Cazul lui Novak Djokovici, numărul 1 în tenisul mondial băgat în carantină la sosirea în Melbourne după ce a încercat să păcălească autoritățile cu o adeverință care-l scutește de vaccinare, a fost transformat într-un subiect central în Serbia. Guvernul, președintele țării, tatăl sportivului și chiar Patriarhul Serbiei se amestecă în această poveste.
Djokovici anti-vaccinist devenit portstindard al mișcării conspiraționiste, a prezentat o scutire medicală prin care se atestă că nu poate face vaccinul deoarece ar suferi reacții adverse puternice. Premierul australian a explicat că așa ceva nu poate fi luat în considerare și autoritățile nu-i pot da viza de intrare sârbului care vrea să joace la Australian Open. A fost depusă o contestație și acum se așteaptă decizia tribunalului.
În acest timp, cazul este intens politizat la Belgrad, mai ales că peste câteva luni sunt alegeri în Serbia.
Președintele Aleksandar Vucic s-a amestecat în poveste apăsând pedala naționalismului: “Tocmai am vorbit la telefon cu Novak Djokovic. I-am spus lui Novak al nostru că toată Serbia este cu el și că autoritățile vor lua toate măsurile necesare pentru ca răul tratament la care a fost supus cel mai bun jucător din lume să înceteze imediat. În acord cu toate normele internaționale de drept public, Serbia va lupta pentru Novak Djokovic, pentru dreptate și pentru adevăr. Pe de altă parte, Novak este puternic, așa cum știm cu toții“.
Ambasadorul Australiei la Belgrad a fost convocat la Ministerul de Externe al Serbiei, să fie luat la rost.
Tatăl lui Djokovici a convocat un miting la care a mințit oamenii, pretinzând că fiul său este la închisoare! Mama tenismenului se plânge de condițiile din hotel
Tatăl sportivului, Srdjan Djokovici, a organizat un miting în fața clădirii Parlamentului Serbiei, adunare la care au venit sute de oameni care scandau: „Novak!”. Srdjan i-a mințit pe cei veniți la protest: „Gândiţi-vă la asta, până luni îl vor ţine pe el, cel mai bun sportiv din lume, în închisoare!“.
În realitate, Novak Djokovici a fost cazat de autorități într-un hotel unde sunt duși în carantină toți cei care intră în Australia fără să fie vaccinați. În țară e în vigoare o lege care prevede că nu pot intra decât cei vaccinați cu schema completă.
Ministerul de Interne al Australiei a și reacționat, dealtfel, menționând că Djokovici nu e ținut captiv în hotelul din Melbourne și că poate părăsi țara oricând vrea.
Tatăl lui Djokovici nu s-a oprit la atât cu minciunile, transformând acest banal caz de încălcare a legilor unei țări într-un adevărat sacrilegiu: „Novak este Serbia și Serbia este Novak. Ei îl calcă în picioare pe Novak și cu asta calcă în picioare Serbia. Calcă astfel în picioare poporul sârb. Liderul acelei țări îndepărtate, Australia, Scott Morrison, numele lui spune totul în sârbă (Scott înseamnă o persoană rea în sârbă, n.r), a îndrăznit să-l atace pe Novak și să-l alunge. Au vrut să-l umilească, să-l facă să se arunce în genunchi și nu doar pe el, ci și pe țara noastră, frumoasa noastră Serbia!“.
Mama lui Novak, Dijana Djokovici, s-a arătat oripilată de faptul că băiatul ei, multimilionarul și ultracunoscutul campion de tenis, e silit să stea într-un hotel care nu asigură condiții de lux: „Cazarea? Teribilă. Cazare groaznică. Este doar un mic hotel pentru imigranți, dacă poate fi numit hotel, cu gândaci, este atât de murdar, iar mâncarea este groaznică. Nu vor să-i dea nicio șansă să se mute la un hotel sau în vila mai bună pe care a închiriat-o deja!“.
De parcă toate acestea nu erau suficiente, în poveste s-a băgat și Patriarhul Serbiei. Sârbii sărbătoresc vineri Crăciunul ortodox pe rit vechi, iar Porfirije, patriarul Bisericii Ortodoxe a Serbiei, a anunțat pe contul său de Instagram că se roagă și pentru Djokovici: „Pentru tine se roagă, aşa cum te rogi tu pentru noi, milioane de sârbi ortodocşi. Mult-iubitule Nole, greutăţile şi provocările cu care se confruntă de acest Crăciun, zi plină de bucurie, mâine vor mai fi doar o umbră palidă“.
Bietul Novak s-a dus in Australia pro bono. Nu taica, vrea sa ia o caciula de bani. Este sportiv dar avem un circuit profesionist, cu remuneratii de milioane de euro. Sosocii sunt peste tot si grav bolnavi mintal.
Ar trebui sa faca Serbian Open, sa-si faca regulile proprii dupa cum doresc si sa nu-i mai bage in seama pe capitalisti. N-au ambitie daca nu fac asta.
Va dati seama? Mamica si taticu organizatori, patriarhul pune banii la bataie, Putin doneaza cateva rachete … Arbitrii vor fi capii mafiei sarbesti. Atunci sa vezi ordine. In rest secarica multa si muzica sarbeasca.
Merge treaba. Baba frumoasa, cal verde si sarb cuminte dracu a mai vazut. Mega bazdaci in … buci.