Acasă Opinii Ciocăzanu Să ne aşteptăm la ce e mai rău?

Să ne aşteptăm la ce e mai rău?

Dacă e să vedem o parte bună în nenorocirile care ne plesnesc uneori atenţia publică, atunci putem spune că ne ajută să descoperim gunoiul de sub preşul aparentei noastre linişti sociale.

Doar din acest motiv, care ar fi fost însă bine să nu existe, putem spune că victimele unor situaţii tragice ne-au ajutat pe toţi să înţelegem mai bine în ce lume trăim.

Ultima pe listă este crima din Piaţa Constituţiei, dar avem obligaţia să începem totuşi cu cazul crimelor de la Caracal. Putem adăuga aici nesfârşitele ştiri de „cronică neagră”, violurile, sechestrările de persoane, accidentele produse de beizadele învăţate să-şi permită orice dacă „tata e şef la Ligă”, ameninţările, bătăile, agresiunile la adresa poliţiştilor în misiune, uciderea poliţiştilor (vezi Timiş), moartea celor doi soţi care alergau în parc la Lugoj etc. etc. etc. etc. etc. etc.

Aşa că ne-am obişnuit cu aceste realităţi crunte încât nu le mai considerăm ceva ieşit din comun? Până când? Până când o păţim noi sau cei de lângă noi! Abia atunci începem să tresărim, să disperăm, să urlăm de durere, să căutăm vinovaţi, să ne răzbunăm.

Dar nu ajută prea mult. Pentru că niciodată soluţia nu a fost să stingi focul la incendiul izbucnit pe nepusă masă, ci să previi incendiul.

Tragediile infracţionale care sufocă România de la o vreme, mai ales de când guvernarea condusă de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu a pornit atacul la lege şi ordine, nu sunt întâmplătoare.

Ele sunt pe de o parte rodul unui plan organizat, pus la cale prin înţelegeri subterane între politicieni şi interlopi, pe de alta – reflexia indolenţei şi toleranţei românului faţă de rău.

Iar asta vine din istorie şi din slăbiciuni umane devenite ADN-ul nostru de naţie: frica, capul plecat, mie să-mi fie bine…

Ne cam lipsesc eroii, dar nu eroii-vedetă, ci eroii „mici”, oamenii simpli, cetăţeni anonimi dispuşi să rişte, să nu tacă, să ceară protecţia statului chiar şi atunci când ştiu că oamenii legii sunt complici cu reţelele infracţionale, cum a fost cazul la Caracal.

Nu putem schimba nimic dacă doar urlăm de moment, cerem să cadă capete, numim noi şefi şi apoi ne facem că plouă ca şi când, gata, totul s-a rezolvat. Nu, nu se rezolvă nimic aşa!

Schimbarea acestei stări de spirit este un proces continuu, care cere implicare, determinare, curaj şi insistenţă permanentă. De la vecinul de scară de bloc care face gălăgie că i se „rupe” pentru că are el pile sau muşchi şi până la alesul local, primar, parlamentar şi prim-ministru.

Nu există miracole, pe acest tărâm al societăţii libere, ci doar construcţie temeinică. Sigur că nu e uşor, evident că e mai comod să fugi sau să te faci că nu vezi, să tragi un gard mare în jurul casei sau să pui două yale în plus la uşa apartamentului.

Merge cât merge până nu mai merge. La un moment dat, tot se vor găsi unii să-ţi spargă fortăreaţa familiei, pe care o credeai infailibilă.

Desigur că toate duc la educaţie, ca sursă primară de schimbare în bine. Dar şi aici discuţia e lungă şi complicată.

De moment, cel mai bun lucru e să acceptăm realitatea, să ne recunoaştem slăbiciunile şi să ne răspundem sincer dacă avem puterea să ne reinventăm. E deja suficient.

Iar pasul următor e să fim atenţi la cei pe care îi alegem să ne conducă, să aibă grijă de noi, să ne protejeze.

