Marcel Ciolacu, președintele PSD, este din nou protagonistul unui moment penibil. Duminică seară, la Antena 3, el s-a lăudat că a fost sunat de premierul Florin Cîțu, care i-a acordat o întrevedere. Numai că, luni dimineață, Guvernul a transmis că în programul primului ministru nu cuprinde, în această săptămână, nicio întâlnire cu șeful social-democraților!
Liderul PSD s-a băgat singur în această situație ridicolă. El a povestit duminică seara, umflându-se la Antena 3, că a avut cu Florin Cîțu o discuție telefonică în urma căreia s-a stabilit că urmează o întrevedere. Nu e prima oară când Ciolacu trece granița dintre real și imaginar. Săptămâna trecută, la DC News (Bogdan Chireac), șeful PSD a pretins, nici mai mult, nici mai puțin, decât că 90% din liderii partidului i s-au opus lui Liviu Dragnea în perioada 2017-2019, când acesta încerca să distrugă statul de drept în România!
Acum, Ciolacu a relatat cu mândrie convorbirea cu premierul: „Presupun că acest telefon a fost în urma discuțiilor avute de domnul Cîțu. Eu de la toți comisarii am înțeles că deja la Bruxelles s-a discutat punctual în ceea ce privește prezentarea PNRR. Nu am avut o înțelegere (la telefon – n.r.), a rămas că vorbim, că ne vom vedea să stăm de vorbă. A rămas că mâine stăm de vorbă și stabilim o dată și o locație“.
Acesta a supralicitat, avertizând că, dacă Guvernul nu aduce planul PNRR în Parlament, PSD intră în grevă parlamentară.
„Prim-ministrul nu are astăzi în program o întâlnire cu președintele PSD, Marcel Ciolacu. O astfel de întâlnire nu se află nici pe agenda din această săptămână“
Luni dimineața, Guvernul a răspuns: „Prim-ministrul nu are astăzi (luni – n.r.) în program o întâlnire cu președintele PSD, Marcel Ciolacu. O astfel de întâlnire nu se afla nici pe agenda din aceasta săptămână“.
În aceeași emisiune de la Antena 3, Marcel Ciolacu a jucat la două capete, erijându-se în apărător îngrijorat al celor care nu s-au vaccinat. El a pus semnul egal între persoanele care încă nu s-au imunizat și PSD-iștii care fură și parazitează instituțiile statului. Ambele categorii sunt acuzate pe nedrept și considerate “ciumate”, s-a plâns Ciolacu.
Asta e asa de ametit ca la suedeza ii spune intrevedere acum.
Ai dracului ca nu mai scapam de ei odata.
Eu cand il vad pe Simonis ala nici mai ies in curte sa-nu cumva sa-mi vars nervii pe catea.
k
Marceluș-tatăăă…, sigur nu era vorba despreee… președintele-de-scară?!???