joi, martie 28, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaSlovacia trimite Ucrainei toate cele 11 MiG-uri 29 pe care le are....

Slovacia trimite Ucrainei toate cele 11 MiG-uri 29 pe care le are. Polonia va proceda la fel, urmând să livreze pentru început, imediat, 4 MiG-uri 29

-

Slovacia a anunțat vineri că va trimite Ucrainei toată flota sa de MiG-uri 29, scrie Reuters. Vestea vine a doua zi după ce Polonia a anunțat că va proceda la fel cu MiG-urile 29 pe care le deține. Toate acestea sunt alte semne clare ale pregătirii pentru marea contraofensivă a Ucrainei, de la care se așteaptă străpungerea frontului rusesc.

Slovacia are 11 aparate MiG-29 de producție sovietică, din care însă nu toate sunt operaționale. Bratislava le va trimite pe toate Ucrainei, cele care sunt bune sau se pot recondiționa vor fi folosite în luptă, iar celelalte – pentru piese de schimb.

De asemenea, premierul Eduard Heger a anunțat că Slovacia va livra și o parte din sistemul său antiaerian KUB. „Procesul de livrare a acestor avioane de vânătoare se va face în strânsă coordonare cu partea poloneză, cu ucrainenii și, desigur, cu alți aliați“, a mai spus primul ministru slovac.

Polonia repară și recondiționează flota de avioane de vânătoare sovietice, pentru a o livra Ucrainei. E vorba de 28 de MiG-uri 29

În cursul zilei de joi, Polonia anunțase că va livra imediat Kievului 4 MiG-uri 29, „marcând un semnificativ pas înainte în susținerea militară pentru Kiev înaintea așteptatei contraofensive“, notează The Guardian.

- Advertisement -

Anunțul a fost făcut de președintele polonez Andrzej Duda, la Varșovia. Șeful statului polonez a adăugat că și alte MiG-uri sunt acum în service și reparate pentru a fi trimise Ucrainei. În total, Polonia are 28 de MiG-uri 29, care urmează să fie înlocuite în anii care vin de avioane mai moderne FA-50 (din Coreea de Sud) și F-35 (din Statele Unite).

În acest moment se lucrează intens la modificarea acestor avioane de tip sovietic pentru a putea transporta și lansa rachete de tip NATO. Inițiativa are, de asemenea, legătură tot cu ofensiva așteptată a Ucrainei.

Acum se așteaptă ca și alți aliați ai Ucrainei care dețin avioane de tip sovietic să facă acest pas. Americanii și britanici și-au exprimat deocamdată reținerea în a livra F-16 și Typhoon, dar aceste avioane oricum nu puteau fi folosite în ofensiva așteptată în aprilie din simplul motiv că piloții ucraineni nu știu să le conducă.

- Advertisement -

România are 18 avioane MiG-29 care au fost scoase din uz în 2003 la decizia Guvernului PSD condus de Adrian Năstase

Există piloți din Ucraina care sunt antrenați în Statele Unite și Marea Britanie pentru a conduce aparate occidentale, dar pregătirea unui astfel de pilot durează cel puțin un an.

În schimb, Marea Britanie a anunțat că se oferă să asigure securitatea spațiului aerian pentru orice țară își va trimite avioanele de tip sovietic Ucrainei.

Legătura între livrările de MiG-uri 29 și așteptata ofensivă ucraineană e simplă: atacul la sol nu poate avea loc fără acoperire din aer. Ucrainenii au în acest moment sub 100 de avioane de vânătoare disponibile, astfel că livrările făcute de țările ex-comuniste sunt vitale.

România are 18 avioane MiG-29, dar acestea nu mai sunt operaționale din 2003, la decizia Guvernului PSD condus de Adrian Năstase, care a stopat programul de modernizare și compatibilizare a lor cu standardele NATO. În schimb, PSD a decis modernizarea mult mai vechilor MiG-21, avioane datând din anii 1960, care au tot continuat să se prăbușească până anul trecut, când au fost retrase.

Bucureștiul nu a dat niciun semn, până acum, că ar intenționa să trimită Ucrainei, fie și pentru piese de schimb, avioanele MiG-29 pe care le-a făcut neoperaționale din proprie inițiativă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Minciunile putiniste aduc amenzi grele RTV-ului lui Ghiță & Ciutacu: 75.000 de lei pentru „Zelenski nazist, tâmpit, diavol, nenorocit” / Mircea Toma (CNA): „Este un discurs al urii, extrem de periculos. Vorbim deja despre o chestiune de siguranță națională”

* Propaganda rusă anunță mincinos pentru a 7-a oară, prin Cozmin Gușă, că România „a început mobilizarea rezerviștilor” pentru a intra „în războiul lui Biden – Nuland – Zelenski”

* România lui Iohannis: a scăpat de pușcărie și Darius Vâlcov, „creierul“ lui Dragnea. A luat șpagă 4 milioane de lei, dar „fapta s-a prescris“!

* Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

* Culisele războiului din PNL: Iohannis, ținta reală a atacului lansat chiar de omul său, Rareș Bogdan, la adresa lui Aurescu. În tabăra liberală e panică din cauza prăbușirii în sondaje

* A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

Doar în ultimele două luni, Guvernul Ciucă a înființat 26 de noi posturi la Secretariatul General, cu salarii medii de 14-16.000 de lei pe lună!

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

* VIDEO. Donald Trump arată cum ar aduce pacea în „cel mult o zi”: ar lăsa Rusia să rupă bucăți din Ucraina! Fox News a cenzurat în favoarea fostului președinte

* Fotbalistul-uragan: înainte de a da 5 goluri în 63 de minute în Liga Campionilor, Haaland a înscris de 9 ori într-un meci la Mondiale!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -