghan nu are limite. Titlul „Ducesă de Sussex”, contestat. 10 motive pentru care nu e iubită
* VIDEO. Răzbunarea, arma prostului. Mașina unui polițist de la circulație, incendiată de un șofer rămas fără carnet
* VIDEO. Un bărbat și câinele său, salvați de pompieri dintr-un lac înghețat. Imagini tulburătoare