Nu ai cum să trăieşti mai liniştit în ţara ta atâta vreme cât tu votezi cu două mâini un om ca Tăriceanu, de pildă (de Dragnea nu are sens să mai vorbim), care sub spoiala papionului a lăsat să crească puroiul infracţional de tip Tudorel Toader.

Sigur că e simplu să te laşi furat de aparenţe, să spui că omul „dă bine”, că pare elegant sau mai ştiu eu ce alte ambalaje înşelătoare. Dimpotrivă, tocmai ele ar trebui să te facă să fii rezervat, să nu muşti momeala.

Căci exact astfel de alegeri, aparent de „lume bună”, sunt cele ce garantează succesul celor care trăiesc în lumi opuse, în organizaţii de clan, în reţele de trafic de persoane sau grupuri de forţă fizică.

Totul are legătură cu politicul, cu atenţia noastră faţă de lumea din jur, faţă de hoţie chiar. Corupţia ucide clar şi fără milă. Un politician acuzat că a luat 800.000 de dolari şpagă nu poate fi duşmanul celor care omoară în Caracal sau taie beregăţi în Piaţa Constituţiei.

Un lider de partid provenind dintr-un alt partid construit pe forţa baronimii locale nu poate fi niciodată aliatul celor care vor să trăiască onest şi în siguranţă, ci va fi mereu la mâna clanurilor producătoare de bani şi putere.

Nu felul în care vorbesc respectivii la TV trebuie să ne facă atenţi, ci lumea din care provin, viaţa pe care au avut-o, cât de cinstit au trăit şi câte umilinţe au suferit pentru a demonstra că nu le-a dispărut demnitatea.

E de o mie de ori de preferat un om care vorbeşte prost, dar care e solemn în cinstea lui naturală, decât palavragiii cu frac, aliaţi pe sub masă cu interlopii de temut.

Am ajuns aici şi pentru că avem un defect genetic: ne pasă prea mult doar de ce trăim în casa noastră şi prea puţin de ce e dincolo de gard. Credem că autoizolarea ne protejează, dar ea nu face decât să alimenteze puterea celor care, dincolo de curtea noastră, îşi fac de cap. E o formă de egoism, care are explicaţiile ei istorice, pe care însă avem nevoie s-o rezolvăm, dacă vrem să ne fie mai bine.

Ochiul pe politic şi pe lumea din jur, implicarea şi intoleranţa la rău – asta e reţeţa unei vieţi mai în pace decât acum.

Altfel n-avem decât să ne aşteptăm la ce e mai rău.

 

loading...

4 COMENTARII

  1. Unde sa-ti cauti dreptatea, unde sa-ti cauti protectia? Citeam ieri despre un politist dintr-o structura de elita al Politiei Suceava, ca e prieten la catarama cu unul din cei mai mari interlopi romani, Adrian Corduneanu. Mergi la el si plange-te ca trebuie sa dai taxa de protectie unui mafiot. Cam asa este capusat statul roman, au ajuns mafioții sa conduca mia ceva ca in vreme lui Al Capone…mafia italiana a anilor 80 era mic copil pe langa ce e acum in Romania.

  2. „Dintre cei eliberați pe baza recursului compensatoriu, circa 7.000 de deținuți au fost inițial încarcerați pentru fapte extrem de grave, precum crima, viol, tâlhărie, corupție „, i-a transmis Ministerul Justiției deputatului liberal (de Alba) Florin Roman.

    Deputatul liberal Florin Roman anunță că, potrivit unui răspuns dat de către Ministerul Justiţiei unei interpelări în care a solicitat precizări referitoare la persoanele eliberate mai repede din penitenciar în baza recursului compensatoriu, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi până în luna septembrie, au fost înregistrate 21.049 de persoane eliberate.

    ”Din cei eliberați, 7.003 deținuți au fost inițial încarcerați pentru fapte extrem de grave, precum crima, viol, tâlhărie, corupție etc. În acest moment, circulă liberi pe străzile României: 943 criminali, 110 infractori condamnați pentru act sexual cu un minor, 2.300 de deținuți eliberați mai repede după ce au comis fapte de tâlhărie, dar și 35 de persoane încarcerate pentru mită.

    Îngrijorător este și numărul violatorilor lăsați in libertate, nu mai puțin de 634.

    Din totalul celor eliberați mai devreme din penitenciare, 1.877 persoane au fost încarcerate din nou, fie pentru ca au comis noi fapte grave, fie pentru ca au fost condamnate în alte dosare”, informează Florin Roman.

    ”Cel mai grav este însă că nu mai puțin de 507 infractori eliberați au comis noi fapte violente: 47 au comis omoruri și omor calificat; 357 au comis noi tâlharii; iar 47 au violat din nou !

    Față de luna iunie, numărul celor eliberați mai repede de guvernul PSD a crescut cu 3.000”, mai spune deputatul P.N.L.

    • Cata DREPTATE ai, Laurențiu: CORUPTIA STA LA BAZA… DEZASTRULUI DE ASTAZI, INCLUSIV IN DOMENIUL SECURITATII PERSOANELOR si BUNURILOR/PROPRIETATILOR !!!

      POLITICIENII CORUPTI si ORGANELE CORUPTE ale Statului (din Administratie, Politie, Sistemul-Penitenciar si, „last-but-not-least”,… Justitie !) au… oferit România „pe tavă” PAIENJENISULUI (!) INFRACTIONALITATII DE ORICE FEL/NATURA: de la clanurile-de-TALHARI/SPARGATORI, pana la retelele-de-CONTRABANDA/DROGURI/PROSTITUTIE/ORGANE/ETC !

      Iar…, asa cum CONCLUZIONEZI si tu, INDIFERENTA, COMODITATEA, DELASAREA, EGOISMUL si EGOCENTRISMUL, adica… LIPSA-CONSTIINTEI/RESPONSABILITATII/EMPATIEI/IMPLICARII/CLARVIZIUNII-SOCIALE… CREEAZA, in Tara NOASTRA (!), CADRUL – IDEAL pentru… TOTI INFRACTORII PLANETEI !!!!

  3. Exact, mafia pcr-isto securista cunoaste cat de complezenta si de toleranta e aceasta populatie care traieste in compromis perpetuu cu inapoierea cu fatzada de progres. Eu, ca om care am gtrait 19 ani in vest, constat cu groaza in suflet ce procent urias dintre romani sunt COMPLEZENTI din cauza educarii intentionate, prin mass media de dupa revolutie, intr-un stil imbecilizant si lipsit de scopuri civilizatoare in sensul cultural si motivational constructiv. COMPLEZENTA e cel mai mare defect al poporului roman si mafia EXACT asta a cultivat si cultiva!
    Mafia pcr-isto securista nu numai ca a stricat caractere, dar a aranjat lucrurile in asa fel incat, dupa ’89, nici opozitia nu reprezinta altceva decat tentacule ale aceleiasi caracatite mama care a fost mafia pcr-isto securista. Aceasta caracatita mama s-a perfectionat adaptandu-se la capitalism, cand a pus ghearele pe resursele tarii si a alungat fara scrupule oamenii din tara din lipsa de joburi si de bani, si mimeaza democratia in mod marsav, mintind masele fara nici-un scrupul, cand ei stiu bine ca stapanesc totul! Nimeni dintre politicieni nu merita incredere, dar macar cei pro-occidentali(factiunea provestica a vechii securitati e o realitate pozitiva) pot avea ambitia de a ridica nivelul tarii la un nivel superior si nu suporta ca populatia Romaniei sa fie doar o masa de mujici fara creier cum o trateaza PSD, in stil putinist !
    Mass media orientata corect e singura speranta pentru trezirea constiintelor. Iar un CNA integru ar trebui sa amendeze crunt minciunile pe posturi daca se doreste salvarea tarii !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here